Cultură
Romanian Voice
Teatru
și Schițe
Teatru
I.L. Caragiale

O scrisoare pierdută (1884)


ACTUL IV
(Grădina lui Trahanache, în fund grilaj cu poartă de intrare în mijloc; se vede în fund perspectiva orășelului pe un fundal de dealuri. La dreapta în grădină, pe planul întâi și al doilea, intrarea, cu trei trepte de piatră, în casele lui Trahanache. La stânga boschete. Mobile de grădină.)

SCENA I
Zoe și Tipătescu

Zoe: Unde e? Unde poate să fie Cațavencu?

Tipătescu: Nu știu: a fugit, a murit, a intrat în pământ... (după o pauză, apropiindu-se de Zoe.) Ei? Și pentru ce voiești să știi? Pentru că să te-ngrijești mai mult acuma? Din contra. Eu parcă nu mai am grije... Zoe, gândește-te: de două zile, oamenii noștri aleg pe Dandanache, pe care-l așteptăm din minut în minut, - am ordine să-i fac o primire strălucită...

Zoe: Ei și?

Tipătescu: Ei!... De două zile va să zică, strivesc pe Cațavencu, și el nu e nicăiri. Unde e? Pentru ce nu s-arată?... Are scrisoarea, pentru ce nu o publică? Pentru ce a dispărut, nu știu, - din ce motive nu publică scrisoarea, nu-mi pasă, - destul că nu o publică... Și-l crezi tu pe mișelul capabil să nu o publice pentru altceva, decât pentru că nu poate?

Zoe: Ce inimă! Ce judecată ai, Fănică? (cu frământare concentrată.) Dar aste două zile cum am trăit eu?... Ce strângere continuă de inimă! Ce frică! Ce tortură!... Fiecare persoană care-mi iese înainte, fiecare figură pe care o văz, fiecare mișcare ce se face în jurul meu, îmi zdrobește toată puterea... Fănică, ai milă de mine, o zi încă de astfel de chinuri și nu mai pot trăi... înnebunesc... (își ia capul în mâini și plânge.)

Tipătescu: Nu fi copilă, Zoe... Zoe...

Zoe: (plânsă) Tu nu înțelegi, tu nu simți! Peste câteva minute se sfârșește alegerea și se proclamă deputat al vostru Dandanache; sunt sigură... sigură... că în același moment, mișelul, care s-a ascuns și ne pândește din întuneric, o să-și împrăștie publicația lui infamă... ca să-și răzbune! Ei... atunci eu?...

Tipătescu: (scoate polița din buzunar și i-o arată) Nu poate... dacă face asta, e pierdut...

Zoe: Ce-mi pasă! După ce m-o pierde pe mine!... Fănică! N-aș voi să mă răzbuni, aș voi să mă scapi... Prevedeam asta... Presimțeam c-o să ajungem aici, când am văzut scandalul de alaltăieri seara la întrunire... Iată culmea nenorocirii: el nu știe că ai plastografia lui;... el nu știe că dacă ar veni aici să primească schimbul acestor două hârtii, ar scăpa și el și m-ar scăpa și pe mine... Te-ai bizuit să joci cu Cațavencu și te-ai amăgit, și mi-ai jucat onoarea mea, rușinea mea, viața mea, și ai pierdut, pentru că sau el joacă mai bine ca tine, sau noi avem mai puțin noroc decât el... (se îneacă de plâns.) Ce să fac? Ce să fac?

Tipătescu: Taci! Vine cineva... șterge-te la ochi!

SCENA II
Aceiași - Trahanache și Agamiță Dandanache, venind din fund

Trahanache: (foarte politicos) Poftim, poftim, stimabile!

Tipătescu: Cine să fie?

Zoe: Un străin?...

Trahanache: (coborând) Dă-mi voie, Joițico, să-ți recomand pe d. Agamiță Dandanache!

Zoe și Tipătescu: Dandanche! (complimente.)

Trahanache: Candidatul nostru!... adică ce mai candidat! Alesul nostru.

Dandanache: (vorbește peltic și sâsâit) Sărut mâna... Și domnul? Bărbatul dumneei?

Trahanache: Nu, eu sunt bărbatul dumneei, dumneei este nevasta mea, cum am avut onoarea să vă recomand...

Dandanache: Și d-voastră?

Trahanache: Și eu?... Bărbatul dumneei... Eu (serios) Zaharia Trahanache, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral și... ai puțintică răbdare... (se caută în buzunar și scoate o cartă de vizită, pe care i-o dă lui Dandanache), sunt aicea toate comitetele...

Dandanache: Mersi!... Și domnul?...

Trahanache: Domnul Fănică Tipătescu, prefectul nostru, amicul meu și al familiei mele.

Dandanache: (lui Fănică) Îmi pare bine, d-le prezident! (îi dă mâna. Trahanache trece lângă Zoe.)

Tipătescu: Și mie, onorabile, nu mai puțin... Sunt încântat... Dar cu ce ocazie pe la noi?

Dandanache: Cu ocazia aledzerii, neicusorule, cu ocazia aledzerii; stii, m-a combătut opoziția si colo, si dincolo, si dincolo... si rămăsesem eu... care familia mea de la patuzsopt în Cameră.,.. rămăsesem mă-nțeledzi fără coledzi... si asa am venit pentru aledzere.

Zoe: (cu răutate) Nu trebuia să vă mai deranjați...

Dandanache: Ba încă țe deranz, conița mea! Da' stii, nu fățea să nu fațem măcar act de prezență...

Trahanache: Se-nțelege! Foarte bine, foarte bine! Trebuie, trebuie.

Dandanache: Da' de deranz... destul! Închipuieste-ți să vii pe drum cu birza ținți postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca... Stii, m-a zdrunținat!... Si clopoțeii... (gest) îmi țiuie urechile... stii asa sunt de amețit si de obosit... nu-ți fați o idee, conița mea, (cătră Trahanache) nu-ți fați o idee, d-le prefect, neicusorule, (cătră Tipătescu) nu-ți fați o idee, d-le prezident puicusorule...

Tipătescu: Firește...

Zoe: Mai e vorbă...

Dandanache: Adineaori am sosit, era să trag la otel... dar birzarul... el stia de țe viu, mi-a arătat pe d. prefect. (arată pe Trahanache.)

Zoe: (încet cătră Tipătescu, care râde) Și încă mai râzi, Fănică.

Trahanache: Da, mă duceam pe la alegere să văz cum mergem... Nu-i vorba de mers, mergem strună... dar știi, de obicei, ca un cap ce sunt al partidului, trebuie să fiu acolo...

Dandanache: (strângându-i mâna) Bine că te-am găsit, neicusorule, mersi. (vorbesc amândoi deoparte.)

Zoe: (cătră Fănică încet) Iată, Fănică, pentru cine mi-am pierdut eu liniștea... Și spune drept dacă nu era mai bun Cațavencu!

Tipătescu: (scurt) E simplu, dar îl prefer, cel puțin e onest, nu e un mișel!

Trahanache: (lui Dandanache) Stimabile, eu te las aci cu amicul Fănică și cu Joițica... Eu trebuie să mă duc la alegere: peste o jumătate de ceas se deschide urna; trebuie să fiu acolo... D-ta n-ai nici o grijă, mergem la sigur, la noi opoziție nu încape... suntem tari, stimabile... tari... Nu o să ai majoritate, stimabile...

Dandanache: Cum se poate? Să nu te pomenești cu vrun balotaz? 'Ai?... a mai pățit-o si alții...

Trahanache: Adică, ai puțintică răbdare, balotaj la noi?... zic: nu majoritate, unanimitate o să ai, stimabile.

Dandanache: A, asa? (cu siguranță.) Se-nțeledze... Niți nu se putea altfel...

Trahanache: Salutare, stimabile, salutare... La revedere Fănică... La revedere, Joițico. (iese.)

SCENA III
Zoe, Tipătescu, Dandanache


Dandanache: Cum îți spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea... Eu, familia mea, de la patuzsopt... luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă... si eu mă-nțeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară... fără coledzi!... Și cât p-ați, neicusorule, să nu m-aleg...

Zoe: Să nu te-alegi d-ta, cu meritele d-tale! Era peste putință...

Tipătescu: Peste putință...

Dandanache: Ei, uite asa, cu meritele mele, coniță, vezi! Era cât p-ați, dar stii, cât p-ați... Întreabă-mă, neicusorule, să-ți spui: nu vrea comitetul țentral si pațe; zițea că nu sunt marcant. Auzi, eu să nu fiu marcant... Am avut noroc, mare noroc am avut. Să vedeți. Într-o seară... ținevas - nu spui ține... persoană însemnată... da' becher - vine si zoacă la mine cărți... si când pleacă îsi uită pardesiul la mine... A doua zi, voi să-l îmbrac... gândeam că-i al meu... văz că nu-i al meu; îl caut prin buzunare si dau... peste țe te gândesti?

Tipătescu: Peste?

Dandanache: (râzând) Peste o scrisorică.

Amândoi: O scrisorică.

Dandanache: De amor...

Amândoi: (mișcați) O scrisorică de amor?

Dandanache: O scrisorică de amor cătră becherul meu, de la nevasta unui prietin, - nu spui ține... persoană însemnată.

Zoe: Ei și?

Tipătescu: Ei?

Dandanache: Ei, țe să-ți mai spui, puicusorule? Adu o birze, mă, băiete, degrabă... Mă sui în birze si mă duc la persoana, la becherul, - nu spui ține - e persoană însemnată -: Găseste-mi, mă-nțeledzi, un coledzi, ori dau scrisoarea la "Răsboiul"... De colea până colea... gâri-mâr... a trebuit, conița mea, să țedeze, si tranc! Depesa aiți, neicusorule...

Zoe: (agitată treptat în măsura povestirii lui Dandanache) A! Domnule Dandanache, ai făcut rău... fapta d-tale este... să-mi dai voie să-ți spui...

Tipătescu: (încet) Zoe! (ea urcă.)

Dandanache: Asa ei, puicusorule, c-am întors-o cu politică. Aud? Țe era de făcut? Aminteri dacă nu-mi dedea în gând asta, nu m-aledzeam... si nu merdzea de loc, neicusorule; fă-ți idee! Familia mea de la patuzsopt (coborând cătră public) si eu, în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparțial... si să remâi fără coledzi!

Tipătescu: Vezi bine! (mușcându-și buzele.) Dar nu ne-ai spus sfârșitul istoriei... scrisoarea.

Zoe: Da, scrisoarea...

Dandanache: Care scrisoare?

Tipătescu: Scrisoarea becherului...

Dandanache: Care becher?

Zoe: (nervoasă) Persoana însemnată... scrisoarea... de amor... arma d-tale politică, cu care te-ai ales...

Tipătescu: Scrisoarea pe care voiai s-o publici în "Răsboiul", dacă nu...

Dandanache: (aducându-și în sfârșit aminte) A da! Scrisoarea... da... am prițeput...

Zoe: Ei! Scrisoarea?

Tipătescu: Ce s-a făcut?

Dandanache: O am pusă acasă la păstrare... dar stii, la loc sigur...

Zoe: Nu i-ai înapoiat-o persoanei?

Dandanache: (cu mirare) Cum s-o înapoiez?

Tipătescu: Iată te-alegi, el și-a ținut cuvântul...

Zoe: Trebuie să i-o dai înapoi...

Dandanache: Cum se poate, conița mea, s-o dau înapoi? S-ar putea să fac asa prostie? Mai trebuie s-aldată... La un caz iar... pac! La "Răsboiul". (coboară.)

Zoe: (cu dezgust) A! (trecând pe lângă Fănică, încet și cu tonul lui de mai sus.) E simplu, dar e un om onest! (tare, cătră Dandanache.) D-le Dandanache, am să vă fac o rugăciune: o să rămâneți la masă la noi... mă rog să nu povestiți istoria cu scrisoarea becherului d-voastră...

Tipătescu: Știți asupra alegătorilor, ar face poate rău efect...

Dandanache: Nu spui, neicusorule; dar dacă oi uita - aminteri, am memorie bună... dar stii, cum sunt amețit de drum, poate să uit si să-nțep - să-mi fațeți semn. Eu la masă o să stau ori lângă d-ta, ori lângă consoarta d-tale...

Tipătescu: Care consoarta mea?

Dandanache: Doamna.

Zoe: (aparte) A! Idiot!

Tipătescu: (impacientat) Pardon, d-le Dandanache, doamna e soția d-lui prezident al Comitetului, domnul care v-a adus aici, (subliniază silabic) domnul Zaharia Trahanache, doamna Zoe Zaharia Trahanache... Eu sunt Ștefan Tipătescu, prefectul județului... cu doamna sunt numai prieten...

Dandanache: (care a ascultat cu multă atenție) Asa e, bini ziți puicusorule... bată-vă sănătatea să vă bată... pardon... stii eu... de pe drum (serios) fă-ți idee d-ta: ținți postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca, si clopoțeii... îmi țiuie grozav...

Zoe: (aparte) Trebuie să-l duc de aici să se liniștească puțin... e amețit rău de tot.

Tipătescu: D-le Dandanache, nu voiți să vă odihniți, să vă liniștiți puțin...

Dandanache: Ba da, neicusorule... dar unde?

Zoe: Poftiți cu mine, d-le Dandanache.

Dandanache: (dându-i brațul și ieșin cu ea la dreapta pe scară) Stii, conița mea, sunt asa de amețit... stii, trăsura... si clopoțeii... stii, îmi țiuie grozav... grozav îmi țiuie... (ies.)

SCENA IV

Tipătescu: (singur) Și-l aleg pe d. Agamiță Dandanache! Iaca pentru cine sacrific de atâta vreme liniștea mea și a femei pe care o iubesc... Unde ești, Cațavencule, să te vezi răzbunat! Unde ești, să-ți cer iertare că ți-am preferit pe onestul d. Agamiță, pe admirabilul, pe sublimul, pe neicusorull, pe puicusorul Dandanache... Ce lume! Ce lume! Ce lume!...

SCENA V
Tipătescu, Zoe, apoi Pristanda

Zoe: (coborând precipitat treptele) Ai auzit, Fănică? Ai auzit? Onestul tău d. Agamiță, care reușește, care triumfează, păstrează scrisoarea... Ce trebuie să facă onestul Cațavencu, care n-a reușit, care-și mușcă acuma mâinile, își mestecă turbarea și mă ochește din cine știe ce ascunzătoare? (agitată.) A! Mi-e groază să mă gândesc. Ce face Cațavencu? Unde e ascuns șarpele? De unde o să-și arunce veninul asupra mea?

Tipătescu: Zoe! Zoe! Fii bărbată...

Zoe: (înecată) Nu mai pot, nu mai pot. Vorbele lui Dandanache mi-au luat toată puterea, mi-au frânt inima... A! Înnebunesc de frică. (își ascunde obrazul.)

Pristanda: (venind repede din stânga) Coană Joițico! Coană Joițico!...

Tipătescu: Ghiță!

Zoe: (tresărind) Ghiță... Ce e? Spune!

Pristanda: (oprindu-se) Coană Joițico, voiam să...

Zoe: (fierbând) Spune, nu mă chinui! Ce e? A publicat-o? Dă-mi-o s-o văz! (foarte agitată) Dă-mi-o, s-o văz!

Tipătescu: Zoe! Ești nebună!

Pristanda: (aparte) Curat nebună!

Zoe: Da, sunt nebună! Și ție trebuie să-ți mulțumesc de asta.

Pristanda: (căutând s-o calmeze) Nu, coană Joițico, nu e nimica, nu e nimica publicat... "Răcnetul" nici n-a apărut astăzi... După ce a fugit Cațavencu, dăscălimea s-a apucat la ceartă, s-au bătut, l-au bătut pe popa Pripici, și nici vorbă să mai scoață gazeta... S-a spart partidul independent... s-a spart! (încet Zoii, trecând spre Tipătescu.) Am să vă spun ceva secret, acu numaidecât!

Tipătescu: Nu spuneam eu! Dar Cațavencu?

Pristanda: Nu l-am găsit, coane Fănică, parcă a intrat în pământ. (bătându-se repede pe frunte ca și cum și-ar aduce aminte de ceva.) A! Ce-am uitat! Să mă iertați, sărut mâna, coane Fănică... Ministrul... nu, miniștrii, toți șapte, vă cheamă la telegraf numaidecât... de-aia vă căutam așa de zor...

Tipătescu: La telegraf? Ce mai vor de la mine?

Pristanda: Nu știu, dar bate telegraful de un ceas, coane Fănică, trebuie să mergeți.

Tipătescu: A, blestemată politică... Zoe! Zoe, curaj, mă duc...

Zoe: Du-te.

Tipătescu: Mi-ntorc îndată. (îi sărută mâna.) Zoe, fii cuminte! Nu suntem pierduți; n-ai grijă; la revedere! (pleacă prin fund.)

Zoe: La revedere!... A!... cum pot să iubesc pe omul ăsta! (cade pe gânduri. Pristanda urmărește pe Tipătescu până la ieșire și se uită după el până se depărtează.)

SCENA VI
Zoe, Pristanda


Pristanda: (după ce s-a asigurat că Tipătescu s-a depărtat, coboară degrab') Coană Joițico!

Zoe: (tresărind) Ai! Ghiță! Iar m-ai speriat... Ce e? Ce vrei? Du-te! Lasă-mă-n pace!

Pristanda: Sărut mâna, coană Joițico, nu vă supărați. (foarte cu binișorul.) Este cineva,... cineva, pe care-l știți d-voastră bine,... așteaptă aici... ar voi să vă vorbească... dar numai d-voastră... De-aia eu l-am trimis pe conul Fănică la telegraf, pentru ca să rămâneți d-voastră singură... Am mințit... nu-i adevărat că-l cheamă miniștrii. Știu că o să mă ocărască, o să mă bată că l-am trimis la cai verzi pe păreți, dar lasă să mă ocărască... să mă bată... Nu e mai-marele meu? Nu e stăpânul meu, de la care mănânc pâne eu și unsprece suflete? L-am mințit, dar pentru bine d-voastră, coană Joițico... Îl primiți?... Da?

Zoe: (care a stat pe gânduri și n-a ascultat tirada lui Pristanda) Pe cine să primesc?

Pristanda: Pe cine - pe cine?... Pe d. Nae Cațavencu...

Zoe: (sărind din loc) Pe Cațavencu? E aici? Unde e, Ghiță? Să vie acu, numaidecât: mergi, adu-l iute. (e în culmea nerăbdării.)

Pristanda: Ascult! (merge în fund la stânga și aduce pe Cațavencu.) Poftim stimabile, poftim. (îl introduce și iese repede.)

SCENA VII
Zoe, Cațavencu

Zoe: (repezindu-se la el) D-le Cațavencu, ai voit să mă pierzi pe mine și te-ai pierdut și pe d-ta. La ce-ai fugit, pentru Dumnezeu! La ce-ai dispărut? Fănică are în mână o poliță, ale cărei giruri le-ai plastografiat, ca să ridici cinci mii de lei de la societate... Știi?

Cațavencu: Știu, madam, că o are, (dezolat) știu, dar ce e de făcut?

Zoe: Om nebun! Ți-ai pierdut mințile? Mai întrebi ce e de făcut! Nu știi? Să-ți dau polița: scapă-mă, să te scap! Să schimbăm: dă-mi scrisoarea...

Cațavencu: (dezolat) Madam! Madam! Peste putință...

Zoe: Ce?

Cațavencu: Scrisoarea d-voastră...

Zoe: Ei?

Cațavencu: N-o mai am!...

Zoe: Nu se poate!...

Cațavencu: N-o mai am!...

Zoe: Minți!

Cațavencu: Nu minț; n-o mai am!...

Zoe: Nenorocitule! Ce ai făcut-o?

Cațavencu: Am pierdut-o!

Zoe: (dând un țipăt și uitându-se pierdută în toate părțile) A! De ce nu pot să te omor!

Cațavencu: Omoară-mă, madam, omoară-mă, dar nu e vina mea!

Zoe: Cum ai pierdut-o? Când ai pierdut-o? Unde ai pierdut-o?

Cațavencu: În scandalul, în bătaia de alaltăieri seara, de la întrunire, cine nu știu... mi-a smuls pălăria din cap... scrisoarea o aveam în căptușeala pălăriei...

Zoe: Care va să zică, adevărat ai pierdut-o?

Cațavencu: Da!

Zoe: Mi-ai pierdut scrisoarea... și nu știi, nu bănuiești pe unde poate rătăci scrisoarea mea?

Cațavencu: Nu.

Zoe: Nu?

Cațavencu: Nu...

Zoe: (desperată) A! Ești un om pierdut!... Pierdut!... Eu poate să mai scap... căci poate să mai scap! Dar d-ta... (cu putere) d-ta ești pierdut!... Când te-a arestat Fănică, te-am scăpat eu... acuma te arestez eu și n-ai să scapi decât atunci când mi-oi găsi scrisoarea... pentru că poate să mai ai noroc s-o găsesc... Roagă-te la Dumnezeu s-o găsesc... A! S-a întorsc jocul, d-le Cațavencu... începe să te părăsească norocul și să mai treacă și-n partea noastră... A! Ești pierdut!, Da, pierdut!... (strigând în fund.) Ghiță! Ghiță!

Cațavencu: Doamnă, pentru Dumnezeu! (se uită-n toate părțile.)

Zoe: Ghiță! (cătră Cațavencu.) Nu te uita pe unde să scapi... Nu mai e scăpare: plastografii dovediți nu mai au scăpare... s-a mântuit... Ghiță! Ghiță! (merge strigând în fund și se-ntâlnește piept în piept cu Cetățeanul turmentat.)

SCENA VIII
Aceiași - Cetățeanul turmentat cu pălăria albă a lui Cațavencu

Cetățeanul: (intrând și coborând foarte bine dispus) Nu e Ghiță, eu sunt...

Zoe: Ce cauți?

Cațavencu: (aparte) Pălăria mea!

Cetățeanul: Pe d-voastră, coană Joițico!

Zoe: Ce vrei cu mine?

Cetățeanul: Ei! Uite și d. Nae. Salutare onorabile!

Zoe: (nervoasă) Ce vrei? Spune ce vrei?

Cetățeanul: Ce vreu eu, bine vreu. Eu am o vorbă: o mie de ani pace! (gest de impaciență din partea femeii.) Eu, coană Joițico, am găsit o scrisoare.

Zoe: Pe care ai lăsat-o să ți-o fure onorabilul d. Cațavencu...

Cațavencu: (zdrobit) Doamnă!

Cetățeanul: Las-o aiai;... am mai găsit una!...

Zoe: Ei, ce-mi pasă!

Cetățeanul: Nu vă supărați, coană Joițico, să vedeți... nu v-am spus tot. Eu până să nu intru în politică, cum am zice, care va să zică până să nu deviu negustor și apropritar, am fost împărțitor... la poștie... mă cunoaște conul Zaharia!

Zoe: Ei! Ieși odată și lasă-mă... Ghiță!

Cetățeanul: Și d-atunci, care va să zică, eu dau scrisoarea după andresă. Dacă nu găsesc andrisantul, scriu pe ea cu plaivaz: "adrisantul necunoscut", ori "nu se află", ori "mort", care va să zică fiecare după cum devine... (Zoe se plimbă impacientată în fund) dar dacă găsesc andrisantul, i-o dau andrisantului... Bunioară acuma... Eu am găsit alaltăieri, în învălmășeala de la primărie, o pălărie...

Zoe: (coborând) O pălărie?

Cațavencu: (aparte) Mizerabilul...

Cetățeanul: O pălărie, da, asta... și astăzi tot îndesând-o pe capul meu s-o potrivesc - că mi-era strâmtă - am vrut să-i scot căptușeala s-o mai lărgesc... când colo în căptușeală peste ce dau?

Zoe: O scrisoare!

Cațavencu: O scrisoare

Cetățeanul: O scrisoare, da, domnule Nae... Nu mai mergem pe la o țuică?...

Zoe: (foarte emoționată) S-o vedem!

Cetățeanul: E de la conul Fănică: andrisantul sunteți d-voastră.

Zoe: Dă-mi-o, dă-mi-o degrabă!

Cațavencu: Sunt în adevăr pierdut!

Zoe: Degrabă, dacă o ai.

Cetățeanul: O am, n-am pierdut-o... nu m-am mai întâlnit (sughite și arată pe Cațavencu) cu onorabilul! (scoate scrisoarea din căptușeala pălăriei și i-o dă Zoii.)

Cațavencu: (aparte) A! Mizerabilul!

Zoe: (care a smucit scrisoarea) A!

Cațavencu: (încet către Cetățeanul turmentat, care a trecut lângă el) Nenorocitule! Ți-ai aruncat norocul în gârlă: te făceam om!

Cetățeanul: Nu puteam... andrisantul cu domiciliul cunoscut. (arată pe Zoe.)

Zoe: (care s-a remis de prima emoție) Domnule, domnule, ești un om onest, ești un om admirabil, fără pereche. Cum te cheamă, mă rog? Spune-mi... recunoștința mea...

Cetățeanul: Ce trebuie să mai spui cum mă cheamă? Mă cunoaște conul Zaharia de la 11 fevruarie! Iacă un cetățean și eu...

Zoe: Cum să-ți mulțumesc! Ce ceri de la mine?

Cetățeanul: Să-mi spui d-ta, pentru cine votez. Iaca mai e un sfert de ceas și se închide alegerea... Eu... pentru cine votez?...

Cațavencu: (cu amărăciune) Pentru d. Agamiță Dandanache..

Zoe: (întorcându-se spre el cu o privire de dispreț și amenințare) Domnule Cațavencu! Tot mai poți vorbi? Și încă ironic. A! Ești tare, drept să-ți spui...

Cetățeanul: Coană Joițico, adevărat?

Zoe: Da, adevărat, pentru d. Agamiță Dandanache: da, adevărat; poate că e singurul adevăr pe care d. Cațavencu l-a spus în viața d-sale...

Cetățeanul: Atunci mă duc să votez... (vrea să plece) dar cum îi zice?

Zoe: D-le Cațavencu, fii bun, scrie-i, mă rog, votul acestui onest cetățean. (Cațavencu stă pe loc.) Te rog... (îi arată scrisoarea. Cațavencu trece la masă, scrie un buletin și i-l dă Cetățeanului turmentat.) Îmi dai voie? (ia buletinul.) "Agamiță Dandanache"... Bravo, d-le Cațavencu, ești un om de bună-credință...

Cetățeanul: (luând buletinul) Mă duc, nu mai e vreme.

Zoe: (conducându-l) Te rog, să crezi, domnule, că oricând recunoștința mea...

Cetățeanul: (foarte grăbit) Nu mai e vreme... se-nchide alegerea. (iese ducând sus biletul.)

(Zoe l-a condus cu multă amabilitate până la ieșire; se-ntoarce, se oprește în fund, își deschide corsajul, pune scrisoarea în sân, se încheie la loc și coboară încet și țintă spre Cațavencu. La fiece pas al Zoii, Cațavencu se-ndoaie de încheieturi; când ea s-a apropiat bine, se oprește țapăn înaintea lui; el cade în genunchi.)

SCENA IX
Zoe, Cațavencu

Cațavencu: Iartă-mă, iartă-mă...

Zoe: (râzând) Scoală-te, ești bărbat, nu ți-e rușine! (cu ton aspru.) Scoală-te!

Cațavencu: (sculându-se rușinat) Iartă-mă...

Zoe: (cu dignitate) Ești un om rău... mi-ai dovedit-o... Eu sunt o femei bună... am să ți-o dovedesc. Acuma sunt fericită... Puțin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău și n-ai putut. Nu ți-a ajutat Dumnezeu, pentru că ești rău; și pentru eu voi să-mi ajute totdeauna, am să fiu tot bună ca și până acuma.

Cațavencu: (umilit) Madam!

Zoe: Nu tremura! Pe parola mea de onoare, ești scăpat...

Cațavencu: Sărut mâinile... devotamentul meu...

Zoe: Cu o condiție: după alegere, o să fie manifestație publică,... d-ta ai s-o conduci.

Cațavencu: (repede și supus) O conduc...

Zoe: D-ta o să prezidezi banchetul popular din grădina Primăriei...

Cațavencu: (asemenea) Prezidez...

Zoe: O să chefuiești cu poporul...

Cațavencu: (același joc) Chefuiesc...

Zoe: Și o să vii aici cu toții, să saluți, în numele alegătorilor, pe deputatul ales și pe prefect...

Cațavencu: Da.

Zoe: Ne-am înțeles?

Cațavencu: Da.

Zoe: Du-te și ia loc în capul mesii; fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!

Cațavencu: Madam, madam Trahanache, ești un înger...

Zoe: Mulțumesc, ești prea galant, dar du-te degrabă...

Cațavencu: Mă duc, mă duc, și să vedeți dacă nu v-o plăcea... Sărut mânile... sărut mânile!... (iese repede zăpăcit prin fund.)

SCENA X

Zoe: (singură) E adevărat, ori visez? (șade pe un scaun, scoate scrisoarea, o citește, o sărută.) Fănică! (se scoală râzând, o mai citește, o mai sărută de mai multe ori și iar șade.) Fănică! (plâns nervos... după o pauză, se scoală zâmbind, se șterge la ochi și răsuflă tare.) A!... mi-a trecut... Fănică! (suie repede scările la dreapta și dispare.)

SCENA XI

Tipătescu: (singur) (intră repede din fund) A înnebunit Ghiță? Mă trimite la telegraf pentru nimica... Îmi face farse? Ce însemnează... Și Zoe... unde e Zoe? (se uită-n toate părțile și iese repede în dreapta.)

SCENA XII
Trahanache și Dandanache vin din dreapta din grădină, planul al treilea

Trahanache: A! Aici la noi, stimabile, a fost luptă crâncenă, orice s-ar zice... s-au petrecut comedii mari.

Dandanache: Tați, frate.

Trahanache: Infamii! Închipuiește-ți d-ta, un caraghios, un mișel, ca să enfluanseze pe Tipătescu... pe Fănică de!... pe prefect. (Dandanache dă multă atenție, dar pare că nu pricepe.)

Dandanache: A, da! Asa! Că nu ești d-ta prefectul.
(Se aude din depărtare entrata unui marș.)

Trahanache: Or să-l învrăjbească cu mine și cu familia mea... s-apucă și face o scrisorică de amor ca din partea lui Fănică, prefectul... cătră Zoițica, nevastă-mea, și-i imitează slova băiatului,... știi, să juri, nu altceva... Închipuiește-ți plastografie!

Dandanache: Nu mă nebuni, neicusorule! La mine a fost cazul adevărat!...

(Marșul se apropie, se aud și urale.)

Trahanache: Cum, cazul adevărat?

Dandanache: Scrisoarea era a persoanei... da... becher.

Trahanache: Cum becher?

Dandanache: Adică necăsătorit...

Trahanache: Cine?

Dandanache: Nu spui ține, - persoană însemnată... Când i-am pus pițorul în prag, - ori coledzi, ori "Războiul" mă-nțeledzi, - tranc! Depesa aiți...

Trahanache: Nu-nțeleg. (aparte.) E amețit de drum... căruța... și clopoțeii.

Dandanache: (aparte) E slab de tot prefectul, îi spui de două ori o istorie si tot nu prițepe...

(În toată scena aceasta și în cea următoare, până la intrarea mulțimii, se aude marșul și uralele treptat, din ce în ce mai aproape și mai distinct.)

SCENA XIII
Aceiași - Zoe, Tipătescu

Zoe: (coborând întâi treptele, urmată de Tipătescu, veseli și fără să vază pe cei din scenă) Și astfel, cum ai văzut (văzând pe Trahanache și Dandanache, schimbă tonul), d-le prefect, furtuna rea trece curând... (coborând.) D-le Dandanache, într-un moment, masa e gata...

Dandanache: Tocmai îi spuneam d-lui prefect, si dumnealui îmi spunea...

Tipătescu: D-lui prefect?

Dandanache: Da, d-lui prefect! (arată pe Trahanache, care vorbește lao parte cu Zoe.)

Zoe: (încet) Îți place, nene, alesul d-voastră?

Trahanache: (încet) Deștept... dar mi se pare că e cam șiret.

Dandanache: (lui Tipătescu) Îmi spunea istoriile de aiți de la aledzeri, cu scrisoarea, cu plastografia (mișcarea Zoii) si eu îi spuneam de cazul meu,... că la mine a fost chiar adevărat... cu becherul...

Zoe: (repezindu-se lângă el, încet) D-le Dandanache, mi-ai promis să nu mai pomenești de istoria asta...

Dandanache: Eu am promis? (repede) Când am promis? Cui am promis? Țe am promis? (aducându-și deodată aminte.) A! Da! Nu mai... nu mai...

(Uralele s-au apropiat cu desăvârșire. Lumea toată intră cu muzica.)

SCENA XIV
Aceiași - Farfuridi, Brânzovenescu, Cațavencu, Cetățeanul turmentat, Ghiță Pristanda, Ionescu, Popescu, Alegători, Cetățeni, Public

(Brânzovenescu și Farfuridi cu alți alegători mai spălați, în costume de pretenție privincială, intră, venind din casă, coborând pe treptele din dreapta; salutări de toată părțile. Prin fund, Cațavencu, Ghiță polițaiul, îmbrăcat țivil, Cetățeanul turmentat, Ionescu și Popescu intră, conducând manifestația publică. Cei ce vin prin fund sunt toți amețiți, și mai ales Cațavencu și Cetățeanul turmentat, care înghite și sughite mereu. După ei vin o mulțime de cetățeni cu ramuri verzi și steaguri, asemenea foarte chefuiți. Toată lumea cu borcane de băutură în mâini. - Din casă, în urma lui Farfuridi, Brânzovenescu și a celorlalți alegători vin feciorii cu sticle de șampanie. - Ghiță Pristanda, îndată ce sosește în scenă, face semn muzicei să tacă. Muzica tace. Se împart pahare de șampanie fruntașilor. -Tipătescu, Zoe, Trahanache, Dandanache sunt în stânga.)

Farfuridi: (luând un pahar de șampanie) În sănătatea domnului Agamiță Dandanache, alesul nostru! Să trăiască! (Urale și muzică. Pristanda ține cu mâna tactul uralelor. Toți ciocnesc și beau.)

Dandanache: (îndemnat de Zoe și Tipătescu, trece în mijloc cu paharul în mână) În sănătatea alegătorilor... cari au probat patriotism si mi-au acordat... (nu nemerește) asta... cum să zic de!... Zi-i pe nume de!... A! Sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt în Cameră, si eu ca rumânul imparțial, care va să zică... cum am zițe... în sfârșit să trăiască! (Urale și ciocniri.)

Trahanache: (cătră Cațavencu, care a coborât spre el și Tipătescu) Și așa zi, ai? D-ai noștri, stimabile? Bravos! Mă bucur.

Cațavencu: Venerabile neică Zahario! În Împrejurări ca acestea (mișcat) micile pasiuni trebuie să dispară.

Trahanache: Ei, aici mi-ai plăcut! Bravos! Să trăiești!

Cațavencu: În sănătatea venerabilului și imparțialului nostru prezident, Trahanache! (Urale și ciocniri.)

(Zoe vede pe Cetățeanul turmentat în grămadă, ia un pahar și merge de i-l oferă.)

Cetățeanul: În sănătatea coanii Joițichii! Că e (sughite) damă bună! (ciocnește cu ea: ea-i strânge mâna din toată inima. Urale, ciocniri.)

Cațavencu: (lui Tipătescu încet) Să mă ierți și să mă iubești! (expansiv) Pentru că toți ne iubim țara, toți suntem români!... Mai mult, sau mai puțin onești! (Tipătescu râde.) În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea județului nostru! (Urale, ciocniri.)

Trahanache: (luând un pahar și trecând în mijloc foarte vesel) Ei, aveți puțintică răbdare!... Nu cunosc prefect eu! Eu n-am prefect! Eu am prietin! În sănătatea lui Fănică! Să trăiască pentru fericirea prietinilor lui! (sărută pe Fănică, apoi pe Zoe. Fănică sărută mâna Zoii.)

(Urale, Dandanache între alegători, cu Farfuridi și Brânzovenescu, le povestește încet, făcând gestul cu clopoțeii; la dreapta, în fund, Pristanda, Cetățeanul turmentat, muzica și lume. În stânga Zoe, Tipătescu, Trahanache cu alți alegători. În mijloc Cațavencu.)

Cațavencu: (foarte amețit, împleticindu-se-n limbă, dar tot îngrășându-și silabele) Fraților! (toți se-ntorc și-l ascultă.) După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat și am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!... Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituțional!

Pristanda: Curat constituțional! Muzica! Muzica!

(Muzica atacă marșul cu mult brio. Urale tunătoare. Grupurile se mișcă. Toată lumea se sărută, gravitând în jurul lui Cațavencu și lui Dandanache, care se strâng în brațe, în mijloc. Dandanache face gestul cu clopoțeii. Zoe și Tipătescu contemplă de la o parte mișcarea. Cortina cade repede asupra tabloului.)

(Cortina cade repede asupra tabloului)


Inapoi