| Poezii |
|
|
|
|
|
|
Ion Barbu
Statură Să nu prelingă, să nu pice Viu spiritul, robit în ea, La azimi albe să-l ridice: Sfiit pruncia ei trecea. Sori zilnici, grei, ardeau sub dungă, Ușor sunau în răsărit; Și nori ce nu știau s-ajungă Și munții, câți va fi-ntâlnit, Suiau cu iezerii, să cate La anii falnici, douăzeci. Vedeau din ceasul ce nu bate - Din timp tăiat cu săbii reci. 
|
|
 |