| Poezii |
|
|
|
|
|
|
Vasile Voiculescu
CLXXIII Te mistuie iubirea? Credeai că-i o păpușă, Să-ți faci un joc cu toane, ca în copilărie. Când ea-ți cerea o fire de salamandră vie, În tainica-i văpaie să arzi făr' de cenușă. Ea nu stă-n trup, stăpână a cărnii și-a plăcerii, Înflăcăratu-i spirit, urgie, le consumă; Își cată-n noi duh geamăn... și, de-l îmbii cu humă, Rămâi o biată urnă cu zgurile durerii... Te ispitește jindul să-mbraci și fericirea Cum pui, pentru petreceri, o rochie de brocarte? Dar trebuie-nfruntată cu spaimă, ca o moarte... Căci ea, ca să pătrundă, îți sparge-alcătuirea, Preface în genune lăuntrul tău, anume Ca să încapă-acolo, cu ea, întreaga lume. sâmbătă, 1 februarie 1954 
|
|
 |