Poezii
Mircea Cărtărescu
La o artistă

prieteno, dormi liniștită cu capul pe perna mea
iar eu voi sta să mă uit la tine
ne-am jucat mult timp unul cu altul
sticla de vodcă e la jumătate iar noaptea e-n toi
țigări mai ai doar vreo două
ce a fost cu tine haios și ce a fost sexual
și discuțiile deștepte și filmele de la biblioteca franceză
sunt ca un anotimp încheiat
tu vei avea alți iubiți
eu voi scrie alte poezele
dormi liniștită pe perna mea
prieteno
mă-ntreb dacă pieptul tău băietesc
ca al mulatrei lui Baudelaire
se va mai suci vreodată spre mine
mă-ntreb cum te vei purta mâine la gară
știi tu ce e lumea?
n-ai să știi niciodată, nici eu n-am să știu
o să târâm valiza pe roțile pe caldăramul peronului
și dupa asta vom coresponda pân'la vară
arăți așa de aiurea fără ochelari
e lună plină, ții minte că am văzut-o prin geamul lui 21
am prins zile mișto și am făcut multă dragoste
dar totul e ca un anotimp încheiat
tu vei mai uimi și pe alții cu clasa ta
eu voi mai scrie alte poezele


Inapoi