Poezii

Vasile Voiculescu Stă sufletul fără iubire Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită, C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereţi ... Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică şi oropsită, Cşci nimeni n-o mai cercetează; găleata-i spânzură dogita Şi-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureţi. Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade, Paraganit într-o livadă şi plin de lacome omizi, Ce-l năpădesc în primăvară şi toată frunza încet o roade Şi toată floarea, otrăvită, se scutură curând şi cade, Lăsându-i crengile uscate ca nişte sterpe palamizi. Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată, Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad şi fără foc, La care nimeni nu duce aluatul proaspăt în covată Să-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată, Şi să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.