Poezii

Adrian Păunescu Pacient la final de veac Şi află, doctore, c-aici mă doare, Acolo unde geme-un colţ de ţară, Acolo unde plînge fiecare Ca naţiunea noastră să nu moară. Iar dacă e de completat o fişă, Te rog, permite-mi să o scriu cu sînge, Începătura bolii este grijă, Am tricolorul ciuruit pe sînge. Farmacopeea stă să se răstoarne Asupra mea cu toate ale sale, Dar eu port rana veacului în carne Şi am în splină ţărăneasca jale. Tăiaţi-mă de-a lungul şi de-a latul Şi dumneata şi ceilalţi doctori, încă, Apoi să-mi iscăliţi certificatul Că nu ştiţi boala care mă mănîncă. O, doamne, cum vă înşelaţi cu toţii Mi-e capul greu de fiecare veste Şi nici un minister al sănătăţii De folosinţă, astăzi, nu-mi mai este. Sînt numai un creion care îşi scrie Problema ţării lui, încă o dată, Şi-şi copiază pe curat, tîrzie, Această dulce ţară zbuciumată. Deci, doctore, acestea se întîmplă, Acestea să le afle telegraful Mă trage mîlul veacului de tîmplă Din care nu vreau să se-aleagă praful. Mai am în mine bucurie multă, Mai am în mine dorul de-a vă spune Că nu doar voi, ci alţii mă ascultă, Să vadă dacă am cuvinte bune. De nici de sanatoriu nu m-apropii Că n-aveţi voi rezervă pentru mine Eu sînt bolnav de soarta Europei Şi Pacea doarme-n inimă la mine. Încolo, cîte-o tuse, cîte-o gripă, Dureri de şale, şoc de şapte arte, Artrită la picior şi la aripă Şi, mai ales, în tot, un pic de moarte. 1983