Poezii |
Vasile Alecsandri
Dorul româncei De-ar vrea bunul Dumnezeu Să-mi asculte dorul meu! De-aș avea un copilaș, Dragul mamei îngeraș! Cât e ziuă, cât e noapte, I-aș șopti cu blânde șoapte. Cât e noapte, cât e zi, Tot la sânu-mi l-aș păzi! L-aș păzi, l-aș dezmierda, Mii de sărutări i-aș da, Și i-aș zice-ncetișor: Nani, nani, puișor! De-ar fi cerul cu priință, Să-mplinească-a mea dorință! De mi-ar da un băiețel, Dragul mamei voinicel! N-ar fi prunc mai fericit Și pe lume mai iubit! Alt copil n-ar fi ca el, Mititel și frumușel! Obrăjelu-i ca de spume N-ar avea seamăn pe lume! N-ar fi ochii nimărui Dulci ca ochișorii lui! Iar eu, mândră măiculiță, Pe-ai săi ochi, pe-a sa gurițâ Ne-ncetat l-aș săruta, Săruta și i-aș cânta. Și i-aș face-o descântare Să ajungă-un viteaz mare, Un viteaz ce-ar străluci, Cum n-a fost, nici n-ar mai fi Și l-aș pune să se culce Pe-al meu sân, legănat dulce, Și i-aș zice-ncetișor: Nani, nani, puișor! |