| Poezii |
|
|
|
|
|
|
Maria-Eugenia Olaru
A douăzeci și una scrisoare Despre tristețea așteptării Plânsul plângea. Zgâria cu gătejul la picioare țărâna și toate-i păreau una. Pe malul lacului trist suspina. Nedreptatea tare urâtă-i era. Cu lacrimi mari înnodate-n bărbie trist și amar suspina. Până și plânsul plângea. Tu plângi, el plânge... Noi plângem când pâinea o frângem. Dar plânsul plânsului nu-i cea mai mare tristețe, căci singur ești când pâinea o frângi și singur, doar singur pâinea mănânci. 
|
|
 |