Poezii

Ana Blandiana Balada vămilor Să nu te sperii - mi-ai spus - Zeul de culoarea frunzelor vechi Apare la vama de apus, Are Plisc de pasăre cântătoare, Gemete închise-n auz Şi ochiul deschis ca de mort. E însoţit de căprioare Şi cerbi Înaintând regeşte-n perechi Cununate cu inele veştede de ierbi - El te va duce până la vama de nord. Acolo te-aşteaptă Zeul bătrân - Din orbita lui dreaptă Norii se scurg, Din orbita lui stângă Se face amurg, E chircit şi e spân, Are gura nătângă, Cloceşte ouă de şerpi la subţiori, Pe umeri îi cresc pene de ciori, La coate aripi de peşte, El croncăne rar, răguşit - Glasul lui te-nsoţeşte Până la vama de răsărit. De unde Trebuie să te conducă un copil Care se-ascunde. E zeu, dar nu vrea să recunoască, Se face când ciocârlie, Când broască, Îi atârnă bărbi de păpădie, Aripi flutureşti, Coarne de crengi, Cocoaşe de melci. Poţi să-l ghiceşti Doar După şirul amar De cocori Care-l urmează, După firava rază Încârceiată deasupra lui De trei ori, După tremurul frunzei de dud, Mai pripit. Lasă-te hăituit - mi-ai şoptit - Până la vama de sud. Dar nu te trezi - mi-ai strigat - Acolo te-aşteaptă stăpâna Întregului regat. Îţi va trece peste ochi mâna, Să nu-ţi fie frică, Să crezi - Ea este zâna Cu glas ascuţit de păun, Cu miros de căpşună, Cu fustele din foi de mătrăgună, Cu buzele verzi, Cu părul de apă aiuritoare Spre mare; Păsările îi trec prin corp, Peştii prin plete - Nu te trezi! - Şopârlele-şi leapădă pieile bete, Soarele stă în palma ei orb Şi nu face zi Numai luna de fiere Picură de sus Peste noi... Dacă ai putere Să visezi că adormi - mi-ai mai spus - Poţi să te întorci înapoi Prin vama de-apus.