| Poezii |
|
|
|
|
|
|
Elena Armenescu
Ușile, ușile! Nu vine nimeni să se uite în tăcerile și suspinele mele? Doar Dumnezeu, veșnică priveghere La ușa și fereastra mea, Mai aruncă o frunză, o floare Mai aprinde câte o stea, mai trimite câte o speranță Prin hămăitul unui câine adormit, Mai umple gândul Cu tropote de cai, Înhămați la constelații Acoperite de nepăsarea greierilor ce-și fracă delirant picioarele Până-n auzul meu semn că încă n-am murit. 
|
|
 |