Poezii
Romanian Voice
George Coșbuc
Regina Ostrogotilor

Jalnic vijiie prin noapte glasul codrilor de brad,
Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad.

In castelul de pe stinca, la fereastra solitara,
Sta pe ginduri o femeie si priveste-n noapte-afara.

Al ei suflet e furtuna, noapte e gindirea ei -
Astazi ea e pusa-n rindul celor mai de jos femei!

E regina ostrogota! Dar în turn aici e roaba;
Lacramile-n ochii palizi îi sunt singura podoaba.

In tacerea din odaie-i intra cruntul Teodat,
Ea se-ntoarce trista, blinda: - "Tu-mi esti rege si barbat.

M-ai privit intotdeauna ca pe-o piedica din cale,
Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gindurilor tale?

M-ai inchis aici în lanturi; am rabdat în chip pagin,
Si mi-am zis: El are dreptul! Mi-e barbat si mi-e stapin.

Mi-ai ucis pe-ntiiul sfetnic si râdeai ca lumea plânge
Când de barba lui carunta spada ti-o stergeai de sânge.

Si-am tacut, zicindu-mi iarasi: El a fost supusul tau,
De-a făcut vrun rău, tu rege, trebuie să curmi ce-i rău.

Mi-ai luat apoi copilul să-l ucizi! Si-am zis: E bine!
Tu-i esti tata si ai dreptul peste fiul meu ca mine.

Dar el nu era al nostru, el era al tarii-ntregi,
N-ai ucis în el un rege, ai ucis un sir de regi.

Vii, acum trimis de altii, vii să scapi si de regina,
Teodat, iti temi domnia! O s-o pierzi, a cui e vina?

Am putut să fac revolta, ori pe-ascuns să te omor,
N-am făcut-o, ca mi-e mila! Nu de tine, de popor!

Tu erai un om de lupta, fără rang si fără nume,
Eu ti-am dat coroana tarii, să te fac stapin pe-o lume.

Si-acum asta-i rasplatirea ce mi-o dai?... E tot atât!
Daca moartea mea ti-ajuta, vino, stringe-mă de git.

Pe femeia pusa-n lanturi n-o ucizi, ca-i miselie!
Pe regina ai tot dreptul s-o ucizi, ca-ti e sotie!"

Nobila, cu ochi de flacari, ea priveste-n fata-i drept.
Si, zicind, desface haina de pe tinarul ei piept.

Iar miselul sta, se uita, da apoi; si grabnic unda
Singelui tisni din rana; si-a cazut Amalasunda.

Si plecat peste cadavru, el cu ochi de idiot
A-nvirtit pumnalu-n carne să se scurga viul tot.

A deschis apoi fereastra, si pe colturoasa stinca
Hohotind a-mpins cadavrul în prapastia adinca.

Surd viua prin codri vintul, brazii se-ndoiau de vint,
Urletul suna sinistru ca un urlet de mormânt.

Parca negrele blesteme si le-amestecau haotic
Mii de glasuri, tara toata, tot poporul ostrogotic.

Teodat, tu rizi! Dar moarta cea lipsita de sicriu
Isi va rascula poporul, să te sfisie de viu!


Inapoi