Poezii
Ienăchiță Văcărescu
Spune, inimioară

Spune, inimioară, spune
Ce durere te răpune?
Arată ce te muncește,
Ce boală te chinuiește?

Fă-o cunoscută mie,
Ca să-ți caut dohtorie;
Te rog, fă-mă a pricepe
Boala din ce ți se-ncepe.

Arată, spune, n-ascunde!
Dă-mi un cuvânt și-mi răspunde:
Spune, inimioară, spune
Ce durere te răpune?


Inapoi