Poezii |
Octavian Goga
Sufletul După Ada Negri Era puternic. - Dumnezeu din ceruri A revărsat pe fruntea lui lumină. Un cântăreț al dorurilor multe, Poet supus visării fără nume, Era frumos, în pacea lui senină, Și viețuia neînțeles de lume. Lui îi spuneau într-aripate șoapte, Și stelele și lucrurile toate, Cu glas vrăjit de mută armonie, Cu-atâta slavă cerul i-a fost darnic; Dar pentr-un vis din zări îndepărtate O biruință el cerșea zadarnic. Așa s-a stins cel mare-n întuneric... Singurătatea-i străjuie mormântul, Și pe movilă soarele-i coboară, Peste podoaba teilor în floare. Tremurător, un cântec poartă vântul Asemeni unei păsări călătoare. Azi, lutul mort în groapă se desface, La sânu-i rodnic îl primește glia Și se-nfrățește cu pământul tată... . . . . . . . . . . . . . . . . . Eu te întreb, drumeț oprit în cale, Ce-ai ocrotit pe strune poezia: Ce-a mai rămas din cântecele tale? * Tu, numai tu, cel îmbătat de soare Și de lumina sfânt-a dimineții, Tu, chinuit de nemplinite doruri, Ce ți-au zdrobit și inima și struna, Tu,-nsângerat, dar neînvins al vieții, Tu, suflete, trăi-vei totdeauna! Când pacea dulce-mbrățișează bolta Și florile cu roua se sărută, Și când extazul dragostei curate Va tremura în adâncimi de zare, Se va-mpleti în el, nepricepută, Viața ta și sfânta ta visare. Furtunile când zbuciumă văzduhul Și vifore-n păgână răzvrătire Aprind temutul fulgerelor caier, Când îngenunche pocăita minte, Tu gemi atunci, cu îngrozita fire, Cutremurat de-aducerile-aminte. Când limpede va legăna amurgul În lumi de stele-un cântec de fecioare, Un cântec care-și flutură sfiala, Și-aprins, văpaia patimii răsfrânge, Atunci, topit în ruga-i arzătoare, Tu, suflete, cu jalea lui vei plânge... * Dar, câtă vreme lunci vor fi în floare Și-un trandafir va mai trăi în fire, Cât buzele vor cere sărutare Și florile vor cere stropi de rouă, Și câtă vreme, tainică iubire, Scânteia ta vei mai aprinde, nouă; Când crini nuntesc în razele de soare Și mândri țin alaiul strălucirii, În vifore și în adânc de mare, În stelele ce râd în împrejururi, Pierzându-te în taina sfânt-a firii, Vei dăinui tu, suflete, de-a pururi... |