| Cultura |
|
|
|
|
|
I.L. Caragiale O scrisoare pierdută (1884) ACTUL II
(Același salon) SCENA I
Trahanache, Farfuridi și Brânzovenescu stau împrejurul unei mese rotunde, studiind listele electorale; fiecare are câte un creion colorat în mână Brânzovenescu: Șaizeci și nouă cu roșu, buni,... unsprece cu albastru... ai lor... Farfuridi: Doisprezece... Trahanache: Ai puțintică răbdare... unu, doi, cinci... șapte... zece... unsprezece. Farfuridi: Doisprezece... Trahanache: Cu Ienache Siripeanu. Brânzovenescu: Nici nu mai are drept de vot, de cât și-a măritat fata... Nu i-a dat casele de zestre? Ei? Dacă votează, merge la pușcărie onorabilul. Trahanache: Ai puțintică răbdare... Da' dacă-l putem aduce să voteze cu noi? Farfuridi: Altă vorbă... Să voteze cu noi, e ușor; are procesul cu epitropia bisericii, săptămâna viitoare... dar să voteze cu noi? Adică cum să voteze cu noi?... Brânzovenescu: Adică cum să voteze cu noi? Trahanache: Să voteze cu noi. Brânzovenescu: Nu pricepi, neică Zahario, vorba noastră? Adică "noi", partidul nostru, pentru cine votăm noi, pentru cine lucram noi? Noi încă nu știm... Trahanache: Mă rog, aveți puțintică... Farfuridi: Nu știm... Trahanache: Mă rog, aveți... Farfuridi: Ba eu merg și mai departe și zic, cum ziceam lui amicul meu Brânzovenescu: mă tem de trădare... Trahanache: Cum de trădare? Brânzovenescu: De-aia noi astăzi când am mirosit ceva cumva... Farfuridi: Ceva cumva... Trahanache: Ceva cumva? Brânzovenescu: Dacă e ceva la mijloc... Farfuridi: Ceva la mijloc... Trahanache: Ceva la mijloc? Farfuridi: Da, așa, dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie. Brânzovenescu: Dar cel puțin s-o știm și noi! (Trahanache vrea să-i întrerupă, fără să izbutească.) Farfuridi: Pentru că eu am zis-o cu străbunii noștri, cu Mircea cel Bătrân și cu Vlad Țepeș, neică Zahario: îmi place trădarea, dar... Trahanache: Mă rog, ai puțintică... Brânzovenescu: Ce răbdare, neică Zahario! Nu mai e vreme de așa lucru. Astă-seară e întrunire? Farfuridi: Mâine începe alegerea? Trahanache: Da... Farfuridi: Ei! Pentru cine votăm? Brânzovenescu: Pentru cine votăm? Trahanache: Aveți puțintică răbdare! Pentru cine ați mai votat și până acuma? Brânzovenescu: Nu înțeleg. Farfuridi: Nici eu. Trahanache: Mă rog, ia să ne tălmăcim noi puțintel... Farfuridi: Să ne tălmăcim, da, să ne tălmăcim, asta o cerem și noi. Trahanache: Ce sunteți d-voastră, mă rog? Vagabonți de pe uliță? Nu... Zavragii? Nu... Căuzași? Nu... D-voastră, adică noi, suntem cetățeni, domnule, suntem onorabili... Mai ales noi trei suntem stâlpii puterii: proprietari, membrii Comitetului permanent, ai Comitetului electoral, ai Comitetului școlar, ai Comitetului pentru statua lui Traian, ai Comițiului agricol și ețetera. Noi votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg... pentru că de la partidul întreg atârnă binele țării și de la binele țării atârnă binele nostru... Brânzovenescu: Așa e... Farfuridi: Așa e, dar... Trahanache: Dar ce? Numele candidatului poate să fie al meu, al d-tale, ori al d-sale, după cum cer enteresurile partidului. Din moment în moment așteptăm să-l știm... Prefectul trebuie să vie; nu-l așteptăm să vie de la telegraf? Ei? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? Poate că acuma când noi vorbim, poate să fi și sosit numele... pe sârmă, stimabile... Da, pe sârmă, ce crezi d-ta? Farfuridi: Toate bune și frumoase cum le tălmăcești d-ta, neică Zahario, dar nouă... nouă ni e frică de trădare... Brânzovenescu: Nu din partea d-tale... Farfuridi: Nu din a d-tale... Trahanache: Da' din a cui? Farfuridi: Din a cui, din a cui? Știi d-ta din a cui... Trahanache: Să n-am parte de Joițica, dacă știu. Brânzovenescu: Ei, stimabile, prea te faci chinez, dă-mi voie... Farfuridi: Știi ce, venerabile neică Zahario, ia să dăm noi mai bine cărțile pe față. Trahanache: Dă-le, neică, să vedem. Farfuridi: Ți-am spus că mi-e frică de trădare... Ei? Brânzovenescu: Ei? Trahanache: Ei? Farfuridi: Ei? Ni-e frică din partea amicului. Trahanache: Care amic? Brânzovenescu: Care amic, care amic? Știi d-ta... Trahanache: Să n-am parte de Joițica, dacă știu. Farfuridi: Iar te faci chinez... Trahanache: Zău nu... Farfuridi: Din partea amicului... Fănică... Trahanache: (surprins) Ce? Brânzovenescu: Din partea prefectului. Trahanache: (încruntat) Cum? Farfuridi: (scurt) Nouă ni-e frică... de! Că-și dă coatele cu Cațavencu... Trahanache: (urmează jocul crescendo) Cu Cațavencu? Farfuridi: Cu moftologul... Brânzovenescu: Cu nifilistul... Trahanache: (de abia stăpânindu-și indignarea) Cu Cațavencu? Trădare? Fănică trădător! Ei bravos! Ei! Asta mi-a plăcut! Ei! Nu m-așteptam! Ei! Ne-am procopsit! Farfuridi: De! Noi... Brânzovenescu: Ce ne-am zis...? Trahanache: (biruit din ce în ce mai mult de indignare) Ai puțintică răbdare, stimabile. Nu dau voie nimănui să-și permită, mă-nțelegi, să bănuiască măcar câtuși de puțin pe Fănică. Pentru mine, stimabile, mă-nțelegi, să vie cineva să-mi bănuiască nevasta, pe Joițica... Brânzovenescu: Pe coana Joițica, onorabile... Farfuridi: Îmi pare rău, neică Zahario, noi nu... Trahanache: (și mai indignat) Ai puțintică răbdare... zic: pentru mine să vie cineva să bănuiască pe Joițica, ori pe amicul Fănică, totuna e... E un om cu care nu trăiesc de ieri de alaltăieri, trăiesc de opt ani, o jumătate de an după ce m-am însurat a doua oară. De opt ani trăim împreună ca frații, și nici un minut n-am găsit la omul ăsta măcar atitica rău... Credeți d-voastră că ar fi rămas el prefect aici și nu s-ar fi dus director la București, dacă nu stăruiam eu și cu Joițica... și la dreptul vorbind, Joițica a stăruit mai mult... Farfuridi: Ei! Se-nțelege, damele sunt mai ambițioase... Trahanache: (și mai indignat) Ai puțintică răbdare... Nu de ambiț că ni era prieten, - pentru enteresul partidului. Cine altul ar fi putut fi prefect al nostru? Farfuridi: S-ar mai fi găsit, poate. Trahanache: Să-mi dai voie să nu te crez. Un om endependent, care a făcut servicii partidului, județului, țării... și mie, ca amic, mi-a făcut și-mi face servicii, da!... Și să veniți d-voastră, tot din partid (cu ton de mustrare aspră) și să bănuiți că... să vă pronunțați cu astfel de cuvinte neparlemantare... Îmi pare rău... Brânzovenescu: În sfârșit, noi... Trahanache: Ai puțintică răbdare... Îmi pare rău... (indignat rău de tot.) Care va să zică unde nu înțelegeți d-voastră politica, hop! Numaidecât trădare! Ne-am procopsit! Ce soțietate! Adevărat, bine zice fiu-meu de la facultate: unde nu e moral, acolo e corupție și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are. (în culmea indignării.) Trădare! Bravos! Fănică trădător! Frumos! (pleacă.) Salutare! Salutare, stimabile! (iese foarte turburat prin fund.) SCENA II
Farfuridi, Brânzovenescu stau un minut privind unul la altul Farfuridi: Ei!... ți-a plăcut venerabilul? Brânzovenescu: E tare... tare de tot... Solid bărbat! Nu-i dăm de rostul secretului. Trebuie să mai așteptăm. Farfuridi: Să mai așteptăm? Până când să mai așteptăm?... Deseară, la sfârșitul întrunirii, parcă-l văz pe venerabilul că se scoală și trage clopoțelul: "Stimabililor, aveți puțintică răbdare: Candidatul Comitetului nostru este onor. d. Nae Cațavencu..." Brânzovenescu: Moftologul! Farfuridi: Nifilistul! - Și bravo-n sus, și bravo-n jos, și mâine și poimâine, nenea Ghiță polițaiul aleargă până-i iese limba de un cot și ți-l toarnă pe d. Cațavencu, care ne-a înjurat și ne-a batjocorit de atâta vreme pe toate tonurile, deputat la colegiul II... Și noi... să stăm cu mâinile în sân?... Peste poate!... Brânzovenescu: Ce-o să faci? Te joc cu puterea? Farfuridi: Ce să fac?... Batem o depeșă la București, la Comitetul central, la minister, la gazete, scurt și cuprinzător: (bătând cu pumnul drept în palma stângă, ca un telegrafist pe aparatul lui, sacadat, tot textul-proiect al depeșii) "Trădare! Prefectul și oamenii lui trădează partidul pentru nifilistul Cațavencu, pe care vor să-l aleagă la colegiul II... Trădare! Trădare! De trei ori trădare!" Brânzovenescu: (scurt) E tare! prea tare! N-o iscălesc. Farfuridi: (cu tărie, impunător) Trebuie să ai curaj ca mine! Trebuie s-o iscălești: o dăm anonimă! Brânzovenescu: Așa da, o iscălesc! Farfuridi: O iscălim: "Mai mulți membri ai partidului"... Brânzovenescu: Da' dacă ne cunoaște slova la telegraf? Farfuridi: Punem pe altcineva s-o scrie. Brânzovenescu: Pe cine? Farfuridi: Trebuie să găsim pe cineva să ni-o dea la telegraf! 'Aide, Brânzovenescule. Brânzovenescu: Numai să nu pățin ceva. Farfuridi: (impunător) Trebuie să ai curaj: anonimă. Câte ceasuri sunt? Brânzovenescu: Cinci. Farfuridi: 'Aide degrab', între cinci și șase fix se-nchide telegraful... (ies cu grabă.) SCENA III
Pristanda: (singur, intră prin dreapta, e puțin mișcat) O făcurăm și p-asta... și tot degeaba. Am pus mâna pe d. Cațavencu... Când am asmuțit băieții de l-a umflat, striga cât putea: "Protestez în numele Constituției! Asta e violare de domiciliu!" - Zic: "Curat violare de domiciliu! Da' umflați-l!" Și l-au umflat. L-am turnat la hârdăul lui Petrache. M-am întorsc cu birja acasă la el, am căutat prin toate colțișoarele, am ridicat dușamelele, am destupat urloaiele sobii, am scobit crăpăturile zidului: peste putință să dau de scrisoare. M-am întors la poliție, l-am scotocit prin buzunare, peste tot: nu e și nu e. L-am amenințat că am poruncă de la conul Fănică să-l chinuiesc ca pe hoții de cai,... degeaba: nu spune decât numai și numai coanii Joițichii. O caut și nu o găsesc; acasă nu-i, aici nu e... A! Iacăt-o... Coană Joițico! SCENA IV
Pristanda și Zoe Zoe: (venind repede din fund) Ghiță, bine că te găsesc. Pristanda: Și eu vă căutam, coană Joițico... Zoe: Ghiță, Ghiță, ce-am aflat? Ce ați făcut? Ați înnebunit? Adineaori, când ieșeam de-acasă, am aflat de la doctorul că te-ai dus cu jandarmii, ai călcat casa lui Cațavencu, l-ai luat pe sus și l-ai dus la poliție, la arest! Cum ai făcut asta? Pristanda: Ordin verbal de la conul Fănică. Zoe: Unde e Fănică? Pristanda: Nu știu, îl caut și eu. Zoe: Și pentru ce l-ați arestat pe Cațavencu? Pristanda: Pentru ca să-i apucăm scrisoarea. Zoe: Și ai apucat-o? Pristanda: Nu, coană Joițico, după cât am căutat și pe dânsul și la el acasă, scrisoarea este ascunsă altundeva. Zoe: Ghiță, m-ați nenorocit! Scrisoarea o să fie publicată mâine și ați făcut și scandal degeaba. Dăscălimea o să urmeze înainte cu gazeta și în lipsa lui... Ce-o să zică la București guvernul, când o afla că ați violat domiciliul lui Cațavencu și l-ați restat în ajunul alegerilor, după ce guvernul era asigurat că toate au să se petreacă cu bine și cu liniște?... Cum o să mai poată rămâne Fănică prefect? Pristanda: Coană Joițico, am uitat să vă spui: după câte făgăduieli și amenințări i-am făcut lui Cațavencu, mi-a răspuns că în zadar mai stăruiesc și că la urma urmelor nici nu mai vrea să stea de vorbă cu nimini, dar cu nimini, decât numai cu d-voastră. Zoe: Cu mine?... Du-te, Ghiță, du-te degrabă, dă-i drumul și roagă-l din partea mea să poftească aici... Îl aștept... Pristanda: Numai dacă conul Fănică... Zoe: Dacă ții la tine, dacă ții la familia ta, Ghiță... Pristanda: Cum să nu țiu, coană Joițică? Unsprece suflete! Zoe: Du-te degrabă, într-un suflet, și să nu vii fără Cațavencu. Poartă-te bine cu el. Ia o birjă și vino-ntr-o clipă. Pristanda: Ascult! Zoe: Ai venit? Pristanda: M-am dus!... SCENA V
Zoe: (agitată, scoate gazeta și citește) "În numărul de mâine al foii noastre vom reproduce o interesantă scrisoare sentimentală a unui înalt personaj din localitate cătră o damă de mare influență. Originalul va sta la mine la dispoziția curioșilor, în biuroul nostru de redacție. Atât pentru astăzi. A bon entendeur salut!..." Ce mai e de făcut?... (se primblă agitată, apoi se oprește ca în fața unei inspirații.) Trebuie să alegem pe Cațavencu. Nu mai încape vorbă, nu mai e vreme de stat la gânduri. Cu un mișel ca el, când ne ține la mână așa de bine, lupta ar fi o copilărie, o nebunie... Fănică... trebuie să se învoiască... trebuie... Ei! Ș-apoi! Mai la urmă Cațavencu poate fi tot așa de bun deputat ca oricare altul... Dar unde e Fănică? Unde poate să fie?... SCENA VI
Zoe și Tipătescu (venind din fund) Tipătescu: Zoe! Aici ești? Zoe: Fănică!... Te așteptam... Ce ai făcut? Ai arestat pe Cațavencu. Te-ai gândit bine la ce ai făcut? Cum ți-a venit să faci una ca asta? Pentru ce ai făcut-o? Tipătescu: (nervos) Pentru ce? Pentru ce? Tu mă întrebi pentru ce? Pentru nerozia care ai făcut-o tu, pentru ca să evit nenorocirea pe care ai cauzat-o tu din neglijență. Se poate atâta distracție! Atâta nebăgare de seamă! O scrisoare de amor s-o arunci în neștire într-un buzunar cu batista, și s-o pierzi ca și cum ai pierde o hârtie indiferentă, ca un afiș, după ce ai ieșit de la reprezentație... La atâta lipsă de judecată, să-ți spui drept, nu m-așteptam! Ce Dumnezeu! Ești femei în toată firea, nu mai ești copil. Atâta neglijență nu se pomenește nici în romane, nici într-o piesă de teatru. Zoe: Judecă-mă, Fănică, judecă-mă... (plânge.) Da, așa e... am fost o copilă... am făcut o nerozie fără seamăn; dar acuma trebuie îndreptată. Fănică, dacă mă iubești, dacă ai ținut tu la minemăcar un moment în viața ta, scapă-mă... scapă-mă de rușine! Tu ești bărbat, nu-ți pasă! Pentru tine, afișarea intrigii noastre n-ar fi o nenorocire... dar pentru mine... Fănică, gândește-te... gândește-te. (plânge.) Tipătescu: Tocmai de-aia m-am asigurat de persoana lui Cațavencu... Zoe: În zadar, Fănică; Cațavencu poate muri astăzi, mâine gazeta lui tot o să publice scrisoarea noastră. Dumnezeule! Cum or să-și smulgă toți gazeta, cum or să mă sfâșie, cum or să râză!... O săptămână, o lună, un an de zile n-o să se mai vorbească decât de aventura asta... În orășelul ăsta, unde bărbații și femeile și copiii nu au altă petrecere decât bârfirea, fie chiar fără motiv... dar încă având motiv... și ce motiv, Fănică!... Ce vuiet! Ce scandal! Ce cronică infernală!... Și eu, Fănică, în timpul ăsta, ce să fac? Să mor? Să mor dacă voiești... Pentru că după asta nu o să mai pot trăi. Tipătescu: Atunci, dacă nu e altă scăpare... Zoe! Zoe! Mă iubești... Zoe: Te iubesc, dar scapă-mă. Tipătescu: Să fugim împreună... Zoe: (retrăgându-se) Ești nebun? Dar Zaharia? Dar poziția ta? Dar scandalul și mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?... Tipătescu: (descurajat) Atunci nu ne mai rămâne nimica de făcut? Zoe: Ba da! Tipătescu: Ce? Zoe: Să sprijinim candidatura lui Cațavencu! Tipătescu: (sărind) Peste putință! Zoe: Să-l alegem! Tipătescu: Niciodată. Zoe: Trebuie. Tipătescu: O dată cu capul! Te gândești la ce spui? Iată pe ce depeșe am pus mâna adineaori, a adus-o la telegraf canalica care a găsit scrisoarea ta, bețivul de ieri. E o depeșe anonimă. Am oprit-o și am dat ordin la telegraf să nu mai expedieze nimica fără știrea mea; dar știu eu ce poate conține o depeșe cu cheie?... Iată: "Trădare! Prefectul și oamenii lui trădează partidul pentru nifilistul Cațavencu, pe care vor să-l aleagă la colegiul II. Trădare, trădare, de trei ori trădare... Mai mulți membri ai partidului..." ...Orice s-ar întâmpla, nu se poate să sprijinim pe mizerabilul, nu, nu, nu!... Spune-mi, să căutăm, să găsim alt mijloc? Zoe: (zdrobită) Alt mijloc nu văz,... alt mijloc nu este. Tipătescu: Atunci... Zoe: Atunci... (înecată) lasă-mă, lasă-mă în nenorocire... lasă-mă să mor de rușine... Omoară-mă pe mine care te-am iubit, care am jertfit tot pentru tine... Iată unde m-ai adus! Iată cât plăteau jurămintele tale! M-ai adus la moarte - pentru că (hotărâtă) mă omor înainte de izbucnirea scandalului, astăzi, acuma, aici! - M-ai adus la moarte, și mă poți scăpa, și mă lași să mor... (plânge.) Tipătescu: Zoe! Zoe! Zoe: Lasă-mă... Dacă ambiția ta, dacă nimicurile tale politice le pui mai presus de rușinea mea, de viața mea, lasă-mă! Să mor... (plângând.) Să mor cu siguranța că opt ani de zile m-ai amăgit în fiecare minută, că nu m-ai iubit niciodată... niciodată... niciodată... Tipătescu: Zoe! Să vedem, să ne mai gândim! Zoe: Nu mai e vreme de gândit, Fănică! Fiecare minută care trece mă apropie de pieire... Trebuie să te hotărăști! Tipătescu: (în luptă cu el însuși) Să mă hotărăsc! Să mă hotărăsc... Zoe: (înecată) Adineaori, în Lipscani, am aflat de arestarea lui Cațavencu. Am alergat ca o nebună la redacție. Iată ce foaie au scos comitetul lor. (îi dă foaia, Tipătescu o citește încet.) Înțelegi la ce trebuie să ne așteptăm după arestarea lui. Tipătescu: Omul ăsta își joacă viața! Zoe: Nu și-o joacă pe a lui, Fănică, o joacă pe a mea; pentru că încă o dată îți spui... din două una: ori tu mă iubești și eu trăiesc, și atunci lupta e peste putință cu Cațavencu - trebuie să-mi cedezi; ori nu, și atuncea mor, și dacă mă lași să mor, după ce-oi muri poate să se-ntâmple orice... (zdrobită.) Sunt horărâtă... (revenindu-i deodată toată energia.) Da, sunt hotărâtă, dar nu voi să mor până nu voi fi luptat cu toate împrejurările (cu energie crescândă) și am să lupt! și cu tine am să lupt, pentru că acuma tu ești piedica a mai grea, care mă oprește să-mi capăt iar liniștea!... Da, sunt hotărâtă, și trebuie să biruiesc tot, și pe tine... așa de hotărâtă sunt, încât adineaori am poruncit lui Ghiță să meargă să dea drumului lui Cațavencu și să-l poftească aici din partea mea.... Tipătescu: Femeie nebună! Ce ai făcut? Zoe: Am făcut ce am crezut că trebuie să fac. Dacă nu nu vrei să sprijini pe Cațavencu, dacă tu nu vrei să-l alegi, ca să mă scapi - atunci eu, care voi să scap, îl sprijin eu, îl aleg eu... Tipătescu: Cum? Zoe: Da, îl aleg eu. Eu sunt pentru Cațavencu, bărbatul meu cu toate voturile lui trebuie să fie pentru Cațavencu. În sfârșit, cine luptă cu Cațavencu luptă cu mine... Aide, Fănică, luptă, zdrobește-mă, tu care ziceai că mă iubești! Să vedem! (pleacă spre dreapta.) Tipătescu: Zoe! Zoe: Lasă-mă! (iese.) Tipătescu: (urmărind-o) Zoe! Zoe! (iese după ea. O clipă scena goală.) SCENA VII
Ghiță Pristanda și Cațavencu Pristanda: (apărând în fund și făcând loc cu respect lui Cațavencu să treacă) Poftiți, cocoane Nicule, poftiți... (umilit) și zău, să pardonați, în considerația misiei mele, care ordonă (serios) să fim scrofuloși la datorie. D-voastră știți mai bine ca mine... așa e polițaiul: tată să-ți fie -trebuie să-l ridici? Îl ridici! N-ai ce-i face: e misie. De aiai (foarte rugător) mă rog să pardonați... Cațavencu: Îmi pare rău, Ghiță, că mai stăruiești cu scuzele tale... Adică noi nu știm cum merge poliția? (sentențios.) Într-un stat constituțional un polițai nu e nici mai mult nici mai puțin decât un instrument! Pristanda: Curat instrument! Cațavencu: Nu brațul care lovește, voința care ordonă e de vină... Eu chiar am scris un articol în privința asta. Nu știu dacă l-ați citit? Pristanda: Trebuie să-l fi citit, coane Nicule; eu gazeta d-voastră o citesc ca Evanghelia totdauna; că să nu vă uitați la mine... adică pentru misie... (misterios) altele am eu în sufletul meu, dar de! N-ai ce-i face: famelie mare, renumerație după buget mică... Cațavencu: Și în sfârșit, cum ar fi posibil martiriul, dacă n-ar exista călăul? Pristanda: Curat, coane Nicule! Cațavencu: (schimbând tonul) Cetățene, nu uita condiția cu care am venit aici! Am venit în casa prefectului, nu voi însă să dau ochii cu el, nu mă pot așa de ieftin compromite. Am venit chemat de doamna Trahanache, pe dânsa voi să văz. Pristanda: Mai e vorbă, coane Nicule, pe coana Joițica, pe dumneei... conul Fănică nici nu e aicea... Poftiți, poftiți, ședeți, coane Nicule, mă duc să spui coanii Joițichii că ați venit... (vrea să plece.) Cațavencu: Poți să-i adaogi chiar că mă grăbesc să mă întorc în temnița unde m-a aruncat dizgrația dumneei. Pristanda: Ascult. (aparte.) Mare pișicher! Strajnic prefect ar fi ăsta! (iese aruncând priviri furișe de admirație cătră Cațavencu.) SCENA VIII
Cațavencu: (singur) În sfârșit, capitulează! Se putea altfel?... Iubitul, scumpul, venerabilul nenea Zaharia (râde) parcă-l auz deseară proclamându-mă candidat al colegiului. Sărmanul Farfuridi!... (grav.) Scopul scuză mijloacele, a zis nemuritorul Gambetta!... Amabilul Fănică trebuie să facă venin de moarte... atât mai bine pentru mine! Își pierde mințile, atât mai rău pentru el! Mă arestează, atât mai bine pentru mine! Coana Joițica, mai cuminte ca toți, mă cheamă, și eu, politicos, iată-mă, gata să-i sărut mâna cu respect... Mă rog, n-ai ce-i face: mâna care-ți dă mandatul!... Dar... unde e coana Joițica?... nu văz pe coana Joițica... (Se-ntoarce spre fund, apoi spre stânga, în fine spre dreapta. În momentul acesta apare Tipătescu în ușa din dreapta, unde stă un moment nemișcat. Gest de surpriză din partea lui Cațavencu. Aparte.) Tipătescu! O preferam pe ea! SCENA IX
Cațavencu, Tipătescu Tipătescu: (a apărut în dreapta cu aerul încruntat și pumnii încleștați, a stat în ușe, a mers apoi liniștit la ușa din fund, măsurând din ochi pe Cațavencu, și s-a oprit în fund un moment; aparte) Ține-mă, Doamne! Cațavencu: (jenat) Stimabile domn, scuzați-mă dacă v-ar părea că mă prezint la d-voastră astfel, într-un mod neregulat... Trebuie să vă spun că am fost adus aici din arest de polițaiul d-voastre, după ordinile... și nu m-șteptam să vă întâlnesc... Tipătescu: (aparte) Impertinent! Cațavencu: Pentru că mi se spusese că eram chemat de... altfel nici nu aș fi venit... În fine, dacă sunt aici prizonier, rămâi... dacă sunt liber - și nu cer nimic mai mult - mă retrag îndată... Tipătescu: (care a tot bătut din călcâi cu impaciență, coboară încet, rar și cu dinții strânși) Iubite și stimabile d-le Cațavencu, nu înțeleg pentru ce între doi bărbați, cu oarecare pretenție de seriozitate, să mai încapă astfel de meșteșuguri și rafinării de maniere, astfel de tirade distilate, când situația lor e așa de limpede... Eu sunt un om căruia-i place să joace pe față... Să-mi dai voi să-ți spui ceva... Ia poftim, ia poftim, mă rog. (îi oferă un scaun, aparte.) Să fiu cuminte. Ce bine că-i Zoe dincolo! Cațavencu: Stimabile domn, d-tale îți place să joci pe față, primesc; mie-mi place să joc scurt, scurt. (gest de retezare.) Situația noastră o putem dezlega numaidecât. (Tipătescu îi oferă jețul, el îl respinge ușor.) Mulțumesc. Tipătescu: (același joc) Ia poftim, mă rog, ia poftim! Cațavencu: (același joc) Mulțumesc! Tipătescu: (privind țintă la Cațavencu și cu tonul mârâit) Poftim de!... Cațavencu: (care s-a retras puțin, cedează în sfârșit și cade pe fotoliu cam fără voie) Mulțumesc. Tipătescu: Așa. (șade aproape de el, Cațavencu se cam retrage. Tipătescu se îndeasă spre el, Cațavencu același joc, și iar.) Astfel dar, onorabile domn, d-ta, - prin ce mijloace nu-mi pasă! - posedezi o scrisoare a mea, care poate compromite onoarea unei familii... Cațavencu: (gest) A! Tipătescu: Mă iartă că te-am ofensat. Să fiu și mai scurt... Iată: d-ta ești un om practic, d-ta posedezi un lucru care-mi trebuie mie. Eu viu și-ți zic: (cu multă afabilitate) mă rog, onorabile domn, ce-mi ceri d-ta în schimbul acelui lucru? Cațavencu: (naiv) Cum, nu știi? Tipătescu: (asemenea) Nu... Cațavencu: (asemenea) Nici măcar nu vă dă-n gând? Tipătescu: (asemenea) Nu... d-aia întreb... Cațavencu: Stimabile domn, (cu dignitate) un om politic... Tipătescu: (cu pofidă) Adică d-ta... Cațavencu: Dă-mi voie... Un om politic trebuie, mai ales în niște împrejurări politice ca acelea prin care trece patria noastră, împrejurări de natură a hotărî o mișcare generală, mișcare ce, dacă vom lua în considerație trecutul oricărui stat constituțional, mai ales un stat tânăr ca al nostru... Tipătescu: (impacientat, bătând din călcâi) Mă rog, onorabile, încă o dată... (răspicat) ce-mi ceri d-ta în schimbul acelei scrisori? Scurt! Scurt! (repetă gestul de retezare al lui Cațavencu.) Cațavencu: Ei?... Dacă este așa, dacă voiești scurt, iată: voi (rugător) să nu mai combați, ceva mai mult, să-mi sprijini candidatura... Tipătescu: (vrând să izbucnească) Candidatura d-tale! (stăpânindu-se.) Onorabile domn, nu ți se pare că ceri prea mult?... Cațavencu: Atuncea d-ta, care mi-ai propus schimbul, care-mi faci întrebarea, trebuie să răspunzi... Tipătescu: (apropiindu-se și îndesându-se înspre Cațavencu, se repetă jocul de scenă de mai sus) Ba zău, spune, nu ți se pare prea mult? 'Ai? Ce zici? Cațavencu: (naiv) Nu. Tipătescu: (cu insinuare) Dacă s-ar retrage Comitetul permanent și am rezerva un loc pentru prea iubitul d. Cațavencu?... Cațavencu: (zâmbind și cu bonomie) E un nimic, stimabile... Tipătescu: Dacă în postul de advocat al statului s-ar numi același d. Cațavencu?... Cațavencu: (asemenea) E puțin, onorabile... Tipătescu: Dacă în locul de primar, vacant acum, și în locul de epitrop-efor la Sf. Nicolae s-ar numi tot nenea Cațavencu? 'Ai? (Cațavencu surâde cu un gest de refuz.) Și dacă și moșia "Zăvoiul" din marginea orașului... Cațavencu: (zâmbind asemenea) Dă-mi voie, stimabile, un om politic trebuie, este dator, mai ales în împrejurări ca acele prin care trece patri noastră, împrejurări de natură a hotărî o mișcare generală, mișcare (mângâie și umflă cuvintele distilându-și tonul și accentul) ce, dacă vom lua în considerație, trecutul unui stat constituțional, mai ales un stat tânăr ca al nostru, de abia ieșit din... Tipătescu: (bătând impacient din călcâi și întrerupându-l) Ei! Să lăsăm frazele, nene Cațavencule! Astea sunt bune pentru gură cască... Eu sunt omul pe care d-ta să-l îmbeți cu apă rece?... Spune, unde să fie! Bărbătește: ce vrei de la mine? (se ridică fierbând.) Cațavencu: (ridicându-se și el) Ce vreau? Ce vreau? Știi bine ce vreau. Vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme; vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel d-întâi... între fruntașii politici... Vreau... Tipătescu: (fierbând) Ce vrei? Cațavencu: (asemenea) Vreau... mandatul de deputat, iată ce vreau: nimic altceva! Nimic! Nimic! (după o pauză, cu insinuare caldă și crescândă.) Mi se cuvine!... Te rog!... Nu mă combate... Susține-mă... Alege-mă. Poimâine, în momentul când voi fi proclamat cu majoritatea cerută,... în momentul acela vei avea scrisoarea (cu multă căldură)... pe onoarea mea! Tipătescu: (aproape să izbucnească) Pe onoarea ta?... Și dacă nu pot să te aleg?... Cațavencu: Poți! Tipătescu: (pierzându-și cumpătul din ce în ce) Și dacă nu voi? - Zi că nu voi să te aleg? Cațavencu: (îndârjit) Trebuie să vrei. Tipătescu: (d-abia mai stăpânindu-se) Uiți că nu e bine să te joci cu un om ca mine astfel. Nu! Nu! Nu voi să te aleg! Cațavencu: Trebuie! Tipătescu: Nu! Cațavencu: Trebuie să vrei, dacă ții câtuși de puțin la onoarea... Tipătescu: (izbucnind) Mizerabile! (Cațavencu face un pas înapoi.) Canalie nerușinată! Nu știu ce mă ține să nu-și zdrobesc capul... (se repede, ia un baston de lângă perete și se întoarce turbat cătră Cațavencu.) Mișelule! Trebuie să-mi dai aci scrisoarea, trebuie să-mi spui unde e scrisoarea... ori te ucid ca pe un câine! (se repede năvală la el. Cațavencu ocolește masa și canapeaua, răstoarnă mobilele și se repede la fereastră, pe care o deschide de perete îmbrâncind-o în afară.) Cațavencu: (tremurând, strigă la fereastră în afară) Ajutor! Săriți! Mă omoară vampirul! Prefectul asasin! Ajutor! SCENA X
Aceiași - Zoe venind repede din dreapta Zoe: (repezindu-se între Cațavencu și Tipătescu, rugătoare și foarte emoționată) Domnule Cațavencu, domnule, pentru Dumnezeu! Te rog, nu striga... Fănică, ai înnebunit?... Domnule Cațavencu... mă rog... Cațavencu: (emoționat și el) Cum să nu strig, doamnă? Tipătescu: (zdrobit de mișcare, ștergându-și fruntea și căzând pe un scaun la dreapta) Mișel! Mișel! Mișel! Zoe: (rugătoare) Domnule Cațavencu, cer scuze pentru momentul de iuțeală care l-a făcut pe Fănică să uite... Cațavencu: Nu încap scuze, doamnă... trebuie să ies d-aci numaidecât: nu mai pot sta un moment într-o casă unde-mi este viața în primejdie!... Zoe: Domnule Cațavencu, în sfârșit d-ta ești un om cuminte, un om practic, d-tale îți este indiferent de la cine ți-ar veni aceea ce-ți trebuie așa de neapărat... Cațavencu: Nu-nțeleg... Zoe: Ai cerut, în schimbul scrisorii de care e vorba, mandatul de deputat. Ai jurat pe onoarea d-tale că poimâine când ăi fi proclamat, vei da scrisoarea aceluia ce te-ai face să fii ales... Ei! Eu te aleg, eu și cu bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea... Primești?... Cațavencu: (ca lovit de o idee) Primesc... Zoe: (încet cătră Tipătescu, care stă cufundat în gânduri pe fotoliu) Și înțelegi că atunci, când, luptând cu tine, voi căpăta scrisoarea,... tot,... tot,... Fănică, va fi isprăvit între noi (tare). Suntem deplin înțeleși, domnule Cațavencu... Cațavencu: Da, madam, pe deplin... dar... (îi face semn cătră Tipătescu.) Zoe: (stăruind lângă Tipătescu) Fănică! Fănică! Hotărăște-te! Poți fi tu dușmanul liniștii mele?... Spune!... (rugându-l frumos) Fănică!... Tipătescu: (nemaiputând lupta și sculându-se) În sfârșit, dacă vrei tu... fie!... Întâmple-se orice s-ar întâmpla... (cu hotărâre.) Domnule Cațavencu, ești candidatul Zoii, ești candidatul lui nenea Zaharia... prin urmare și al meu! Poimâine ești deputat!... Zoe: (triumfătoare) A! Cațavencu: Poimâine veți avea... (se aude zgomot afară, vocea lui Trahanache: "Ai puțintică răbdare!") Zoe: Nenea! Tipătescu: Zaharia! Cațavencu: Venerabilul! Tipătescu: Repede, ascundeți-vă amândoi... Nu trebuie să vă vază... (Zoe iese degravă în stânga, Tipătescu cu Cațavencu la dreapta.) SCENA XI
Trahanache: (singur) Nimeni?... Și dobitocul de fecior mi-a spus că Fănică și Zoe sunt aici... (merge la ușa din dreapta și bate cu discreție.) Nimeni! (asemenea în stânga.) Nimeni! (vrea să plece prin fund și ca și când și-ar aduce aminte de ceva.) A! Era să uit! (șade la masa de scris, ia condei și hârtie și scrie, citind.) "Dragă Fănică, te-am căutat! Mă întorc peste o jumătate de ceas. Trebuie să ne vedem înainte de întrunire. Așteaptă-mă negreșit; nu ieși: ai puțintică răbdare... Trahanache..." (pune scrisoarea la vedere pe masă.) Acuma să dăm de căpătâiele firelor iubitului nostru d. Cațavencu. (iese prin fund repede. Un moment scena goală; apoi ușile din dreapta și din stânga se deschid binișor. Din stânga iese Zoe, din dreapta Tipătescu și Cațavencu.) SCENA XII
Tipătescu, Cațavencu, Zoe, apoi Cetățeanul turmentat Tipătescu: Blestemată politică! Un moment să n-ai pace! (merge la ușa din fund și o închide.) Suntem în liniște... (lui Cațavencu.) Eu merg la telegraf să-ți anunț la București candidatura... d-ta așteaptă acasă un cuvânt al meu... Deseară, la întrunire, fii cu tact... trebuie mult tact. (se aud în fund bătăi în ușă; toți din scenă tac și nu mișcă; iar bătăi, apoi trei fluierături.) E Ghiță, ăsta e semnalul lui! (merge și deschide ușa din fund, prin care apare Cetățeanul, fluierând ca de mirare.) Tipătescu: Iar? (se dă înapoi.) Cațavencu: Omul meu! (se dă cam la spatele Zoii.) Cetățeanul: Da, iar eu! (sughite.) Am venit pentru istoria aia de care am vorbit az-dimineață... Ce facem? Iacă, mâine începe... Eu... pentru cine votez? Tipătescu: (ținându-i calea să nu coboare în scenă) Pentru cine? Pentru cine? Lasă-mă în pace, cetățene: ai ajuns de nesuferit... Votează pentru cine poftești... Cetățeanul: Eu nu poftesc pe nimeni, dacă e vorba pe poftă... Tipătescu: Ei! Lasă-mă-n pace, administrația nu voiește să influințeze câtuși de puțin pe nimini. Cațavencu: (intervenind) Pardon, dați-mi voie: mie-mi pare din contra că într-un stat constituțional, mai ales într-un stat tânăr ca al nostru, administrația ar trebui să... Zoe: (asemenea) Se-nțelege...? Cetățeanul: (cătră Cațavencu) Ei! Onorabilul! Nu te vedeam; sluga! O mie de ani pace! Și zi, mă lucrași, ai? Adică, dă-i cu bere, dă-i cu vin, nu pentru cinstea obrazului... pentru ca să-mi faci pontul cu scrisoarea... bravos! Dom'le Nae. Cațavencu: A! A! Zoe: Fănică! Fănică! Trimite-l... e nesuferit! Tipătescu: (nervos) În sfârșit, cetățene, te rog lasă-ne cu binișorul, lasă-ne... Ce poftești de la mine? Cetățeanul: Nu ți-am spus? (sughite.) Mâine începe... Ei? (sughite.) Eu pe cine aleg? Pentru cine?... (face semnul votării și sughite.) Zoe: Pentru d. Nae Cațavencu. Cetățeanul: Pentru... (sughite și pufnește de râs.) Nu mă-nnebuni că amețesc... Tipătescu: (din ce în ce mai nervos, luând pe Cetățeanul de mână și zguduindu-l) Pentru că ești un om vițios... Cetățeanul: Nu mă smuci, că amețesc! Tipătescu: (asemenea) Pentru că te-ai lăsat să-ți ia din buzunar, să-ți fure scrisoarea... Cetățeanul: Ei! Nu face nimica, poate mai găsim alta... Tipătescu: Lasă-mă să vorbesc... pentru că ești... Cetățeanul: Lasă-mă să vorbesc... pentru că ești... Cetățeanul: Alegător... Tipătescu: Nu... bețiv... vițios... păcătos. Zoe: Fănică!... Tipătescu: Da, bețiv... uite și acuma ești turmentat, ești băut... (Cațavencu râde.) Cetățeanul: Aș! Tipătescu: (cu dezgust) Uite, nenorocitule! Miroși cale d-o poștă... (îl împinge.) Cetățeanul: (șovăind) Ăsta este mirosul meu naturel... Tipătescu: Miroși a rom... Cetățeanul: Ei bravos! Vrei să miros a gaz? Tipătescu: Ei! Pentru toate astea trebuie să-ți dai votul lui onorabilul d. Cațavencu... Pentru așa alegător, mai bun ales nici că se putea... Zoe: Fănică!... Cațavencu: Totdeauna ironic, (zâmbind) stimabile! SCENA XIII
Aceiași - Farfuridi, Brânzovenescu și Trahanache Tipătescu: (montându-se treptat) Da, pentru d. Cațavencu lucrăm noi, pe d-sa noi îl sprijinim, pe d. Cațavencu să-l alegeți d-voastră. Și nu-l sprijinim de silă, îl sprijinim pentru că dumnealui este cel mai onest concetățean al nostru... Zoe: Fănică, fii calm... Tipătescu: Da, sunt calm... Pentru că dumnealui (Farfuridi, Brânzovenescu și Trahanache apar în fund și ascultă. Cei dintâi arată tot ce se petrece în scenă celui d-al treilea) nu e ca alții mișel, pentru că nu e ca alții canalie, nu e ca alții infam... (se montează din ce în ce)... pentru că încă o dată, la alegători ca d-ta, cu minte, cu judecată limpede, cu simț politic, nu se poate mai bun reprezentant decât d. Cațavencu, (apăsând) onorabilul d. Cațavencu! (Tipătescu împinge cu scârbă pe Cetățeanul turmentat.) Cațavencu: (zâmbind cu bonomie) Ce răutăcios! Brânzovenescu: (din fund) A! Farfuridi: (lui Trahanache) Iacă trădarea! Când îți spuneam, venerabile!... (coboară toți.) Trahanache: Ei! Ai puțintică răbdare! Zoe: Nene! (se repede la Trahanache și-l trage deoparte unde-i vorbește încet și cu multă mișcare. Cațavencu și Cetățeanul turmentat vorbesc de altă parte asemenea.) Tipătescu: Ei! Lăsați-mă toți în pace! Farfuridi: Te lăsăm, stimabile, dar mergem la București... Brânzovenescu: Și vom spune tot... Tipătescu: (aparte) Duceți-vă la dracul! (trece lângă Trahanache și Zoe.) Farfuridi: La ziare! Brânzovenescu: La Comitetul electoral central! Farfuridi: La guvern! Cetățeanul: (arătând pe Farfuridi și Brânzovenescu lui Cațavencu) Oleu!... Fugi că amețesc! (Cațavencu și Cetățeanul turmentat convorbesc foarte mișcat deoparte cu Farfuridi și Brânzovenescu.) Trahanache: În sfârșit, ce e, Fănică? Tipătescu: Nu mă-ntreba pe mine, nene Zahario! Zoe: (cu energie) Nici o vorbă, nene, trebuie... Trahanache: De ce? Zoe: (precipitată) Dacă mă iubești, dacă ții la mine, acuma tăcere; îți spun pe urmă tot. (vorbesc încet toți trei.) Cațavencu: (cătră Farfuridi și Brânzovenescu) Dați-mi voie, stimabile, nu d-voastră veți avea mai multă încredere față cu înaltele locuri decât onorabilul (toți ascultă, Tipătescu se plimbă agitat în fund) d. Tipătescu, prefectul cel mai onest!... Trahanache: Da! Cațavencu: Cel mai integru!... Trahanache: Da! Cațavencu: Cel mai credincios!... Zoe: Firește! Cațavencu: Dați-mi voie să vă spun că toate zbuciumările d-voastră sunt numai și numai chestii personale, și când vin niște asemenea persoane... ca d-voastră... Cetățeanul: Nanana! Farfuridi: Care va să zică și insulte! Brânzovenescu: Bravos! Cațavencu: Chestie de tarabă, onorabile! Daraveri de clopotniță, stimabile! Zoe: (cătră Trahanache) Se-nțelege! Cațavencu: Alegătorii vor vorbi... Zoe: (îndemnând pe Cetățeanul turmentat și pe Trahanache) Da, alegătorii vor vorbi. Trahanache: Da, alegătorii vor vorbi, firește! Cetățeanul: (serios) Da, noi vom vorbi! SCENA XIV Aceiași - Ghiță Pristanda venind fuga din fund, cu o depeșă-n mână Pristanda: Coane Fănică! O depeșă fe-fe urgentă! Zoe: O depeșă! (se-ntorc toți spre fund.) Tipătescu: (deschide nervos depeșa și citește) "Cu orice preț, dar cu orice preț, colegiul d-voastră al II-lea trebuie să aleagă pe D. Agamemnon Dandanache. (toți mișcare.) Se face din aceasta pentru d-voastră o înaltă și ultimă chestie de încredere"... A! Farfuridi și Brânzovenescu: Aha! Zoe: (cu toată energia) A! Nu se poate! Vom lupta contra oricui... Vom lupta contra guvernului!... (Tipătescu a căzut obosit pe un scaun.) Trahanache: Ai puțintică răbdare! Zoe: Da, nene! Vom lupta contra guvernului! Cațavencu: Da, vom lupta contra guvernului! (Cațavencu, Zoe și Trahanache de o parte, Farfuridi, Brânzovenescu frecându-și mâinile cu satisfacție de altă parte; Ghiță în fund; Tipătescu obosit pe scaun, ca și cum n-ar lua parte la ce se petrece. Cetățeanul turmentat în mijloc.) Cetățeanul: (târât de curent) Da! Vom lupta contra... (sughițând și schimbând tonul)... adică nu... Eu nu lupt contra guvernului... (Cortina) 
 |
|
 |
