Poezii

Mircea Cărtărescu Posedai tot felul de obiecte electrice tu eşti altfel făcută decât mine. tu mă înspăimânţi. tu eşti un monstru. mi-e frică de tine. ai lucruri pe care eu nu le am. ai sâni, de pildă, ai tupeu. ai o grămadă de rochii, ai rude cu grade universitare. şi, doamne cum îţi picură părul până pe şale ca un camion fructexport, fantomatic şi moale care ar trece pe dorobanţi. şi ai şolduri, şi ai pandalii, ai amanţi... inconştientul tău trebuie să fie aşa uriaş încât ar putea să reducă el singur diferenţa dintre sat şi oraş să pună capăt valului de violenţă şi pornografie cu doar un gest, sau o alifie. nu, dacă tu ai fi un film documentar despre valenţele elementelor chimice iar eu o tablă pe-un acoperiş de siloz tot n-am fi fost aşa de străini în realitatea cu atheneuri, caberneturi, maşini. tremur când mă atingi. mi se face rău când îţi aud vocea la telefon. de ce trebuie să existe o fiinţă ca tine? şi de ce trebuie acum să nu mai existe? bestie, pistruiato şi fufo, feregea peste maxilare de tinichea, gâsco.