Cultură
Romanian Voice
Teatru
și Schițe
Teatru
I.L. Caragiale

O noapte furtunoasă (1879)


PERSOANELE:
JUPÂN DUMITRACHE TITIRCĂ INIMĂ-REA, cherestegiu, căpitan în garda civică
NAE IPINGESCU, ipistat, amic politic al căpitanului
CHIRIAC, tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în gardă
SPIRIDON, băiat pe procopseală în casa lui Titircă
RICĂ VENTURIANO, arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist
VETA, consoarta lui Jupân Dumitrache
ZIȚA, sora ei

În București, la Dumitrache

ACTUL I
(O odaie de mahala. Ușă în fund dând în sala de intrare; de amândouă părțile ușii din fund, câte o fereastră. Mobile de lemn și paie. La stânga, în planul întâi și-n planul din fund câte o ușă; în dreapta, pe planul al doilea altă ușă. În dreapta în fund, răzemată de fereastră, o pușcă de gardist cu spanga atârnată lângă ea.)

SCENA I
Jupân Dumitrache, în haine de căpitan de gardă fără sabie, și Nae Ipingescu

Jupân Dumitrache: (urmând o vorbă începută) Iaca, niște papugii... niște scârța-scârța pe hârtie! 'I știm noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pișicherlicuri... și seara... se gătesc frumos și umblă după nevestele oamenilor să le facă cu ochiul. N-ai să mai ieși cu o femeie pe uliță, că se ia bagabonții laie după dumneata. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chiară în pungă și se ține după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule!

Ipingescu: Nu se ia după toate, Jupân Dumitrache; după cum e și femeia: dacă trage la ei cu coada ochiului și face fasoane, vezi bine! bagabonții atât așteaptă.

Jupân Dumitrache: Ba să am pardon! Știu eu ce vrei dumneata să zici... Dar nevastă-mea nu­i d-alea, domnule.

Ipingescu: Vai de mine! Jupân Dumitrache, adică, gândești că am vrut pentru ca să-ți fac un atac? Îmi pare rău!

Jupân Dumitrache: Nu, nene Nae; dar vreau să zic adică că nevasta mea nu-i d-alea cum ziseși, și iaca, după mine de ce s-a luat?

Ipingescu: S-a luat bagabonții și după dumneata?

Jupân Dumitrache: S-a luat și se ia...

Ipingescu: Și cum ești dumneata!...

Jupân Dumitrache: Eu am ambiț, domnule, când e vorba la o adică de onoarea mea de familist...

Ipingescu: Rezon!

Jupân Dumitrache: Apoi să știu de bine că intru în cremenal! Să mai văz eu numai că se ține bagabontul după mine, lasă-l...

Ipingescu: Cara bagabont?

Jupân Dumitrache: Ei! iaca... un bagabont! de unde-l cunosc eu?

Ipingescu: Apoi, dacă nu-l cunoști, de unde știi că-i bagabont?

Jupân Dumitrache: Asta-i Una vorbim și bașca ne-nțelegem. Dar de! ai dreptul; nu știi ce mi s-a întâmplat, nu știi cum mă fierbe el pe mine de două săptămâni de zile... Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea... să nu...

Ipingescu: 'Aida de! Coana Veta! Mie-mi spui? n-o știu eu?...

Jupân Dumitrache: Nu că mi-e frică... dar am ambiț, domnule; când e vorba la o adică de onoarea mea de familist...

Ipingescu: Rezon!

Jupân Dumitrache: Bagabontul...

Ipingescu: Că bine zici! începuseși să-mi spui istoria.

Jupân Dumitrache: Stai s-o iau de la cap.

Ipingescu: Stau.

Jupân Dumitrache: Știi dumneata că la lăsata secului am mers la grădină la "Iunion"; erau eu, consoarta mea și cumnată-mea Zița. Ne punem la o masă, ca să vedem și noi comediile alea de le joacă Ionescu. Trece așa preț ca la un sfert de ceas, și numai ce mă pomenesc cu un ăla, cu un bagabont de amploiat...

Ipingescu: De unde știi că era amploiat?

Jupân Dumitrache: După port nu semăna a fi negustor. Mă pomenesc că vine și se pune la altă masă alături, cu fața spre masa noastră și cu spatele la comedie. Șade rezemat într-un peș, șade, șade, șade, și se uită lung și galiș la cocoane, se uită, se... Eu, cum m-a făcut Dumnezeu cu ambiț, mă scol ca să plecăm; cocoanele nu! că să mai ședem, că încă nu s-a isprăvit comedia. Încep să mă-ncruntez la bagabontul și mai că-mi venea să-l cârpesc, dar mi-era rușine de lumne; eu de! negustor, să mă pui în poblic cu un coate-goale nu vine bine... Mai mă uit eu încolo, mai mă fac că nu mă sinchisesc de el... bagabontul cu ochii zgâiți la cocoane; ba încă-și pune și ochilarii pe nas. Tii! frata Nae, să fi fost el aici să mă fiarbă așa, că-i sărea ochilarii din ochi și giubenul din cap, de auzea câinii din Giurgiu.

Ipingescu: Rezon!

Jupân Dumitrache: În sfârșit, se isprăvește comedia. Ne sculăm să plecăm; coate-goale se scoală și dumnealui. Plecăm noi, pleacă și dumnealui după noi. Eu îl vedeam cu coada ochiului; dar nu vream să le spui cocoanelor, ca să nu le rușinez. Știi cum e Veta mea,... rușinoasă.

Ipingescu: Mie-mi spui? n-o știu eu?... Ei?

Jupân Dumitrache: Ei! Apucăm pe la Sfântul Ionică ca să ieșim pe Podul-de-pământ, - papugiul cât colea după noi; ieșim în dosul Agiei, - coate-goale după noi; ajungem la Sfântul Ilie în Gorgani, - moftangiul după noi; mergem pe la Mihai-Vodă ca să apucăm spre Stabilament, - mațe-fripte după noi... Eu trăgeam cu coada ochiului... fierbeam în mine, dar nu vream să spui cocoanelor...

Ipingescu: Rezon! ca să nu le rușinezi.

Jupân Dumitrache: Știi cum e Veta mea...

Ipingescu: Rușinoasă, mie-mi spui?

Jupân Dumitrache: Când apucăm de la Stabilament în sus, mă uit înapoi cu coada ochiului și nu mai văd pe coate-goale. Mai mergem ce mai mergem, mă uit iar... mă iertase bagabontul.

Ipingescu: Jupân Dumitrache, adică să am pardon de impresie, eu gândesc că numa' ți-ai făcut spaimă degeaba. Poate că omul o fi șezând prin partea locului, pe Dealul Spirii. Ei! a venit și el la grădină ca și dumneavoastră, a stat și el până la isprăvitul comediei, și s-a nemerit să apucați tot pe-un drum ca să vă înturnați la domiciliu. El a rămas la al lui și dumneavoastră ați mers înainte.

Jupân Dumitrache: Așa am crezut și eu întâi, dar stai să vezi!... A trecut după aia o săptămână la mijloc. Îmi ca și uitasem eu de istoria bagabondului; gândeam și eu: poate c-o fi stâng coate-goale prin partea locului, - bunioară vorba dumitale. Așa, zice cumnată-mea ieri: "Nene, hai deseară la "Iunion" la Ionescu!" Cum auzii eu de "Iunion", mă făcui verde la față. "Ce să mai căutăm la comediile alea nemțești, niște mofturi; dăm parale și nu înțelegem nimica; mai bine punem banii în buzunarul ălălalt și zicem că ne-am dus." - "'Aide, nene, zău! parol! să n-ai parte de mine și de Veta!" Ei! când am auzit așa vorbă mare, n-am putut pentru ca s-o tratez cu refuz.

Ipingescu: Rezon!

Jupân Dumitrache: Ei! haide!... dar unde mă gândeam eu că o să mi se întâmple un așa ceva. Ne ducem. Ședem la o masă mai la o parte; ședem cât ședem, și începe comedia. Nu știu cum mă-ntorc cu ochii înapoi, și pe cine gândești că văz la masa de la spate?...

Ipingescu: Pe bagabontul...

Jupân Dumitrache: Pe coate-goale, domnule, pe moftangiul, pe mațe-fripte, domnule! Fir-ai al dracului de pungaș!... Bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu giubenul în cap și cu basmaua iac-așa scoasă. Cum m-a văzut, - că trebuie să fi fost schimbat la față, cum sunt eu când mă necăjesc (își mângâie favoritele) - cum m-a văzut, a sfeclit-o... A întorsc capu-ncolo și a început să bea din țigară știi așa, niznai. Dar mă trăgea cu coada ochiului. Mă-ntorc eu iar la loc și mă fac că mă uit la comedii, se-ntoarce și bagabontul iar cu ochii la cocoane!... mă it iar la el, iar se-ntoarce-ncolo;... mă-ntorc iar la comedii, iar se uită la cocoane;... mă uit iar la el, iar se-ntoarce-ncolo; mă-ntorc iar comedii...

Ipingescu: Iar se uită la cocoane...

Jupân Dumitrache: Ei! iac-așa m-a fiert fără apă toată seara...

Ipingescu: În sfârșit?

Jupân Dumitrache: În sfârșit... plecăm; coate-goale după noi. Era să mă-ntorc în poarta "Iunionului", să-i zic numa': "Ce poftești, mă musiu?" și să-l și umflu; dar știi, am ambiț; m-am gândit: eu negustor... să mă pui în poblic cu un bagabont ca ăla, nu face...

Ipingescu: Rezon!... Ei! pe urmă?

Jupân Dumitrache: Pe urmă s-a ținut iar gaie după mine.

Ipingescu: Până la Stabilament...

Jupân Dumitrache: Da, până la Stabilament! S-a ținut după mine până la răscruci, știi, unde vrei s-apuci spre cazarmă. Ce ziceam eu? "Haide, drace, haide! să intri tu pe strada lui Marcu Aoleriu ori Catilina și lasă!" Aveam de gând să intru cu cocoanele în casă, să trimit repede pe Chiriac pe poarta de din dos pe maidan să-i iasă înainte, și eu să-l iau pe la spate,... să-l apucăm la mijloc pentru ca să-l întreb: "Ce poftești, mă musiu?" și să-l și umflu!... Și dacă nu-i ajungea, să-mi tai mie favuridele! (își mângâie favoritele)

Ipingescu: Ei! dacă nu-i ajungea, despărțirea e aproape; să fi poftit la mine la despărțire cu lăcrămație, că-i împlineam eu cât i mai lipsea.

Jupân Dumitrache: A avut noroc! mare noroc a avut bagabontul; a scăpat!

Ipingescu: Iii! păcat... Cum?

Jupân Dumitrache: Când am trecut eu de răscruci cu coaoene, și bagabontul era să intre după noi în uliță, a ieșit haita de câini de la maiorul din colț, și i-a tăiat drumul lui coate-goale. Am lăsat pe Zița acasă, m-am suit degrab cu Veta sus, am trimis pe Chiriac repede pe maidan, eu i-am ieșit înainte peste uluci tocmai pe la prăvălia lui Bursuc; dar... geaba! până să ieșim noi, fugise bagabontul!

(Se aude glasul lui Chiriac, strigând afară: "Spiridoane! Spiridoane!")

Ipingescu: Iacătă vine Chiriac. Să n-auză.

Jupân Dumitrache: Aș! de el nu mă sfiesc. La din contra, el știe toată istoria, i-am spus-o de la început... Atâta om de încredere am... Băiat bun!... ține la onoarea mea de familist. Dacă nu l-aș fi avut pe el, mi-ar fi mers treaba greu. Eu, știi, cu negustoria, mai mergi colo, mai du-te dincolo, mă rog, ca omul cu daraveri, toată ziua trebuie să lipsesc de-acasă. Pe de altă parte, ce să-ți spui! am ambiț, țiu când e vorba la o adică la onoarea mea de familist. De! când lipsesc eu de-acasă, cine să-mi păzească onoarea? Chiriac săracul! N-am ce zice! onorabil băiat! De-aia m-am hotărât și eu, cum m-oi vedea la un fel cu meremetul caselor, îl fac tovarăș la parte și-l și însor!

Ipingescu: Da'... coana Veta ce zice?

Jupân Dumitrache: Consoarta mea?... Ce să zică?... De! ca muierea... mai ursuză. Am cam băgat eu de seamă că nu-l prea are ea la ochi buni pe Chiriac; dar - știi cum m-a făcut Dumnezeu pe mine, nu-i trec muierii nici atitica din al meu, - i-am zis pe șleau: "Nevastă, e băiat onorabil și credincios; n-ai ce-i face: ce-i al omului e al omului!"

Ipingescu: Rezon!

SCENA II
Aceiași - Chiriac

Chiriac: (intrând prin fund) Jupâne, trebuie să facem mandat de arestare pentru Tache pantofarul de la Sf. Lefteri; nu vrea să iasă mâine la izirciț cu nici un preț.

Jupân Dumitrache: Dar pentru ce nu vrea?

Chiriac: Zice că-i bolnav. Am trimis gornistul de trei ori la el cu biletul, și l-a primit cu refuz. Zice mă-sa că nu poate umbla, că de-abia s-a sculat după lingoare.

Ipingescu: Să dea ceferticat medical.

Chiriac: M-am dus eu la el chiar în persoană; zic: pe ce bază nu vrei să vii mâine la ezirciț, domnule? zice: sunt bolnav, domnule sergent, zice, de-abia mă țiu pe picioare, nu pot să merg nici pân' la prăvălie, zice; zic: nu cunosc la un așa rezon fără motiv; zice: aduc martori, domnule sergent, că am zăcut o lună de zile, zice, întreabă și pe popa Zăbavă de la Sfântul Lefterie, zice, alaltăieri m-a grijit, m-a spovedit; zic: n-am eu de-a face cu popa Zăbavă, nu-l am pe listă, zic, eu pe dumneata te am pe listă; să te prezanți mâini la companie. - Acu, trebuie să-i dăm mandat, pentru ca să-l iau mâine dimineață.

Jupân Dumitrache: Să-i dăm, să-l iei! Ala-i de-al ciocoilor, îl știu eu; cât a umblat dânsul fel și chip să scape de gardă...

Ipingescu: Și eu îl am însemnat pe musiu Tache la catastiful meu; e finul lui Popa Tache.

Jupân Dumitrache: Ei! vezi!

Chiriac: Lasă-l că nu se sfințește el cu mine, jupâne, îl pocăiesc eu... Ei! după aia pe nea Ghiță Țircădău nu l-a putut găsi gornistul deloc. A fost la el și ieri și astăzi cu biletul; cică n-a dat pe-acasă de trei zile!

Jupân Dumitrache: Pricopsitul de cumnatu-meu, n-aș fi mai avut parte de el! Cine știe în ce cârciumă s-a-nfundat!...

Ipingescu: L-am văzut eu azi dimineață, trece pe la despărțire.

Chiriac: Mă duc să-i trimeț gornistul cu biletul pentru mâine. (iese repede)

Ipingescu: Era afumat rău nenea Ghiță.

Jupân Dumitrache: Ei! bravos! asta e una la mână. Om stricat, domnule! Păi de ce am dezvorțat-o pe Zița de el, gândești? Nu mai putea trăi cu mitocanul, domnule...

Ipingescu: Rezon!

Jupân Dumitrache: Fată frumoasă, modistă și învățată și trei ani la pasion, să-și mănânce ea tinerețele cu un ăla... Tot gândeam la început, că de! e tânăr, o să-i treacă mai încolo, o să-și vie la pocăință. Aș, ți-ai găsit! Țircădău și om de treabă! Eu, ca ăla, cumnat mai mare, cum am zice ca și un frate, tot i dam povețe fetii să mai rabde, să nu strice casa. Cu azi, cu mâine, a răbdat biata fată - biată să nu fie! - a răbdat cât a răbdat, până m-am pomenit într-o zi că vine țipând la mine, pe cum că: "Nene, moartă, tăiată, nu mai stau cu mitocanul, scapă-mă de pastramagiul! să știu de bine că mă duc la mănăstire, pâine și sare nu mai mănânc cu el!" Ei! dacă am văzut ș-am văzut, zic: "Lasă, Zițo, zic, îți găsești tu norocul, n-a intrat zilele-n sac! acu e vremea ta! Lac să fie, că broaște destul!" - ș-am și dezvorțat-o. Apoi nu mai era de suferit așa trai. N-o mai maltrata, domnule, măcar cu o vorbă bună. Mă rog, o dată ce nu e bărbatul levent, ce fel de casă să mai fie ș-aia?

Ipingescu: Mie-mi spus? Nu i-am încheiat eu procestul-verbal atuncea noaptea, când a tratat-o cu insulte și cu bătaie?

(Chiriac reintră)

Jupân Dumitrache: Apoi de ! n-a avut dreptul muierea să-l? Om fără ambiț, domnule, nu ținea la onoarea lui de familist! Un mitocan, mă rog; zice că-i negustor, alege-s-ar praful!

Chiriac: Jupâne, da' deseară că ești de rond... mergi?

Jupân Dumitrache: Mai e vorbă? cum să nu merg? De ce m-am îmbrăcat? nu vezi?

Chiriac: Jupâne, da' face toate posturile? nu-i așa? Nu sunt multe... până pe două după douăspce le isprăvești.

Jupân Dumitrache: Așa, cam pe la două după douăspce, ca totdeauna... Chiriac băiete (îl trage la o parte) ia vezi tu... mă știi că am ambiț, când e vorba la o adică, țiu la...

Chiriac: Lasă, jupâne, că doar nu mă cunoști de ieri de-alaltăieri.

SCENA III
Aceiași - Spiridon aducând o gazetă

Jupân Dumitrache: (lui Spiridon) Dar mai mult nu puteai să șezi, mă?

Spiridon: Vezi că era mulți muștirii, jupâne, până să-mi dea madama gazeta.

(Ipingescu ia gazeta)

Jupân Dumitrache: Mă Spiridoane, fii băiat de treabă, mă, că iau pe sfântul Niculae din cui; știi că i-am pus sfârcul nou de ibrișim să nu-i fac saftea pe spinarea ta!

Spiridon: Da' de ce, jupâne?

Jupân Dumitrache: Atâta-ți spui eu ție: 'aida! du-te iute și cere cocoanii să-mi dea sabia și cintironul. (Spiridon pleacă.) Chiriac băiete, (îl ia la o parte) ia vezi, știi că am ambiț, țiu când e la o adică...

Chiriac: Lasă, jupâne, mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist.

Jupân Dumitrache: Ei! ia vezi...

Chiriac: N-ai grije, jupâne... Eu mă duc să închiz cantorul și magazia. (cătră Ipingescu, care, de când a adus Spiridon gazeta, a sorbit-o cu ochii pe toate fețele.) Bonsoar, nene Nae.

Ipingescu: Salutare, onorabile!

(Chiriac iese, prin fund, după ce a schimbat gesturi de înțelegere, despre onoarea de familist, cu Jupân Dumitrache.)

Spiridon: (vine din dreapta cu sabia și cintironul) Iaca, na, jupâne, poftim.

Jupân Dumitrache: Ce făcea cocoana, mă?

Spiridon: Cosea galoanele la mondirul lui nea Chiriac.

Jupân Dumitrache: Ce a zis?

Spiridon: Zicea că să vii mai devreme la noapte, că-i e urât singură-n casă.

Jupân Dumitrache: Uită mă! Ce ți-e cu muierea fricoasă! (strajnic) Da' Chiriac nu-i aicea?

Spiridon: Jupâne, nea Chiriac mi-a zic să-nchidem mai degrabă, că ai să pleci de rond.

Jupân Dumitrache: Du-t' de ado cheile și le du lui Chiriac jos. (Spiridon iese.) Nene Nae, auziși cum îmi poartă Chiriac de grija rondului? Ei! i-e tot frică să nu uit reglementul. Are ambiț băiatul, ca să fie compania noastră ceva mai abitir din toate. Gândești dumneata că mai primeam eu să fiu căpitan dacă nu-l alegea pe el sergent? Știi cum a regulat compania? E prima domnule, poci să zic...

Ipingescu: Bravos!

Jupân Dumitrache: Face să-i dea și dicorație!

Ipingescu: Să-i dea! de ce să nu-i dea? Și el e d-ai noștri, băiat din popor...

Jupân Dumitrache: Firește, dicorățiile nu sunt făcute tot din sudoarea poporului?

Ipingescu: Rezont!

Spiridon: (venind din fund) S-a închis, jupâne; acuma eu... mă duc să mă culc?

Jupân Dumitrache: Da, dar tutun și cărticică ți-ai luat? Chibrituri ai?

Spiridon: Ce tutun, jupâne?

Jupân Dumitrache: Te face că nu înțelegi, ai? Nu știi ce tutun? Eu n-am aflat că tragi țigară? Aoleo, Spiridoane, nu te-oi prinde odată!... Săracul sf. Niculae! i știi tu păpara lui...

Spiridon: Zău, jupâne.

Jupân Dumitrache: Haida pleacă. (Spiridon pleacă.) Mă! spune lui nen-tu Chiriac să nu uite de ce ne-a fost vorba... să fie cu ochii-n patru.

Spiridon: (ieșind) Bine, jupâne.

SCENA IV
Ipingescu, Jupân Dumitrache

Jupân Dumitrache: (șezând pe scaun) Hei! ia să vedem acu ce mai zice politica. Citiși ceva?

Ipingescu: Bravos ziar, domnule! Ăsta știu că combate bine.

Jupân Dumitrache: Apoi nu-i zice lui degeaba "Vocea Patriotului Național"!...

Ipingescu: (citește greoi și fără interpunctație) "București 15/27 Răpciune. - Amicul și colaboratorele nostru R. Vent. ..., un june scriitor democrat, a cărui asinuitate o cunoaște demult publicul cititor, ne trimite următoarea prefațiune a unui nou op al său. I dăm astăzi locul de onoare, recomandând cu căldură poporului suveran scrierea amicului nostru. Republica și Reacțiunea sau Venitorele și Trecutul. - Prefațiune. - Democrațiunea romană, sau mai bine zis ținta Democrațiunii romane este de a persuada pe cetățeni, că nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun solemnaminte pactul nostru fundamentale, sfânta Constituțiune..."

Jupân Dumitrache: (mulțumit) Ei, bravos! Aici a adus-o bine.

Ipingescu: (căutând șirul unde a rămas) "... A mânca... sfânta Constituțiune..."

Jupân Dumitrache: (cam nedomirit) Adică, cum s-o mănânce?

Ipingescu: Stai să vei... că spune el... "Sfânta Constituțiune, și mai ales cei din masa poporului..."

Jupân Dumitrache: (nedomirit) E scris adânc.

Ipingescu: Ba nu-i adânc deloc. Nu pricepi? Vezi cum vine vorba lui: să nu mai mănânce nimeni din sudoarea bunioară a unuia ca mine și ca dumneata, care suntem din popor; adică să șază numai poporul la masă, că el e stăpân.

Jupân Dumitrache: (lămurit) Ei! așa mai vii de-acasă. Bravos! Zi-i nainte.

Ipingescu: Stai să vezi: acuma vine un ce și mai tare.

Jupân Dumitrache: Ei?

Ipingescu: (urmând citirea) "... A mânca poporul mai ales, este o greșală neiertată, ba putem zice chiar o crimă..."

Jupân Dumitrache: (cu deplină aprobare) Știi că și aici lovește bine! Da! cine mănâncă poporul să meargă la cremenal!

Ipingescu: (bătând cu mâna-n gazetă) Apoi de ce scrie el, sireacul!

Jupân Dumitrache: Dă-i nainte, că-mi place.

Ipingescu: "... Ba putem zice chiar o crimă. (schimbând tonul și mai grav.) Nu! Orice s-ar zice și orice s-ar face, cu toate zbieretele reacțiunii, ce se zvârcolește sub disprețul strivitor al opiniunii publice; cu toate urletele acelora ce cu nerușinare se intitulează sistematici opozanți..."

Jupân Dumitrache: (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap în semn de aprobare, îl întrerupe cu entuziasm) Hahahaha! i-a-nfundat!

Ipingescu: (urmând cu tărie) "... Nu! în van! noi am spus-o și o mai spune: situațiunea Romaniei nu se va putea chiarifica; ceva mai mult, nu vom putea intra pe calea viritabilelui progres, până ce nu vom avea un sufragiu universale..." (amândoi rămân foarte încurcați.)

Jupân Dumitrache: Adicătele, cum vine vorba asta?

Ipingescu: (după adâncă reflecție)A! înțeleg! bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran... știi: masă... sufragiu...

Jupân Dumitrache: Ei! acu înțeleg eu unde bate vorba lui! Ei! bravos! bine vorbește...

Ipingescu: Ăsta combate, domnule, nu ți-am spus eu!

Jupân Dumitrache: Apoi, nu-i zice lui degeaba "Vocea Patriotului Național"!

Ipingescu: "... Până ce nu vom avea un sufragiu universal. Am zis și subsemnez! R. Vent... studinte în drept și publicist."

(Când încă nu sfârșește bine Ipingescu de citit, se aude afară, în stradă, la dreapta, ceartă mare.)

Un glas de bărbat: (de afară) Lasă, cocoană! Poate că să mor și să nu ți-o fac!

Glasul Ziții: (de afară) Mitocane! pastramagiule! la polițiune! (amândouă glasurile vorbesc deodată.) Nene Dumitrache!

(Jupân Dumitrache și Nae Ipingescu rămân uimiți.)

Jupân Dumitrache: (ascultând) Săi, nene Nae!

Ipingescu: Urgent! (strânge repede gazeta și scoate fluierul de la cheotoarea mondirului. Amândoi ies fuga prin fund, Ipingescu șuierând signalul de alarmă.)

SCENA V

Spiridon: (singur, intră din dreapta făcându-și o țigară) Măă! al dracului rumân și jupânul nostru! Bine l-a botezat cine l-a botezat "Titircă Inimă-Rea". Ce are el cu mine? Zău! Biata cocoană și cu nea Chiriac! Cu ei mai am noroc, ei mai mă scapă de afurisitul, că despre partea lui Jupân Titircă Inimă-Rea, halal să fie de oasele mele! m-ar cotonogi. Ieri săptămâna, când s-a întors de la grădină cu cocoanele, m-a găsit deștept: "Bravos, musiu Spiridoane! zice, nu te-ai culcat pân-acuma; mâine dimineață jupânul săracul să deschiză prăvălia; ai stat pân-acuma să bei la tutun, 'ai? - Nu jupâne, zic, da' dacă nu mi-e somn. -Nu ți-s somn, 'ai? stai că-ți fac eu ție poftă de culcat!"... Bietul nea Chiriac m-a scăpat, că luase pe sfântul Niculae din cui... Ieri seară m-a găsit dormind: "Bravos, musiu Spiridoane! zice; dormi, ce-ți mai pasă! tutun ai tras destul, acum te-ai pus să tragi la aghioase; trai, neneaco, cu banii băbachii! - Nu, jupâne, da' dacă mi-a fost somn, zic. - Somn, 'ai? Te trage traiul îl bun la somn! (Auzi, cu sfântul Niculae trai bun, căde-i-ar bunul pe inimă lui jupânul!) Tragi la somn? Stai că am eu leac să-ți tai de piroteală." Și mi-a și pus mâna-n păr. Dacă nu era cocoana să sară pentru mine tocmai la apropot, mă rupea, că nu-ș' ce-avea, era turbat rău de tot (s-aude zgomot). Auliu! Vine! (stinge repede țigara cu degetele și o bagă în buzunar.)

SCENA VI
Spiridon, Zița intră agitată

Zița: Auzi mizerabilul! să se-ntinză până-ntr-atâta ca să-mi facă un afront.

Spiridon: Dumneata ești, cocoană Zițo? Bine că veniși. Eu n-am putut să viu. Mi-era frică să nu mă spuie nea Chiriac lui jupânul, că am umblat noaptea pe drum...

Zița: (repede) Ei! L-ai găsit? I-ai vorbit? I-ai dat? I-ai spus?

Spiridon: Da, cocoană.

Zița: Ce-a zis?

Spiridon: "Mersi!"

Zița: Și tu ce i-ai spus?

Spiridon: "Pentru puțin."

Zița: Nu i-ai spus cum ți-am zis eu?

Spiridon: Ba da, l-am luat să-i arăt casa.

Zița: Nu mai trebuia să-i arăți nimic, că-i scrisesem eu în bilet unde să vie.

Spiridon: Așa mi-a zis, să-i arăt casa, ca să meargă la sigur... Dar când să ies de pă maidan cu dumnealui, tocmai trecea jupânul de la vale; am lăsat pe persoana în chestine să m-aștepte pe maidan și eu am sărit peste uluci prin fundul curții, că mi-era frică să nu dea jupânul cu ochii de mine, ori să vie acasă și să nu mă găsească.

Zița: Prostule! Nu știi că nenea e de rond la noapte? Nu mai dă pe-acasă până la ziuă.

Spiridon: Dar dacă mă găsea pe uliță, plăteai dumneata pielea mea?

Zița: Ei! Și zi persoana în chestiune așteaptă pe maidan?

Spiridon: Da, și mi-a dat și biletul ăsta ca să ți-l aduc.

Zița: (luând biletul) Și nu mi-l dai mai curând! Adu să văz. (merge la o parte și citește.) "Angel radios! De când te-am văzut întâiași dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul rațiunii... (își comprimă palpitațiile.) Te iubesc la nemurire, Je vous aime et vous adore: que prétendez-vous encore? Inima-mi palpită de amoare. Sunt într-o pozițiune pitorească și mizericordioasă și sufăr peste poate. O da! Tu ești aurora sublimă, care deschide bolta azurie într-o adorațiune poetică infinită de suspine misterioase, pline de reverie și inspirațiune, care m-a făcut pentru ca să-și fac aci anexata poezie:

"Ești un crin plin de candoare, ești o fragilă zambilă,
Ești o roză parfumată, ești o tânără lalea!
Un poet nebun și tandru te adoră, ah! copilă!
De a lui pozițiune turmentată fie-ți milă;
Te iubesc la nemurire și îți dedic lira mea!
Al tău pentru o eternitate și per toujours."

(Foarte aprinsă, își face vânt cu scrisoarea și se plimbă repede.)

Spiridoane băiete, du-te, du-te iute; te așteaptă siguralmente... du-te... spune-i să aștepte, viu și eu după tine numaidecât, numai să vorbesc cevașilea cu țățica.

Spiridon: Nu pot, cocoană, să mă duc, până nu mi-o da voie ori nea Chiriac, ori cocoana.

Zița: Unde-i Chiriac?

Spiridon: Nu știu, pân curte.

Zița: Dar țața?

Spiridon: Lucrează dincolo. (Zița pornește spre ușa din stânga, când ușa se deschide și Veta intră.) Iacătă-i cocoana.

SCENA VII
Aceiași - Veta

Veta: (intră cu lucrul în mână; coase galoanele la un mondir de sergent de gardă civică; este obosită și distrată, vorbește rar și încet) Cine-i aici? (văzând pe Zița.) A! Tu erai? mă miram cine-i. (trece încet să șază cu lucrul la masa din dreapta.)

Zița: Eu, țățico; te rog lasă pe Spiridon să se ducă pân' la mine acasă, ca să-mi aducă mantelul; bate vântul și mi-e frică să nu răcesc când m-o întoarce... (tăcere. Veta șade la dreapta și lucrează adâncită în gânduri.) Îl lași, țațo? (se apropie de ea.)

Veta: 'Ai? Ce să las?

Zița: Să lași pe Spiridon să-mi aducă ceva de acasă.

Veta: Da, îl las.

Zița: Du-te, Spiridoane.

(Spiridon, după ce schimbă privire și semne cu Zița, iese.)

Veta: Dar tu, Zițo, la ce-ai venit? (lucrează înainte.)

Zița: Stai să-ți spui... Dar nu mă-ntrebi, țațo, să-ți povestesc ce am păți cu mitocanul! Să vezi, e halima... Auzi, mizerabilul! să-ndrăznească să-mi ție drumul ca să-mi facă un atac... Stai, țațo, să-ți spui și să te crucești, nu altceva. Mai adineaori ședeam acasă. Tușica, cum știi c-a făcut-o Dumnezeu, se culcă o dată cu găinile. Eram ambetată absolut. "Dramele Parisului" câte au ieșit până acuma le-am citit de trei ori. Ce să fac? N-aveam ce citi. Zic: hai să mă duc la țața, dacă nu s-o fi culcat, să mai stăm de vorbă. Scoț ivărul de la șalon și plec. Când să trec pe maidan, mă pomenesc cu mitocaul, cu pricopsitul de Țircădău, că-mi taie drumul. "Bonsoar-bonsoar", și știi așa deodată, sanfasò: "Hei, cocoană, zice, mai bine ți-e acuma văduvă? - Pardon, domnule, zic, n-am de-a face cu dumneta, și mai întâi când e la o adică, nu sunt văduvă, sunt liberă, trăiesc cum îmi place, cine ce are cu mine! Acu mi-e timpul: jună sunt, de nimini nu depand, și când oi vrea, îmi găsește nenea Dumitrache bărbat mai de onoarea ca dumneata. - Mi că t-ei căi! - Zic: pardon, domnule, nu-ți permit să te-ntinzi mai mult la un așa afront; mă-nțelegi? - zice..."

Veta: (întrerupând-o scurt) Zițo... ce e când ți se bate tâmpla a dreaptă?

Zița: Îți vine o bucurie.

Veta: Mie, bucurie?... nu crez.

Zița: Da' de ce nu?

Veta: Dar când ți se bate a stângă?

Zița: Te-mpaci cu o persoană cu care ești certată.

Veta: (ridicând capul cu mult interes) Da? (dând din umeri.) Cu cine să mă-mpac?... Nu sunt certată cu nimeni.

Zița: Așa... zic mitocanului... țațo, că era trăsnit... Am auzit că de la o vreme-ncoace într-o băutură o duce. Uf! țățico, mașer, bine că m-a scăpat Dumnezeu de traiul cu pastramagiul! Să trăiesc eu cu un mitocan! Nu era de mine; eu sunt o persoană delicată; bine că m-am văzut liberă!... Așa - să nu-mi uit vorba - zic mitocanului: "Nu-ți permit, domnule, să te naintezi la un așa afront! Da' el: "Gândești, zice, că o să te măriți, cocoană? -Asta mă-mportă pe mine, cine ce treabă are! - Să te măriți, 'ai? Cât o trăi Ghiță Țircădău, ori să te-nhăitezi cu vreunul? Sărcul! Dar să știu de bine că merg cu el de gât până la Dumnezeu, tot n-ai dumneata parte de un așa ceva; încai dacă m-ai lăsat pe mine, să te duci la mănăstire, că așa te lăudai la trebunar!... -Mitocane, pastramagiul! La polițiune! Vardist! Nene Dumitrache!..." Am avut țațo, parte că a sărit nenea Dumitrache și cu Nae ipistatul! aminteri, mitocanul scosese șicul de la baston pentru ca să mă sinucidă... Ei! Ce zici dumneata, țățico, de nasul care și l-a luat mitocanul? (Veta nu răspunde; Zița s-apropie de ea și o observă.) "Țațo! Ce ai? Plângi?

Veta: (ștergându-se la ochi) Eu? De ce să plâng? Mă doare capul, mi-e cam rău.

Zița: Îți sunt ochii turburi grozav...

Veta: Nu-ș' ce am; parcă mă-ncearcă niște friguri.

Zița: Nenea e de rond la noapte?

Veta: Da. (s-apucă iar de lucru.) Tu mai stai, Zițo

Zița: Nu, țațo; o să mă duc și eu să mă culc; trebuie să fie târziu.

Spiridon: (intră și trece repede lângă Zița) Cocoană! (încet.) Până acu am așteptat degeaba. L-am căutat peste tot, și pe maidan, și pe uliță, nu e nicăieri.

Zița: (încet) Biletul, zici că i l-ai dat.

Spiridon: Nu știi? I l-am dat de când m-am dus la tutungerie, când m-a trimes jupânul. (iese în dreapta)

Zița: Bine. (cătră Veta.) Ei! țațo, eu mă duc, bonsoar, alevoa. Culcă-te și matale, nu mai lucra dacă ți-e rău.

Veta: Lasă să-mi fie rău. (râzând silit.) Mai bine ar fi să mor.

Zița: Vai de mine! Ce vorbă-i asta? Ce, ți-e rău de tot? Să trimitem să caute pe nenea.

Veta: Aș! Ești nebună! Nu vezi că glumesc. Mă doare capul; nu ți-am spus? Am lucrat mult la lumânare. (are un fior.) M-a tras și fereastra... Cum m-oi culca, îmi trece.

Zița: Atunci, alevoa, bonsoir, țațo. (pleacă și se întoarce.) A! să nu uit; mâine ne vedem, știi că-i sărbătoare. Să ne legăm de nenea să ne ducă la "Iunion".

Veta: (repede) La "Iunion"? Nu Zițo, nu mai merg la "Iunion".

Zița: Da' de ce?

Veta: Pentru că... pentru că nu-mi face nici o plăcere acolo, nu-nțeleg comediile alea... Ei! Ce să-ți spui! Nu voi.

Zița: Ei, Doamne! Țato, parol, știi că ești curioasă! Ce, pentru comediile alea mergem noi? Mergem să mai vedem și noi lumea. Ce, adică toți câți merg acolo înțeleg ceva, gândești? Merg numai așa de un capriț, de un pamplezir; de ce să nu mergem și noi?

Veta: De ce, de ne-ce, nu voi să merg.

Zița: 'Aide, zău, țațo; i zic eu lui nenea,... vrei?

Veta: Nu voi, ți-am spus o dată, și nici dumnealui nu mai vrea să meargă; mi-a spus de azi dimineață: degeaba-i zici.

Zița: Zău! Țățico, parol! Să mă-ngropi!

Veta: Nu merg, Zițo, nu. Mă știi tu; când zic o vorbă e vorbă.

Zița: Zi, nu vrei să mergi, țațo?

Veta: Nu.

Zița: (obidindu-se treptat) Nu?

Veta: Nu.

Zița: (podidind-o plânsul) Fir-ar a dracului de viață ș-afurisită! Că m-a făcut mama fără noroc! (pleacă.) N-am avut parte și eu pe lume măcar de o compătimire! (iese, plângând și trântind ușa, prin fund. - Spiridon intră din dreapta.)

SCENA VIII
Spiridon, Veta

Veta: (lasă mondirul din mână) Spiridoane băiete, tu de ce mai stai? Mai ai vreo treabă?

Spiridon: Nu, cocoană.

Veta: Apoi, dut-t' te culcă, ce mai aștepți? - Domnul Chiriac unde este?

Spiridon: E jos pân curte; adineaori șede pe lavița de la poartă. Dar... nu știu ce o fi având nea Chiriac, cocoană... parcă nu-i sunt toți boii acasă...

Veta: Cine știe ce-o fi având și dumnealui.

Spiridon: E necăjit foc; un ceas s-a tot plimbat pe jos; când am trecut pân curte, umbla de colo până colo, parcă vorbea singur și se bătea cu pumnii-n piept...

Veta: O fi supărat, cine știe!... Spune-i să-nchiză poarta. Galoanele i le-am cusut; uite mondirul, să i-l duci.

Spiridon: Bine, cocoană. (vrea să plece cu mondirul.)

Veta: Pe urmă, să-i spui... nu; pe urmă, să te duci să te culci, nu mai ai ce căuta p-aci. Să nu vie dumnealui să te găsească deștept, că iar o pați.

Spiridon: (aparte) Ei, că parcă dacă m-o găsi dormind nu-i tot un drac!

Veta: 'Aide, du-te.

Spiridon: Mă duc; noapte bună, cocoană.

Veta: Noapte bună, Spiridoane. (Spiridon iese.) Noapte bună!... Săracul Spiridon! Nu știe el ce-i pe sufletul meu, nu știe el cum râde de mine! Eu și noapte bună!... (merge încet la fereastra din dreapta ușii din fund, se uită în curte, apoi se-ntoarce tot adâncită în gânduri.) Ei! Iacă nu vrea omul, nu vrea! Dragoste cu sila nu se poate. - Nu-i mai place, nu mai vrea!... Bine! N-o să mor nici eu!... De unde știi? Poate mai bine că s-a întâmplat așa... A! De ce mai dă Dumnezeu omului fericire, dacă e să i-o ia înapoi!? De ce nu moare omul când e fericit!? De ce am mai trăit eu s-ajung la așa ceva!?... (plânge; se aude zgomot.) Vine! (se șterge la ochi repede și vrea să plece.) Nu! Nu mai voi să fiu proastă: dragoste cu sila nu se poate! (pornește să iasă spre stânga, când intră Chiriac, care rămâne un moment la ușă. Veta stă locului. Tăcere.)

SCENA IX
Chiriac, Veta, apoi de afară Jupân Dumitrache și Ipingescu

Chiriac: Dumneata m-ai chemat?

Veta: Eu?... Nu.

Chiriac: Spiridon mi-a spus că...

Veta: Da... am zis lui Spiridon să-ți aducă mondirul; l-am cusut.

Chiriac: Mersi!

Veta: Pentru puțin.

(Pauză)

Chiriac: Poarta... am închis-o.

Veta: Bine. (întoarce capul în fața scenii; e mișcată.)

Chiriac: Alt nimic nu mai ai să-mi poruncești?

Veta: Ce! Eu să-ți poruncesc dumitale?

Chiriac: Să-mi poruncești, firește; nu-mi ești stăpână?... Nu sunt slugă în casa dumitale, cu simbrie?

Veta: (întorcându-se cu fața spre Chiriac) Bine, domnule Chiriac, bine; zi înainte, că n-ai zis destule.

Chiriac: (înaintează) Ei! De ieri seama până acu cum ai petrecut? Ți-e mai bine așa?

Veta: (scoborând un pas spre a se depărta de el) Da.

Chiriac: Îți pare bine de ce-ai făcut?

Veta: Nu mă știu să fi făcut nimic; dar nu-mi pare rău că s-a-ntâmplat așa.

(Pauză)

Chiriac: (mai apropiindu-se) Mâine seară mergi iar la "Iunion"?

Veta: Dacă o vrea dumnealui să mergem, trebuie să merg, firește.

Chiriac: Ca să te curtezi cu amploiatul dumitale?

Veta: (tresărind și ridicând capul spre el) Domnule, te-am rugat să fii bun să nu-mi mai zici vorba asta. Dacă n-ai avut destul vreme să mă cunoști, păcat! Eu te credeam pe dumneata mai deștept.

Chiriac: (stă la îndoială, apoi se mai apropie) Jură-te încă o dată!

Veta: Să mă mai jur - eu?... Nu m-am jurat? N-am plâns? Cu ce m-am ales? Nu mai mă jur, pentru că nu mă crezi; de plâns aș mai plânge, dar nu mai pot... Dar... în sfârșit, nu strici dumneata... eu stric... nu trebuia să-mi pui mintea cu un copil ca dumneata... D-aia zic și eu mai bine că s-a întâmplat așa. Tot trebuia să isprăvim odată... Am isprăvit...

Chiriac: Jură-te încă o dată și...

Veta: (cu emoție din ce în ce mai nestăpânită) Ce folos! Dumneata crezi mai mult în prostiile și în bănuielile lui bărbatu-meu, decât în jurământul meu, și gândesc că trebuia să ne cunoști destul de bine și pe mine și pe dânsul. Dar... foarte bine ai făcut să nu mă crezi. Așa e. Eu sunt o femeie rea; am vrut numai să râz de dumneata. Eu te las pe dumneata ca p-o slugă "cu simbrie" să păzești casa, și târăsc pe dumnealui pe la grădini ca să curtez cu alții. Eu sunt o femeie mincinoasă; n-am simțit nimic când ți-am spus că nu știu să mai fi trăit până să nu te cunosc pe dumneata... Toate le-am făcut pentru dumneata numai din prefăcătorie... totdeauna alta ți-am spus și alta am gândit; te-am minți, te-am amăgit, am râs de dumneata atâta vreme... Acuma, bine că ți-ai deschis și dumneata în sfârșit ochii ca să vezi cine sunt. De! Ți-am făcut rău, dar... ai scăpat de mine. Lasă! Ce-a fost a trecut... Bonsoar. (vrea să plece spre stânga.)

Chiriac: (ieșindu-i cu un pas înainte) Te duci?

Veta: La ce să mai stau? Ce mai am eu cu dumneata?

Chiriac: Nu-mi mai zice "dumneata".

Veta: Cum poftești să-ți zic?

Chiriac: Cum mi-ai zis până ieri.

Veta: Azi e azi, ieri a trecut. (pornește să iasă.)

Chiriac: (tăindu-i drumul) Și nu vrei să se mai întoarcă?

Veta: (scoboară un pas, depărtându-se de el la dreapta) Nu.

Chiriac: (apropiindu-se) Veto!

Veta: Nu; lasă-mă... Ce folos câtă fericire am avut un an, dacă într-o zi mi-am plâns-o toată! Nu, nu mai voi; mai bine mi-este așa cum sunt...

Chiriac: Dar eu.. eu ce să fac?

Veta: Ce fac și eu... Învățul are și dezvăț, nu știi dumneata?

Chiriac: Dezvăț! Lesne din gură. Îi scoți rumânului ochii și după aia-i zici: "Lasă că nu e rău și fără să mai vezi... mai bine că s-a întâmplat așa! N-o să mori fără luminile ochilor!... Învățul are și dezvăț!..." Dar dacă n-oi vrea eu să mai trăiesc așa!... care va să zică să mor, 'ai?

Veta: Ei, bine ar fi să poată muri omul când vrea; dar... nu moare nimeni de asta!

Chiriac: Dar dacă eu oi muri? (se repede și ia spanga de la pușcă.) Vezi dumneata spanga
asta?

Veta: (se redepe la el și vrea să i-o smucească) Chiriac!

Chiriac: (luptându-se cu ea) Fugi!... Lasă-mă!...

Veta: Nu te las! Te știu eu cine ești. Nu te las! Nu voi să ți se tragă moartea de la mine.

Chiriac: Lasă-mă! Lasă-mă!... (se luptă.)

Veta: (desperată) Chiriac! (înecându-se.) Dacă vrei să te omori, omoară-mă întâi pe mine! (se luptă din putere.) Chiriac!... Nu ți-e milă ție de mine? Toate, toate de un an și mai bine le-ai uitat într-o zi?... Chiriac!...

Chiriac: Tocmai pentru că nu le-am uitat, vreau mai bine să mor. Dacă nu mai este nimic între noi, spune-mi dumneata cum să mai trăiesc! Dacă mă lași, dacă nu mai mă vrei, tot mort sunt eu; mai bine, lasă-mă: adio, viață! (se smucește.) Lasă-mă!

Veta: (ținându-l strâns) Chiriac! Vrei să strig? Ești nebun?

Chiriac: Da! Sunt nebun, firește că sunt nebun; m-ai înnebunit dumneata; dumneata să-mi tragi păcatul! Câte gânduri și dor m-a ars pe mine, nu mă-ntrebi?

Veta: Dar tu pe mine nu mă-ntrebi?

Chiriac: Nu mai boi să știu de nimic, nu mai știu cine sunt! Am vrut să mă omor adineori în curte, dar ți-am văzut trecând umbra peste perdeaua de la fereastră, ș-am vrut să te mai văz o dată. Încai să mor lângă tine, cum am trăit. (cu vorbele acestea Chiriac s-a mai domolit.)

Veta: Chiriac, ascultă. Nu mi-ai zis tu să mă jur încă o dată? Dacă m-oi jura, mă crezi?

Chiriac: Te crez.

Veta: (repede) Dragă Chiriac, să n-am parte de ochii mei, să n-am parte de viața ta, să nu mai apuc măcar o zi fericită cu tine - na! Ce mai vrei? - Dacă știu eu ceva la sufletul meu din câte ți le-a sporit dumnealui.

Chiriac: De ce te-ai dus la grădină?

Veta: M-am dus numai de gura sorii-mii Ziții. Era lume multă, de n-aveam unde sta; cânta muzica; juca comedii; n-am auzit nimic, n-am văzut nimic. Toatea seara în uietul grădinii m-am gândit numai la tine; parcă dormeam și visam ceva... Știam eu că o să mi se întâmple mie un necaz mare; mi se făcuse semn: răsturnasem de dimineață candela.. Încă dumnealui, dacă m-a văzut că mă speriu, zice: "Ei ce e dacă s-a răsturnat! Nu mai crede în prostii de-alea. Ce! Ce-o să ni se-ntâmple? Să-mi arză cherestigiria? Arză sănătoasă! Nu m-a făcut ea pe mine! Este asiguripsită... Atâta pagubă!..." Răsturnasem candela; pe urmă ochiul ăl drept mi se bătea într-una de vreo trei zile. Pe tine te lăsasem acasă ștergându-ți pușca: știi că ruginise încărcătura înăuntru și te apucaseși s-o scoți cu vergeaua. Nu puteam să-mi iau gândul de la pușcă. Mă gândeam: dacă s-o descărca, Doamne ferește! Pușca în mâna lui, ce să mă fac eu când l-oi găsi mort întins acasă!... Da' de ce nu i-am spus să bage de seamă! De ce nu l-am rugat să o lase cu gândurile toată seara. N-am văzut, zău! N-am văzut nimic, n-am auzit nimic! Mă jur pe ce vrei tu; mă crezi?

Chiriac: (biruit cu desăvârșite) Te crez! (aruncă departe spanga și ia pe Veta în brațe.)

Veta: (strângându-l cu putere) Chiriac! (rămân o clipă îmbrățișați în tăcere.) Chiriac, să nu mai faci ce mi-ai făcut, că mor... zău! mă omori...

Chiriac: Nu, nu mai fac.

Veta: Îmi făgăduiești? Te juri?

Chiriac: Da.

Veta: Și o să mă crezi că eu numai la tine mă gândesc?

Chiriac: Da.

Veta: Că numai pentru tine trăiesc?

Chiriac: Da.

Veta: Și n-o să-mi mai zici nici o vorbă rea?

Chiriac: Nu.

Veta: Și n-o să mai mă faci să plâng?

Chiriac: Nu! Nu! Nu! Dar mă ierți?

Veta: Dar tu pe mine mă ierți?

Chiriac: Eu te-am iertat de mult (se strâng bine în brațe).

Jupân Dumitrache: (de afară, sub fereastră) Chiriac! Chiriac!

(Cei îmbrățișați rămân încremeniți ascultând.)

Veta: Hii! Dumnealui...

Chiriac: (repede, fără s-o lase din brațe, merge spre fereastră) Nu-i nimic! Trece la posturile dinspre Marmizon... (cătră Jupân Dumitrache, pe fereastră.) Dumneata ești, jupâne?

Jupân Dumitrache: (de afară) Dar ce, Chiriac puiule, nu te-ai mai culcat?

Chiriac: Încă nu, jupâne, acu mă culc.

Jupân Dumitrache: (de afară) Somn ușor!...

Ipingescu: (asemenea) Și vise plăcute, onorabile!

Jupân Dumitrache: (depărtându-se treptat) Chiriac, puiule, ia vezi de ce am vorbit, fii cu ochii-n patru, d-aproape de tot: mă știi că țiu când e la o adică...

Chiriac: (strângând pe Veta cu putere) Lasă, jupâne, mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist!...

(Cortina)


Inapoi