Poezii

Ana Blandiana Totul simplu O, dac-aş fi o lumânare numai, Să mă consum treptat De la un capăt spre altul, Simplu, ca-n aritmeticile Copiilor... Capul întâi - ce fericire! - Mi-ar dispărea, Lumea ar spune: "Ce fără cap este fata aceasta!", Eu aş fi uitat totul Şi nimic n-aş mai căuta să-nţeleg. Inima apoi mi s-ar topi, Şi n-aş mai iubi, Şi n-aş mai urî, Şi nici o suferinţă nu m-ar atinge, Şi lumea ar spune: "Ce fără inimă este fata aceasta!" Şi aşa mai departe. Şi apoi n-aş mai avea nici o dorinţă, Şi nici o patimă, Şi sângele meu purtător de corăbii S-ar spulbera, Şi mi-ar rămâne numai genunchii uscaţi, Tremurători cu demnitate sau îngenuncheaţi, Nimeni nu s-ar mai obosi să spună ceva. În ultima linişte, Balta de ceară S-ar răci, pedepsită anume Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care Lumina ei le-a adus în lume...