Poezii

Maria-Eugenia Olaru A treisprezecea scrisoare Despre mrejele pescarilor. Era supărată, şi tristă tare era. Si cum sta pe mal, ascultând în triluri voiase învolburatele ape mănoase, din jocul de lumină cel cu iubire făcut, o picatură de rouă pe inima ei a căzut . -Tu eşti regina peştilor, cei pescuiţi? A intrebat Roua celor iubiţi. - Da Tată Ceresc! - Vino să te pescuiesc! - Tată Ceresc, sunt pescuită de Iubirea iubită! - Vino atunci să pescuim împreună unde lumea toată s-adună... Iţi dau năvoadele mele să pescuieşti în toamnă cu ele. Iar cel ce crede pe hulitori în bună măsură va fi asemenea lor. Minciuna crezând de Adevăr te desparţi şi plata este pentru măsură, căci fiecare pescar plasa sa are, din fir de lumină, ori din întunerec ce doare... Cât despre Dreptate altă cale nu este decât ori să o vinzi ori să mori pentru ea, şi după faptă-i şi răsplata ta! Ea este una în sine, şi una-i ceea ce este! Se face scară de rouă pentru piciorul cel bun şi piatră, grea de încercare, pentru hulitorul nebun. Ea aşa este şi aşa fii-va mereu... Poţi muri de tot laş, ori trăi ca un leu. Calea cea dreaptă una doar este, să mori din Iubire e o veche poveste... Dar cele iubite trăiesc împreună! De-s bune ori rele în cerc separat se adună. Si fiecare alege ceea ce vrea, cerc de lumină ori noaptea cea grea... Vino de pescuieşte, cu pace şi nea!