Poezii

Vasile Voiculescu Noapte de martie Se face moina-n suflet, cu pacla-mpovărată; Din sloiul amintirii cad picuri tot mai vii, Şi inima, hrănită, porneşte rar să bată, Cu sânge alb de visuri şi de melancolii ... La geamul meu stă noaptea şi vrea să intre-n casă, În carnea ei de neguri ard stele mari de foc; Cum n-o poate cuprinde cămara ce m-apasă, Mă scol şi suflu-n gânduri şi-n noaptea mea-i fac loc. Ea intră şi târăşte alaiul tot afară: Se umflă-n mine ape, trec turme de tigăi Şi aburii launtrici iau chip de primavara, Cu sâni rotunzi de maguri şi coapse moi de vai. Sosesc, scăpaţi şi teferi din cuscile-ntristării; Cocorii bucuriei, solia-ntâiei berzi, Şi seşurile minţii, miristile uitării Le-mprourează iarba cu mii de gânduri verzi. Pe dealurile vremii ierneaza neaua încă; Dar cântă gura dulce a vântului de sud, Momiţa, gheaţă-şi crapă pleoapa ei de stâncă, Surâde şi pe gingeni şi-a prins sărutul crud. Când pururi veşnicia vorbeşte numa-n şoapte, De unde-atâta foşnet şi susure şi sfadă? Mă plec, ascult în mine prin sufleteasca noapte Şi-aud cum se dezbracă pământul de zăpadă.