| Poezii |
|
|
|
|
|
|
Ion Barbu
Încheiere Stinsă liniștirea noastră (și aleasă), Isarlâk încinsă, Isarlâk mireasă! Dovediții, mie, doisprezece turci Între poleite pietre să mi-i culci: Inima - raiaua, osul feții spân, Țeasta, nervii torși în barbă de stăpân, Clatină-i la Ciprul Negru, în albeață De sonoră vale într-o dimineață! Vis al Dreptei Simple! Poate, geometria Săbiilor trase la Alexandria, Libere, sub ochiul de senin oțel, În neclătinatul idol El Gahel. Inegală creastă, sulițată cegă, Lame limpezi duse-n țara lui norvegă! Răcoriți ca scuții zonele de aer, Răsfirați cetatea norilor în caier, Eu, sub piatra turcă, luat de Isarlâk, La o albă apă intru - bâldâbâc. Fie să-mi clipească vecinice, abstracte, Din culoarea minții, ca din prea vechi acte. Eptagon cu vârfuri stelelor la fel. Șapte semne, puse ciclic: 
|
|
 |