Poezii

Mihai Eminescu Iar când voi fi pământ Iar când voi fi pământ, În liniştea serii, Săpaţi-mi un mormânt La marginea mării. Nu voi sicriu bogat, Podoabe şi flamuri, Ci-mi împletiţi un pat Din veştede ramuri. Să-mi fie somnul lin Şi codrul aproape, Să am un cer senin Pe-adâncile ape. S-aud cum blânde cad Izvoarele-ntruna, Pe vârfuri lungi de brad Alunece luna. S-aud pe valuri vânt, Din munte talanga, Deasupra-mi teiul sfânt Să-şi scuture creanga. Şi cum n-oi suferi De-atuncea-nainte, Cu flori m-or troieni Aduceri aminte. Şi cum va înceta Al inimii zbucium, Ce dulce-mi va suna Cântarea de bucium! Vor arde-n preajma mea Luminile-n dealuri, Izbind s-or frământa Eternele valuri Şi nime-n urma mea Nu-mi plângă la creştet, Ci codrul vânt să dea Frunzişului veşted. Luceferii de foc Privi-vor din cetini Mormânt făr' de noroc Şi fără prieteni.