Poezii

Ştefan Augustin Doinaş Jurnal de bord Audio - Ştefan Augustin Doinaş (1971): Să nu vorbim de cei care-au sărit din luntre, ca s-ajungă mai devreme la ţărm: sunt nişte diletanţi ai morţii... Noi însă, pasagerii cu vocaţie, ne îndeletnicim cu diferite afaceri, dintre care cea mai bună e creşterea. Da: creştem, devenind tot mai flămânzi de nemurire. Unii se şi realizează. Ce plăcere să-i vezi crescându-şi numele în lemnul de pin al luntrii!... Unii dintre ei păzesc copiii - să nu joace rişca. Alţii s-au instalat, cuminţi, la pupă şi studiază dârele. Există chiar mâncători de ciocârlii, al căror gâtlej o să le supravieţuiască. Dar cei mai mulţi îşi schimbă-ntruna locul împrumutându-şi sculele, în tranşă. Când câte unul strigă: "Hei, luntraşe!", ecoul îi răspunde leneş: "Doarme..."; Dar asta este o poveste-n care mulţi nu mai cred. În general, n-avem nici paraziţi, nici boli molipsitoare. (Idei există, însă nu fac pui.) Un singur lucru ne îngrijorează (dar cei ce-l spun sunt aruncaţi în apă): de-atât amar de vreme n-am primit nici un mesaj - un porumbel, o trâmba - ca semn că vom vedea curând uscatul. (Telegrafistul a murit, şi nimeni nu-şi aminteşte alfabetul Morse.) Să fi greşit direcţia?... Nu cred: curentul bate-n dunga luntrii noastre, iar soarele-apucând ne-arată locul de naştere al peştilor cu aripi. Cât mai avem până acolo? Unii susţin că, peste câtva timp, vom trece Meridianul Lunii, ajungând pe-o mare care curge dedesubtul acesteia, de unde vom vedea pe cer cum navighează umbra noastră. E ora mesei. Se aud ţipând cei care-aleşi prin tragere la sorţi (cu zaruri măsluite!) vor fi astăzi excluşi de la festin: sunt bucătarii...