Poezii

George Topârceanu La vânătoare I. Decorul Sus, pe dealuri, Toamna pune Mirişti galbene-n lumină, Arături ca de cărbune Şi mohoare de rugină. Rânduri-rânduri, spre câmpie Se perindă nori de plumb Peste larga simetrie De coline cu porumb. Iar când soarele străbate, Luminând peisajul vast De dreptunghiuri colorate Într-un limpede contrast, Saltă-n valuri jucăuşe Şi foşneşte lung sub soare, Cu mătasă la pănuşe, Mămăliga viitoare... II. Un iepure Scurt, mohorul a foşnit... Şi spre neagra arătură Într-o clipă s-a ivit Un măgar-miniatură! Din căpiţă sare pleavă, Sar gunoaie dintr-un snop. Puşca scoate fum pe ţeavă Şi porneşte ca un dop... A căzut... ba nu! Din goană, Mic, elastic şi urgent, Lâng-o tufă de simziană A făcut un compliment. Spre porumb acum s-abate... Un scaiete zăpăcit Îl întreabă: - Ce e, frate? - Sunt teribil de grăbit!... Alungat ca de furtună, Cu picioare de lăcustă, Se destinde şi s-adună Peste-o mirişte îngustă. Ca o minge se prăvale, Se coboară şi se suie Prin hârtoapele din vale: Uite-l - nu e, uite-l - nu e!... Liniştea coboară iarăşi Peste ţarinile moarte... - L-ai scăpat! zice-un tovarăş. - Mi-a sărit cam de departe... III. Masa Din văzduh abia s-aude Ţipăt jalnic de prigorii... Cu ciubote mari şi ude Stau la masă vânătorii. Toţi cu puşca lângă geantă, Guralivi şi orăşeni, Pun o pată discordantă Pe căpiţa de strujeni. Şi e frig, şi toţi îngheaţă... Şi din când în când nu strică, Începând de dimineaţă, Câte-un strop de săcărică... - Într-o toamnă, zice unul, La un capăt de răzor M-am oprit să scot tutunul... Când, de jos, de la picior, Fără veste văd că-mi sare Un şoldan cât un viţel, Şi stârneşte-n goana mare Alţi vreo şapte după el! Trag cu ploaie în grămadă, Fără să ţintesc deloc... Cine s-aştepta să-mi cadă Patru iepuri dintr-un foc?... - Astea sunt invenţii pure... Mie mi s-a întâmplat, La o goană-ntr-o pădure, Un mister adevărat. Nici nu m-aşezasem bine, Stam cu puşca subsuoară... Când deodată lângă mine Se opreşte-o căprioară. Stă şi-ascultă, imobilă... Eu atunci - mă ştiţi cum sunt - M-a cuprins un fel de milă: Am oftat... şi-am tras în vânt. Când văzu că "umplutura" Trece fără s-o atingă, Ea şi-a-ntins la puşcă gura Şi-a-nceput... aşa s-o lingă... - I-auzi colo, ce curaj, mă! Asta şi-a-ntrecut perechea! ... Buruienile din preajmă Trag şi ele cu urechea. Un măceş de două şchioape Zice-n taină unui spin: - Dumneata eşti mai aproape, Ia-l de mânecă puţin! IV. La întoarcere Vântul curge spre câmpie Transparent şi uniform. Toate ierburile-nvie, Toate ţarinile dorm. Ici şi colo se ridică Câte-un nour alb de praf... Străjuind şoseaua mică Stâlpii rari de telegraf (Tot mai singuri, ceafă-n ceafă, Suluri vinete de fum Lungi ca gâturi de girafă), Înşiraţi pe lângă drum, Spre oraşul plin de turle Stau privind c-un aer tâmp... Şi deodată-ncep să urle Că-i apucă noaptea-n câmp.