Poezii

Nichita Stănescu Mă las în continuare Mă las în continuare de mine însumi plâns ca-n vremea când puneam un ochi albastru la idee, şi pe deasupra o sprânceană ca să-l ţină strâns şi-ntrors din ce e către ce e. Şi eu m-aş fi dorit un om frumos, subţire şi pătrat la falcă, peste stafii victorios sau cel mai înţelept din arcă. De coadă aş fi tras în sus cometa adormind în patu-mi, bătut în cuie m-aş fi pus pe cruci de-a lungu-mi şi de-a latu-mi. Dar mi-a fost dat pe lângă os să am şi nervi şi chef de viaţă, şi eu am vrut să fiu frumos aşa cum legea ne învaţă. Dar, o, am fost aşa cum sunt, cum este osul repetat, din cărămizi, un zid urcând, haină de lucru şi purtat, pe care nu pot s-o sfâşiu, mai neavând un braţ, o gură, atâta timp cât am să fiu cu însumi, însumi de-o măsură.