Poezii

Ion Minulescu Romanţă policromă Nu-i cer nimic... Şi totuşi, dacă-ar vrea - O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă - Ar face dintr-un lac o Marmara, Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă. Nu-i cer nimic... Dar dacă-ar fi să-i cer Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea, Aş picura-ntr-o cupă cu eter Morfină Şi i-aş cere-apoi aşa: Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da, Dă-mi calmul blond al soarelui polar, Dă-mi primul crepuscul pe Golgota Şi primul armistiţiu planetar. Dă-mi paradoxul frumuseţii tale, Dă-mi prorocirea viselor rebele, Dă-mi resemnarea strofelor banale Şi controversa versurilor mele. Dă-mi A.B.C. al vieţii subterane, Dă-mi simfonia flautelor mute, Dă-mi tălmăcirea buzelor profane Şi rebusul icoanelor tăcute. Dă-mi preţul primei victime-a femeii, Dă-mi simbolul opalului şi-agatei, Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii Şi tusea-n fa minor a Traviatei. Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă, Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi, Dă-mi gravitatea morţilor spre groapă Şi comicul funebrului convoi. Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti, Şi tot ce-n clipa ultimă aduni. Dă-mi fastul siluetelor regeşti Şi perspectiva casei de nebuni... Nu-i cer nimic. Şi totuşi, dacă-ar vrea - O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! - Ar face dintr-un lac o Marmara Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.