Poezii |
Mihai Eminescu
Doina De la Nistru pân' la Tissa Tot românul plânsu-mi-s-a, Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin și pân' la mare Vin muscalii de-a călare, De la mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii, Și străinul te tot paște De nu te mai poți cunoaște. Sus la munte, jos pe vale Și-au făcut dușmanii cale, Din Sătmar pân' în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet român săracul! Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se-ndeamnă, Nici îi este toamna toamnă, Nici e vară vara lui, Și-i străin în țara lui. De la Turnu-n Dorohoi Curg dușmanii în puhoi Și s-așează pe la noi; Și cum vin cu drum de fier Toate cântecele pier, Zboară păsările toate De neagra străinătate; Numai umbra spinului La ușa creștinului. Își dezbracă țara sânul, Codrul - frate cu românul - De secure se tot pleacă Și izvoarele îi seacă - Sărac în țară săracă! Cine-au îndrăgit străinii, Mâncă-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia, Și neamul nemernicia! Ștefane, Măria ta, Tu la Putna nu mai sta, Las' arhimandritului Toată grija schitului, Lasă grija sfinților În sama părinților, Clopotele să le tragă Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă, Doar s-a-ndura Dumnezeu, Ca să-ți mântui neamul tău! Tu te-nalță din mormânt, Să te-aud din corn sunând Și Moldova adunând. De-i suna din corn o dată, Ai s-aduni Moldova toată, De-i suna de două ori, Îți vin codri-n ajutor, De-i suna a treia oară Toți dușmanii or să piară Din hotară în hotară - Îndrăgi-i-ar ciorile Și spânzurătorile! |