Poezii

Mihai Eminescu Sara pe deal Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine. Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Stelele nasc umezi pe bolta senină, Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină. Nourii curg, raze-a lor şiruri despică, Streşine vechi casele-n lună ridică, Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână. Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca răsună mai tare, Clopotul vechi umple cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Ah! în curând satul în vale-amuţeşte; Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte: Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă. Ne-om răzima capetele-unul de altul Şi surâzând vom adormi sub înaltul, Vechiul salcâm. - Astfel de noapte bogată, Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?