Poezii

Vasile Voiculescu Nu te mira... Nu te mira că-mi prinzi privirea, Păienjenită de durere, Adesea cercetând ivirea Şi alte lumi, şi altor ere. În toiul luptelor nebune, Pe rana inimii ce moare Nădejdea vremilor mai bune Răsare pururi ca o floare. Din tot ce mi-a-nflorit vreodată, Ea singură purta-va roade, Azi, când grădina-i scuturată Şi toată floarea stearpă-mi cade. Zadarnic firea mă striveşte Mereu sub aspra-mi suferinţă, În mine pururi încolţeşte, Mai viu, obstească năzuinţă. Şi-n van m-abate-n jos furtuna Şi strâns ma ţin cătuşe grele, În mine lumea-şi încearcă-ntr-una Avântu-i veşnic către stele! Din mii de gânduri turburate Un vis curat mi se încheagă, Precum din spume sfărâmate Ieşit-a Venera întreagă!