Cultura

Poveşti, Fabule şi Basme

Grigore Alexandrescu Nebunia şi amorul În nişte fabule un poet scrie Că Nebunia şi pruncu-Amor Se jucau singuri pe o câmpie, În primăvara vieţii lor. Ştiţi că copiii cu înlesnire Găsesc sujeturi de neunire; Ei dar odată se gâlceviră Pentru o floare ce întâlniră. Striga Amorul în gura mare; Cealaltă, însă, minut cumplit! Îl izbi-ndată atât de tare, Cât de lumină ea l-a lipsit. Adânc copilul simţi durere, Rămânând astfel fără vedere. Trista lui mumă jalbă porneşte L-al său părinte, stăpân ceresc: Va răzbunare, se tânguieşte; Cu ea toţi zeii compătimesc. Mars şi Apolon, mai c-osebire, Arată mumei a lor mâhnire. S-adună sfatul cel fără moarte Şi hotărâră în obştea lor Ca Nebunia în veci să poarte, Să cârmuiască pe orbu-Amor. Această dreaptă, grea osândire. Din ziua aceea luă-mplinire; Din ziua aceea sunt împreună, Şi Nebunia-l ţine de mână.