Poezii

Dorin Popa la femei nu se mai duce cu viclenie, l-am pîndit în ultima vreme de cîteva luni e muncit, apucat, zdrenţuit de ceva nevăzut la mîncare nu ia seama cana cu vin a vărsat-o de mai multe ori cu ţigara se împacă mai bine dar nici ţigara nu pare să aibă vreun gust uneori îşi zăreşte ficatul înălţîndu-se la cer alteori fierea pare a-i fi în dreptul Soarelui, la femei nu se mai duce, parcă, într-un fel, le ocoleşte, ba chiar fuge de femei cu teamă şi ruşine se îndreaptă uneori spre casa iubitei dar, de fapt, rătăceşte pe coclauri aiurea şi, dacă-l privesc mai atent, parcă se ascunde de toate care sînt ale lumii acesteia ocoleşte orice ar putea să-l reţină şi o spaimă adîncă pare a se ridica dintre umerii săi, iar în nopţile de decembrie îl îneacă plînsul, îl sfîşie remuşcarea că a zăbovit aiurea ades departe de odaia sa tot mai neliniştit, trecînd prin toate de-a buşilea, tremurînd, străin şi stingher, cu scîrbă şi cu plăcere, ia o coală de hîrtie furată parcă şi notează cu litere deslînate, tremurînde: “cu viclenie, l-am pîndit în ultima vreme de cîteva luni e muncit, apucat, zdrenţuit de ceva nevăzut la mîncare nu ia seama cana cu vin a vărsat-o de mai multe ori...”