Cultură
Romanian Voice
Teatru
și Schițe
Teatru
I.L. Caragiale

O scrisoare pierdută (1884)


ACTUL III
(Teatrul înfățișează sala cea mare a pretoriului primăriei, un fel de exagon din care se văd trei laturi. Trei uși în fund; cea din mijloc dă în coridorul de intrare; pe cea din dreapta se citește: "Ofițer țivil"; pe cea din stânga: "Arfiva". În stânga la planul al doilea, o ușă cu inscripția "Cabinetul Primarelui". În dreapta, același plan, altă ușă cu inscripția: "Reghistratura". - Partea din stânga până la ușa "Arfivei" este despărțită de scenă cu un grilaj de lemn acoperit cu perdeluțe de chembrică verde. Lângă grilaj, la stânga, în scenă, este o estradă pe care sunt așezate masa și jețul prezidențial. Înaintea mesei, puțin mai jos, este tribuna. Pe masă sunt două candelabre, hârtie, călimări și un clopoțel. Pe tribună o sticlă și un pahar de apă. De partea dreaptă sunt bănci dese și scaune; sub estradă, asemenea. Peste tot sunt bănci și scaune, afară de o cărare lăsată liber de la ușa de intrare din fund prin mijlocul scenii, pe unde vine și se duce lumea. Pe pereți câteva lămpi atârnate în cuie. Lumină cam săracă. La ridicarea perdelii, Trahanache este la masa prezidențială în jețul său, la spatele tribunei. Împrejurul mesii, Brânzovenescu și alți cetățeni. -Înaintea tribunii, cu spatele spre dânsa, alegători, cetățeni, public, unii șezând jos, alții în picioare. Pe bănci, pe scaune și împrejur asemenea. În capul băncilor din față, e Cațavencu împreună cu Ionescu, Popescu și alți dascăli și partizani. - Farfuridi e la tribună. -Perdeaua se ridică asupra unei întreruperi. În toată sala e rumoare. Prezidentul agită clopoțelul.)

SCENA I
Trahanache, Cațavencu, Brânzovenescu, Farfuridi, Ionescu, Popescu, Cetățeni, Alegători, Public - rumoare

Farfuridi: (de la tribună) Dați-mi voie (gustă din paharul cu apă.) Dați-mi voie! (Rumoare.)

Trahanache: (trăgându-și clopoțelul) Stimabili! Onorabili! (afabil) faceți tăcere! Sunt cestiuni importante, arzătoare la ordinea zilei... Aveți puțintică răbdare... (cătră Farfuridi.) Dă-i înainte, stimabile, aveți cuvântul!

Farfuridi: (cătră adunare) După ce am vorbit dar din punctul de vedere istoric, din punctul de vedere de drept, voi încheia cât se poate mai scurt...

Popescu: Parol?... Numai dacă t-ei ținea de vorbă. (râsete în partea unde sunt dascălii.)

Farfuridi: Rog, nu mă-ntrerupeți, dați-mi voie...

Trahanache: (cătră partea unde e Popescu) Stimabile, nu-ntrerupeți...

Farfuridi: După ce am vorbit dar din punctul de vedere istoric și din punctul de vedere de drept, voi încheia, precum am zis, cât se poate mai scurt. (bea o sorbitură, apoi, reluându-și răsuflarea, rar ca și cum ar începe o poveste.) La anul una-mie-opt-sute-două-zeci-și-unu... fix... (Rumoare și protestări în grupul lui Cațavencu: A! A! A!)

Popescu: Dacă ne-ntoarcem iar la 1821 fix, ne-am procopsit. (rumoare și protestări.)

Farfuridi: Dați-mi voie... La una-mie-opt-sute...

Toți: (în cor, cu tonul lui) Douăzeci-și-unu fix... (rumoare și protestări.)

Farfuridi: Dați-mi voie.

Trahanache: (clopoțel) Stimabile, onorabile! Nu întrerupeți... Aveți puțintică...

Cațavencu: Ce răbdare, venerabile domnule prezident! Ceasurile sunt înaintate. Sunt și alți oratori înscriși să vorbească...

Toți din grup: Da! Da!

Cațavencu: Onorabilul orator a promis să încheie cât se poate mai scurt: apoi ce fel de scurt este asta, s-o luăm a doua oară de la 1821? A! A! A!

Toți din grup: A! A! A! (rumoare.)

Farfuridi: Dați-mi voie...

Trahanache: (cătră Farfuridi cu dulceață, ridicându-se peste masă cătră tribună) Stimabile... eu gândesc că nu ar fi rău să sărim la 48...

Cațavencu: (strigând) Mai bine la 64...

Popescu, Ionescu și toți din grup: Da! Da! La 64...

Trahanache: (ridicându-se ca și când ar consulta adunarea) Adică... la plebicist?

Toți: Da, la plebicist! (zgomot.)

Farfuridi: (întorcându-se cu spatele spre adunare și cu fața la prezident) Dați-mi voie, domnule prezident; mi-ați acordat cuvântul: îmi pare că un prezident o dată ce acordă cuvântul...

Trahanache: (sculându-se și punând, peste masă, mâinile pe umerii lui Farfuridi, mângâietor) Dacă mă iubești, stimabile, fă-mi hatârul... să trecem la plebicist... dorința adunării!...

Farfuridi: Dar, domnule prezident...

Trahanache: (și mai rugător) Să trecem la plebicist! (îl întoarce binișor de umeri cu fața spre adunare.)

Toți: (cu putere) Da! La plebicist! La plebicist!

Farfuridi: (soarbe o dată și cu aerul resignat) Ce ziceam dar? La 1864, vine, mă-nțelegi, ocaziunea să se pronunțe poporul printr-un plebicist... Să vedem însă mai-nainte... să ne dăm seama bine de ce va să zică... de ce este un plebicist...

Ionescu: Știm ce este plebicistul! Mersi de explicație!

Toți: Nu trebuie explicație... (rumoare.)

Farfuridi: (cătră întrerupători) Dați-mi voie! (cătră Trahanache.) Domnule prezident!...

Trahanache: (clopoțel) Stimabilii, onorabilii, rog nu întrerupeți pe orator, (foarte afabil) faceți tăcere; sunt cestiuni arzătoare la ordinea zilii; aveți puțintică răbdare. (cătră Farfuridi.) Aveți cuvântul, stimabile, dați-i înainte!

Farfuridi: (luând vânt) Când zicem dar 64, zicem plebicist, când zicem plebicist, zicem 64... Știm, oricine dintre noi știe ce este 64, să vedem ce este plebicistul... (cu tărie începând fraza.) Plebicistul!...

Cațavencu: Aci nu e vorba de plebicist...

Farfuridi: Dați-mi voie; (discutând cu Cațavencu) mi se pare că atunci când zicem 64... (cu energică convingere) și să nu căutați a încerca măcar să mă combateți; vă voi dovedi cu date istorice că toate popoarele își au un 64 al lor...

Cațavencu: Dați-mi voie; nu e vorba de 64. (rumoare aprobativă pentru Cațavencu.)

Farfuridi: Dați-mi voie... (Toate colochiile și întreruperile se fac avocățește, cu multă vioiciune și cu tonul înțepat și volubil.) Domnule prezident!...

Trahanache: (clopoțel) Stimabile, onorabile, faceți tăcere... avem cestiuni arzătoare...

Cațavencu: (ridicându-se în capul băncii) Cum, domnule prezident? De unde până unde 64 chestie arzătoare la ordinea zilei? Dacă nu mă-nșel, îmi pare că suntem în anul de grație 1883... Ce are a face? Chemați pe onorabilul orator la cestiune...

Trahanache: (ridicându-se iar peste masă și atingându-l pe umere pe Farfuridi) Stimabile... (afabil și rugător) să lăsăm plebicistul, dacă mă iubești; să trecem la cestiune.

Farfuridi: (obosit de întreruperi, întorcându-se cu fața spre Trahanache și cu spatele la adunare) Domnule prezident, ați binevoit a-mi acorda cuvântul... Eu cred c-ar trebui...

Cațavencu: (strigând) Nu trebuie, onorabile!

Toți din grup: Nu, nu trebuie!

Trahanache: (punând mânile, peste masă, pe umerii lui Farfuridi, și foarte dulce) Mă rog, dacă mă iubești, fă-mi hatârul... dorința adunării, stimabile... (îl întoarce de umeri binișor cu fața spre adunare.)

Toți: Da! La chestiune! La chestiune!

Farfuridi: (foarte obosit, soarbe și se resignează) Ajungem dar la chestiunea reviziunii Constituțiunii și Legii Electorale...

Toți: (cu satisfacție) A! Așa da!

Trahanache: (asemenea) A! (clopoțel.) Ei! Acu aveți puțintică răbdare... (cătră Farfuridi.) Scurt, stimabile, scurt, dacă mă iubești: dorința adunării.

Farfuridi: (asudă, bea și se șterge mereu cu basmaua) Mă rog, dați-mi voie! Știți care este opinia mea în privința revizuirii?

Toată sala: Nu!... Să vedem!... Spune!

Cațavencu: (batjocoritor) Să vedem opinia lui d. Farfuridi. (Trahanache clopoțește.)

Farfuridi: (asudă mereu și se emoționează pe văzute) Opinia mea este aceasta: e vorba de revizuire, da?

Toți: (puternic) Da! Da!

Farfuridi: (emoționat și asudând) Atunci, iată ce zic eu, și împreună cu mine (începe să se înece) trebuie să [sic] zică asemenea toți aceia care nu vor să cază la extremitate (se îneacă mereu), adică vreau să zic, da, ca să fie moderați... adică nu exagerațiuni!... Într-o chestiune politică... și care, de la care atârnă viitorul, prezentul și trecutul țării... să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte... (se încurcă, asudă și înghite) încât vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?... Da... Pentru ce?... Dacă Europa... să fie cu ochii ațintiți asupra noastră, dacă mă pot pronunța astfel, care lovesc soțietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor... și... idei subversive... (asudă și se rătăcește din ce în ce) și mă-nțelegi, mai în sfârșit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact... vreau să zic într-o privință, poporul, națiunea, România... (cu tărie) țara în sfârșit... cu bun-simț, pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie și să recunoască, de la care putem zice depandă... (se încurcă și asudă mai tare) precum, - dați-mi voie - (se șterge) precum la 21, dați-mi voie (se șterge) la 48, la 34, la 54, la 64, la 74 asemenea și la 84 și 94, și ețetera, întru cât ne privește... pentru ca să dăm exemplul chiar surorilor noastre de ginte latine însă! (foarte asudat, se șterge, bea, iar se șterge și suflă foarte greu. Trahanache a urmărit cu mâna tactul sacadelor oratorice ale lui Farfuridi. Bravo și aplauze în fund, conduse de Brânzovenescu; râsete și sâsâituri în grupului lui Cațavencu. Clopoțelul lui Trahanache de abia se mai aude. - După ce s-a mai oprit zgomotul, cu multă aprindere.) Dați-mi voie! Termin îndată! Mai am două vorbe de zis. (zgomotul tace.) Iată dar opinia mea. (în supremă luptă cu oboseala care-l biruie.) Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele... esențiale... Din această dilemă nu puteți ieși... Am zis!

(Aplauze în fund, sâsâituri în față. Farfuridi coboară zdrobit, ștergându-se de sudoare, și merge n fund. Brânzovenescu și alți alegători îl întâmpină și-i strâng mâna. - Rumoare. Mai mulți din auditoriu se scoală și strică rândurile. Cațavencu suie de la dreapta în mijloc, unde vorbește încet cu grupul său gesticulând viu. Cu un alt grup mai în fund Farfuridi și Brânzovenescu asemenea. - Pristanda iese misterios din cabinetul primarului, trece prin ușcioara grilajului, care este la spatele tribunii, și trage de pulpană pe Trahanache, care sună clopoțelul.)

SCENA II
Aceiași - Pristanda

Trahanache: (lăsând clopoțelul și întorcându-se la spatele mesii) 'Ai? Ce e?

Pristanda: (misterios și repede) Coane Zahario! Conul Fănică, coana Joițica!...

Trahanache: Ei? Ce?

Pristanda: Sunt dincoace în cabinet... au venit pe din dos, vă așteaptă. Numaidecât să poftiți acolo.

Trahanache: (asemenea misterios) Nu pot să las prezidenția... să aibă puțintică răbdare.

Pristanda: Trebuie... numaidecât!... Suspandați!

Trahanache: (trage clopoțelul și se ridică) Stimabilă, onorabilă adunare. După discursul important, pe care l-a ținut respectabilul nostru concetățean și advocat d. Farfuridi, eu cred că ar fi bine să suspandăm ședința pentru cinci minute.

Voci: Da! Da! Pentru cinci minute!...

(Cațavencu cu grupul său, Farfuridi și Brânzovenescu cu al lor se amestecă în mulțime. Trahanache, care s-a dat jos de pe tribună, a deschis portiția grilajului și a trecut cu Ghiță în partea stângă despărțită, bate în ușa "Cabinetului Primarului". Zoe și Tipătescu îi deschis; Trahanache și Ghiță dispar înăuntru; ușa se închide la loc.)

SCENA III
Aceiași - fără Trahanache și Pristanda

Cațavencu: (cătră grupul lui) Ei, cum să-l trimeți în Cameră, nene, pe stimabilul? Nu zic, are ideile, opiniile lui - și eu respect ideile, numai să fie sincere, și el e sincer, n-ai ce zice, - respect la orice opiniune!... Dar să-ți vie stimabilul cu idei învechite, cu opiniuni ruginite, și să te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive... asta nu mai merge... Astfel de opiniuni nu le respect, să-mi dea voie să-i spui...

Popescu: Nu, uite ce susține Farfuridi, n-ai înțeles; susține că adică după istorie - d-aia se teme el de zguduiri - nu trebuie să dăm exemplu rău surorilor noastre de ginte latină. N-ai auzit, chiar a zis-o el: surorile noastre de ginte latină...

Ionescu: Da! A zis-o...

Cațavencu: (cu aer de protecție) Voi dascălii sunteți băieți buni, dar aveți un cusur mare: cum vă vorbește cineva de istorie, s-a isprăvit, are dreptate. (cu putere.) Ce istorie? Apoi, dacă e vorba de istorie, apoi ce te-nvață istoria mai întâi și-ntâi?

Popescu: Că România de la Traian...

Cațavencu: Nu-i așa...

Ionescu: Că adică străbunul nostru...

Cațavencu: Ce străbun! Ce nostru! Vezi că nu știți! (cu tonul retoric.) Or, mai întâi și-ntâi istoria ne învață anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc, (publicul începe să-i ia aminte că perorează și se grupează încet-încet împrejurul lui ca să asculte) ba chiar dă înapoi, că legea progresului este așa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe. (Grupul lui Cațavencu aprobă și admiră, grupul lui Farfuridi și Brânzovenescu, care s-au apropiat și ascultă mai dintr-o parte, dă din umeri.)

Ionescu: Asta e așa.

Popescu: Nici nu mai încape vorbă.

Farfuridi: (înțepat) Da! Progres! Progres fără conservațiune, când vedem bine că Europa...

Cațavencu: (întrerupându-l lătrător) Nu voi, stimabile, să știu de Europa d-tale, eu voi să știu de România mea și numai de România... Progresul, stimabile, progresul! În zadar, veniți cu gogorițe, cu invențiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiți opinia publică...

Farfuridi: (și mai înțepat) Dă-mi voie... Mi se pare că altcineva amăgește opinia publică...

Cațavencu: Nu voi să știu de ce zici d-ta.

Brânzovenescu: Firește că nu vrei să știi... nu-ți vine la socoteală...

Cațavencu: (și mai lătrător) Să-și vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu... N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre... D-ta ești advocat, ești confrate cu mine...

Farfuridi: Da, sunt avocat, dar nu sunt confrate cu d-ta...

Cațavencu: (urmându-și jocul) Știi ca și mine principiul de drept, fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale... oneste bibere...

Farfuridi: Da' de onest n-ai încotro!... (grupurile Cațavencu și Farfuridi încep a se despărți, fiecare de o parte.)

Cațavencu: (cu totul înțepător) Stimabile, nu știu pentru ce d-ta mă prigonești de la o vreme... Ce ai cu mine? Suntem în fața alegătorilor, stimabile: or, nu încape pică; să luptăm: d-ta o să-ți pui candidatura, o știm; eu ți-o declar că mi-o pui pe a mea... luptă electorală! Și știm că lupta electorală este viața popoarelor... De ce te revolți contra adevărului? În contra dreptului?... Oneste bibere, onorabile!... (aprobări din partea grupului.)

Farfuridi: (izbucnind) Ia scutește-mă cu mofturile d-tale! Onest d-ta? Pe de o parte "Răcnetul Carpaților", pe de altă parte chiverniseala confraților; pe de o parte opoziție la toartă, pe de altă parte teșcherea la buzunar!... Urlă târgul, domnule...

Brânzovenescu: (trăgându-l de mânecă) Tache! Tache!

Farfuridi: (smucindu-se) Ia lasă-mă-n pace, să mă răfuiesc odată cu domnul... Ce adică, noi nu știm, nu vedem, orbi suntem? D-ta ești candidatul prefectului...

Cațavencu: (râzând) Eu sunt candidatul grupului tânăr, inteligent și independent... Onorabilul, venerabilul nostru prezident - (îl caută cu ochii) unde e venerabilul prezident? Nu-l văz... -va proclama, pe cât știm, astă-seară pe candidatul comitetului dv. - comitetul dv. - ...Or, dacă voi avea onoarea ca să mă agreeze și comitetul dv. ... căci e al dv. ...

Farfuridi: (fierbând mereu) Nu mai este comitetul nostru, este al dumitale...

Brânzovenescu: Tache! Tache, fii cuminte. (îl trage de mânecă, Farfuridi se smucește.)

Cațavencu: (cu ton batjocoritor) Adică, dă-mi voie, d-ta nu mai ești al comitetului! (grupurile se desinează distinct de două părți și se privesc cu încordare.)

Farfuridi: Da, eu nu mai sunt, eu care am susținut totdeauna partidul... și d-ta, care l-ai înjurat totdeauna... ești!

Cațavencu: Dă-mi voie!...

Farfuridi: (furios) Ce voie! Ce voie!... Vii cu moftologii, cu iconomii, cu soțietăți, cu scamatorii, ca să tragi lumea pe sfoară... cu dăscălimea d-tale, (mișcare în grupul Cațavencu) cu moftangiii d-tale...

Popescu: (violent) Domnule, retrage-ți cuvântul!

Farfuridi: (continuând) Cu grupul (umflând cuvintele) inteligent,... independent,... impertinent! (pornește spre fund cu Brânzovenescu și cu grupul lor.)

Toți: (din grupul lui Cațavencu) A! A! (se reped spre ei, zgomot, învălmășală și ghiontuieli.)

Farfuridi: (ieșind prin fund) Vă-nvățăm noi, papugiilor!

Grupul Cațavencu: Afară! Afară! (urmărește în fund pe cei din grupul Farfuridi.)

(Toată lumea s-a înghesuit în fund și a ieșit afară cu zgomot. În tot timpul scenii următoare, sala întrunirii e goală. În fund, prin ușe, se văd mai mulți alegători primblându-se în sus și-n jos, vorbind încet și fumând.)

SCENA IV
Trahanache ieșind repede din fund, din cabinetul primarului în partea despărțită cu grilaj, după el Fănică și Zoe urmărindu-l. Scena aceasta se face misterior și răpede.

Trahanache: Nu! Nu se poate...

Zoe: (urmărindu-l) Nene...

Tipătescu: (asemenea) Neică Zahario.

Zoe: Dacă ai ținut vreodată la mine...

Tipătescu: Dacă mi-ești prietin...

Trahanache: Ei, aveți puțintică răbdare! (serios.) Cum putem noi să punem candidatura unui plastograf?

Tipătescu: Bine, frate, plastograf, așa e; dar până să bage lumea de seamă... să-l tragem în judecată...

Zoe: Să ne facem de râs prin tribunale... nene, gândește-te...

Trahanache: (după un moment de ezitare) Ei nu! Dacă ar fi numai una... aia cu scrisoarea ta cătră Joițica, înțeleg; să zic: pentru politică - unde e în joc enteresul țării, ca oricare român, a încercat omul, ca să te forțeze adică, pentru că te știe că ții la onoarea Joițichii, ca prietin ce-mi ești, - a făcut plastografie...

Tipătescu: Se-nțelege!

Zoe: Firește; în politică...

Trahanache: Ei, aveți puțintică răbdare... De astălaltă? (se lovește cu mâna pe buzunarul hainii.) Apoi, dacă umblă el cu machiavelicuri, să-i dau eu machiavelicuri - (schimbând tonul.) Martoră mi-e Maica Precista! Să n-am parte de Joițica - că e de față - să spuie...

Zoe: (cu sentiment) Nene!

Trahanache: N-am umblat în viața mea cu diplomăție; dar dacă e vorba să facem pe iezuitul a la Matternich, apoi să-i dau eu, neică...

Tipătescu: (impacientat) Nu pricep, neică Zahario!

Zoe: (asemenea) Nici eu.

Trahanache: Ei, aveți puțintică răbdare! (scoate o hârtie din buzunar și o desface - o poliță.) Asta tot pentru politică e? Girurile astea două cu care onorabilul d. Cațavencu a ridicat cinci mii de lei de la Soțietate, sunt tot pentru enteresul țării?

Tipătescu: (luând degrabă polița și examinând-o când pe-o partea când pe alta) Suntem scăpați!

Zoe: Scăpați?

Trahanache: Ei apoi? Când îți spuneam eu să ai puțintică răbdare, că l-am prins cu alta mai boacănă...

Tipătescu: (abia stăpânindu-și bucuria) Nene Zahario, candidatul nostru este d. Agamiță Dandanache.

Trahanache: Așa da!

Zoe: Mi-e frică!...

Tipătescu: Nu mai avem nici o grijă.

Trahanache: ... Dă-mi înscris pe Gagamiță ăla, să nu-i uit numele... (vorbește încet cu Zoe.)

Tipătescu: (scoate portofelul, rupe o filă și scrie pe ea, apoi o dă lui Zaharia) Iată...

Trahanache: Mă duc să deschid ședința.

Tipătescu: Anunță îndată candidatura, ridică ședința și vino să mergem la preferanță, te așteptăm...

Trahanache: (vrând să treacă prin portița grilajului în partea tribunii) A! Ți-am dat polița lui Cațavencu... Să nu o pierzi. (trece.)

Tipătescu: N-ai grijă, neică Zahario, eu nu pierz hârtiile de preț... (sărută repede pe Zoe.)

Zoe: Fănică!

Tipătescu: A! Acuma, să-l lucrez eu pe nenea Cațavencu. (ies amândoi iute pe ușa din stânga.)

SCENA V
Trahanache, care s-a urcat la tribună, apoi Cațavencu, Popescu, Ionescu, Alegători, Publicul venind din fund și ocupând locurile lor din scena I-a. Intrare zgomotoasă, acompaniată de clopoțelul prezidentului.

Trahanache: (în picioare) Orele sunt înaintate! Poftiți, poftiți, stimabililor: avem cestiuni arzătoare la ordinea zilii... (șade.)

(Toată lumea s-a așezat la locul său.)

Cațavencu: (cu modestie) D-le președinte, vă rog, cerusem și eu cuvântul...

Trahanache: Da, (binevoitor) da, stimabile. Aveți cuvântul. Poftiți la tribună!...

(Mișcare în grupul lui Cațavencu.)

Cațavencu: (ia poză, trece cu importanță printre mulțime și suie la tribună; își pune pălăria la o parte, gustă din paharul cu apă, scoate un vraf de hârtii și gazete și le așază pe tribună, apoi își trage batista și-și șterge cu eleganță avocățească fruntea. Este emoționat, tușește și luptă ostentativ cu emoția care pare a-l birui. - Tăcere completă. Cu glasul tremurat.) Domnilor!... Onorabili concetățeni!... Fraților!... (plânsul îl îneacă.) Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare... suindu-mă la această tribună... pentru a vă spune și eu... (plânsul îl îneacă mai tare.)... Ca orice român, ca orice fiu al țării sale... în aceste momente solemne... (de abia se mai stăpânește) mă gândesc... la țărișoara mea... (plânsul l-a biruit de tot) la România... (plânge. Aplauze în grup)... la fericirea ei!... (același joc de amândouă părțile)... la progresul ei! (asemenea crescendo)... la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare.)

Ionescu, Popescu, Toți: (foarte mișcați) Bravo!

Cațavencu: (ștergându-se repede la ochi și remițându-se d-odată; cu tonul brusc, vioi și lătrător) Fraților, mi s-a făcut o imputare și sunt mândru de aceasta!... O primesc! Mă onorez a zice că o merit!... (foarte volubil.) Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultra-progresist... că sunt liber-schimbist... că voi progresul cu orice preț. (scurt și foarte retezat.) Da, da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scânteietoare în adunare. Aplauze prelungite.)

Cațavencu: Da! (cu putere din ce în ce crescândă.) Voi progresul și nimic alt decât progresul: pe calea politică... (îngrașă vorbele.)

Popescu: Bravo!

Cațavencu: Socială...

Ionescu: Bravo!

Cațavencu: Economică...

Popescu: Bravo!

Cațavencu: Administrativă...

Ionescu: Bravo!

Cațavencu: Și... și...

Ionescu, Popescu, Grupul: Bravo! Bravo!

Trahanache: (clopoțind) Rog, nu întrerupeți pe orator, stimabile...

Cațavencu: (cu tărie) Nu mă tem de întreruperi, venerabile domnule președinte... (cătră adunare și mai ales cătră grup, cu tonul sigur.) Puteți, d-lor, să întrerupeți, pentru că eu am tăria opiniunilor mele... (reintrând în tonul discursului și îngrășând mereu vorbele) și... și... finanțiară. (Aplauze prelungite.)... Da, suntem ultra-progresiști, da, suntem liber-schimbiști... Or... conduși de aceste idei, am fundat aci înorașul nostru "Aurora Economică Română", soțietate enciclopedică-cooperativă, independentă de cea din București... pentru că noi suntem pentru descentralizare. Noi... eu... nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureștenilor, capitaliștilor, asupra noastră; căci în districtul nostru putem face și noi ce fac dânșii în al lor...

Grupul: (aplauze) Bravo!

Cațavencu: Soțietatea noastră are de scop să încurajeze industria română, pentru că, dați-mi voie să vă spui, din punctul de vedere economic, stăm rău...

Grupul: (aplauze) Bravo!

Cațavencu: Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire. Soțietatea noastrăă dar, noi, ce aclamăm? Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face de loc în țara noastră!

Grupul: Bravo! (aplauze entuziaste.)

Trahanache: (clopoțind) Stimabile... nu...

Cațavencu: Lăsați, d-le președinte, să întrerupă... nu mă tem de întreruperi!... În Iași, de exemplu, - permiteți-mi această digresiune, este tristă, dar adevărată! - în Iași n-avem nici un negustor român, nici unul!...

Grupul: (mișcat) A!

Cațavencu: Și cu toate aceste toți faliții sunt jidani! Explicați-vă acest fenomen, acest mister, dacă mă pot exprima astfel!

Grupul: Bravo! (aplauze.)

Cațavencu: Ei bine! Ce zice soțietatea noastră? Ce zicem noi?... Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem și noi faliții noștri?... Anglia-și are faliții săi, Franța-și are faliții săi, până și chiar Austria-și are faliții săi, în fine oricare națiune, oricare popor, oricare țară își are faliții săi (îngrașă vorbele.)... Numai noi să n-avem faliții noștri!... Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!...

(aplauze frenetice. Pauză. Oratorul soarbe din pahar și aruncă iar priviri scânteietoare în adunare. În momentul acesta mai mulți inși se mișcă în fund, pe unde apare Cetățeanul turmentat și Ghiță în țivil.)

SCENA VI
Aceiași - Ghiță Pristanda și Cetățeanul forate șovăind. Zgomot la intrarea acestora.

Trahanache: (clopoțind) Faceți puțintică tăcere...

Cațavencu: (care, în timpul scurt al rumorii provocate de intrarea lui Pristanda și a Cetățeanului turmentat, și-a consultat hârtiuțele, cu ton predomnitor) Fraților, iată ce spun statutele soțietății noastre la art. I-iu: "Se formează în urbea noastră o soțietate enciclopedică-cooperativă cu numele de "Aurora Economică Română". Scopul societății este ca România să fie bine și tot românul să prospere!"

Cetățeanul: (care, de la intrare, a venit șovăind până la mijloc și s-a turnat pe un scaun în fața tribunii, se scoală și ridică mâna) Și eu! (sughite) și eu sunt! (șovăie și iar se toarnă pe scaun. - Râsete în fund, rumoare în față.)

Cațavencu: (cătră Trahanache, întorcându-se spre masa prezidențială) Domnule președinte, rog să nu fiu întrerupt...

Trahanache: Parcă ziceai, stimabile, că întreruperile...

Cațavencu: Da (cu dignitate) dar...

Trahanache: În sfârșit... (clopoțind.) Nu întrerupeți, mă rog...

Cațavencu: (căutând șirul) Ziceam dar: "... ca România să fie bine și tot românul să prospere"...

Cetățeanul: (se scoală șovăind și ridică mâna) Și eu sunt! (sughite rău; râsete, rumoare.)

Trahanache: A! (sculându-se peste masă.) Ce? Ce ești d-ta, stimabile?...

Cetățeanul: (sughițând) Mă cunoaște d. Nae... (arată spre Cațavencu.) Cioclopedică... (râsete, rumoare.)

Cațavencu: (nervos) Ce?

Cetățeanul: Română!... (râsete; sughite.) Aurora!... (sughite; râsete, rumoare din ce în ce mai mare.)

Trahanache: (nervos și el, cătră adunare, clopoțind) Faceți tăcere, stimabile!... (cătră Cetățeanul turmentat.) Cum?

Cetățeanul: (șovăind) Cioclopedică! (sughite.) Comportativă! (sughite.) Iconomie! (sughite.) Soțietate care va să zică... (râsete și rumoare mare.)

Ionescu: E turmentat!...

Popescu: E tun! (grupul se mișcă; unii se scoală.)

Cetățeanul: (sughițând și strigând) Sunt nembru!

Trahanache: (agitând clopoțelul cu putere, cătră Ionescu și Popescu) Stimabile! Stimabile, (cu afabilitate) rog, dați afară pe onorabilul!

Ionescu, Popescu și Grupul: Afară! E turmentat! Afară! (Ionescu și Popescu îl îmbrâncesc spre ușă. Cațavencu s-a dat jos de la tribună și vorbește cu câțiva din grup.)

Cetățeanul: (îmbrâncit de dascăli și opunându-se) Nu mă-mbrânciți... că amețesc!

Ionescu, Popescu și Grupul: Afară!

Cetățeanul: Nembru!

(Toată scena aceasta a fost însoțită de râsete și rumoare. Dascălii au dat afară pe Cetățeanul turmentat. În adunare, mișcare. Pristanda se apropie la tribună, în vreme ce dascălii și grupul lor, în mijloc cu Cațavencu, se agită și-și reiau locurile.)

Pristanda: (misterios lui Trahanache) Coane Zahario, dă-i zor! Trebuie să-l lucrăm pe onorabilul, pe d. Nae Cațavencu; ordinul lui conul Fănică... Sunt la ușă, când oi tuși de trei ori, d-ta proclamă catindatul și ieși pe portiță... și pe urmă-i treaba mea...

Trahanache: (încet) Bine.

Pristanda: (încet) Când oi tuși de trei ori: nu mi-a sosit încă oamenii!... (trece lângă ușa din fund, pe unde intră cu zgomot Farfuridi, Brânzovenescu și alți câțiva. Pristanda vorbește încet cu dânșii. Toți se aranjează în fund, astupând ușa de ieșire.)

SCENA VII
Aceiași - Farfuridi, Brânzovenescu și alți alegători și Cetățeanul turmentat, apoi Zoe și Tipătescu ascunși după grilaj și ascultând ce se petrece în adunare.

Trahanache: (clopoțind, cătră Cațavencu, care vorbește încet cu grupul lui) Poftiți la tribună, stimabile!... (Cațavencu pornește spre tribună.)

Zoe: Nu mai auz nimic...

Tipătescu: Pesemne n-a sosit încă Ghiță.

Cațavencu: (de la tribună) Fraților!

Farfuridi: (aducând din fund pe Cetățeanul turmentat) Te-a dat afară? Cum se poate, fraților, să lăsăm să gonească din adunare pe un cetățean onorabil, pe un alegător?

Brânzovenescu: Pentru că d. Cațavencu...

Cațavencu: (răcnind) Stimabile! (lui Trahanache.) Domnule prezident! (Rumoare surdă în fund.)

Trahanache: Stimabile (clopoțind) aveți puțintică răbdare. (Ghiță tușește cu putere de trei ori.) Fiindcă orele sunt înaintate...

Cațavencu: Dați-mi voie...

Trahanache: (ridicându-se) Fiindcă unii dintre domnii alegători au început să plece, ar fi bine, cred, mâine fiind alegerea, ca chiar acuma să rugăm pe onorabilul orator să-și întrerupă discursul un moment, să aibă puțintică răbdare, pentru ca să proclamăm numele candidatului propus de comitetul nostru.

Cațavencu: (cu aer foarte degajat) Primesc cu mulțumire, d-lre președinte. (coboară de la tribună, cătră grupul său.). Numele candidatului.

Toți: (din grup și din sală) Da! Numele candidatului!

Zoe: (tremurând, încet) Fănică!

Tipătescu: (încet) Taci! N-ai grijă!

Trahanache: (citind foaia între lumânări) Stimabil! Candidatul pe care-l susține comitetul nostru, este domnul...

Ionescu: Nae Caț...

Trahanache: (întrerupându-l) Ai puțintică răbdare... (citind) domnul...

Cațavencu: Domnul... (Toată lumea ascultă cu mare nerăbdare și în deplină tăcere; Zoe se strânge după grilaj lângă Tipătescu.)

Trahanache: Domnul... Agamiță Dandanache! (Mișcare de satisfacție în fund. În grupul din față turburare. Zoe și Tipătescu ascultă mișcați.)

Cațavencu: (sărind în loc și răcnind) Trădare! (gesticulează viu în mijlocul grupului său. În fund aplauze.)

Trahanache: (în picioare) Dați-mi voie! (clopoțind; după un moment de tăcere.) Cine a pronunțat cuvântul trădare? (Toată lumea e în picioare și în fierbere.)

Cațavencu (din mijlocul grupului, cu putere), Ghiță, Brânzovenescu și Cetățeanul turmentat și Cei din fund: Afară! Afară moftologul!

Trahanache: (trăgând clopoțelul foarte violent, cătră grupul din fund) Aveți puțintică răbdare! (cătră Cațavencu.) Și cine este trădător, stimabile?

Cațavencu: (foarte aprins) Acela care falsifică numele candidatului odată hotărât, acela care uită, care trădează interesele și onoarea familiei sale... (cu un gest colosal.) D-ta!

Trahanache: (trântind clopoțelul pe masă în culmea indignării) Apoi, ai puțintică răbdare, stimabile! Mă scoți din țâțâni... Eu falsificator?... Pe mine, cetățean onorabil, pe mine, om venerabil, să vie într-o adunare publică, să mă facă falsificator... cine? (rumoare mare. Tipătescu și Zoe ascultă palpitând) Cine? (cu energie.) Un plastograf patentat!

Cațavencu: (sărind din loc) Plastograf!

Toți din fund: (strigând amenințător) Afară plastograful!

Toți din față: (asemenea) Afară falsificatorul! Trădătorul! (fierbere mare.)

Cațavencu: (spumând, se repede din mijlocul grupului său la tribună cu pumnii încleștați și zbierând febril. Un moment tăcere) Fraților! Domnilor! Un moment, onorabili concetățeni! Am voit să acoper o rușine care se petrece de atâta vreme în sânul orașului nostru... (Zoe și Tipătescu mișcare) am voit să cruț opinia publică de o lovitură scandaloasă;... astăzi însă am fost lovit așa de crud în dignitatea mea, încât nu mai pot tăcea. (Zoe și Tipătescu mișcare.) Acest onorabil cetățean, (arată pe Trahanache) acest om venerabil, d. Zaharia Trahanache...

Trahanache: (cu pofidă) Ei? Eu...

Cațavencu: Este atât de naiv, încât crede că e plastografie un document olograf...

(Zoe și Tipătescu mișcare de groază.)

Zoe: Fănică!... (șovăie.)

Tipătescu: (susținând-o și răcnind cu o supremă putere) Ghiță! (se repede la portița grilajului... Zoe se agață de el și-l oprește. Rumoare mare.)

Pristanda: (punând mâinile amândouă lângă gură ca o port-voce și strigând asemenea spre partea de unde i-a venit chemarea) Prezent! (cătră cei din fund.) Pe el, copii! (Grupul din fund cu Pristanda, Farfuridi, Brânzovenescu, Cetățeanul turmentat se reped la tribună și pun mâna pe Cațavencu.)

Cațavencu: (continuând a zbiera în mijlocul zgomotului) O scrisorică a prefectului cără...

Grupul lui Cațavencu: Pe ei, fraților. (Grupul din față dă năvală spre fund.)

Toată lumea: Afară! Ho! Huideo!

(Zgomot la culme, strigăte, huiduieli, fluierături. Zaharia Trahanache a ieșit repede pe portița grilajului, a dat dincolo de Zoe și de Tipătescu, și toți trei ascultă ce se petrece în adunare. Pristanda, Farfuridi, Brânzovenescu au apucat de gât pe Cațavencu și-l târăsc afară. Grupul Ionescu și Popescu sunt grămadă peste cei din fund. Toate cuvintele și mișcările acestea din urmă se fac deodată și într-o clipă. - Cortina se lasă asupra primei mișcări a scandalului.)

(Cortina)


Inapoi