Poezii
Romanian Voice
Vasile Alecsandri
Groza

Galben ca făclia de galbenă ceară
Ce-aproape-i ardea,
Pe-o scândură veche, aruncat afară,
De somnul cel vecinic Groz-acum zăcea;
Iar după el nime, nime nu plângea!

Poporu-mprejuru-i trist, cu-nfiorare,
La el se uita.
Unii făceau cruce; alții, de mirare,
Cu mâna la gură capul clătina
Și-ncet, lângă dânsul, își șopteau așa

"El să fie Groza cel vestit în țară
Și-n sânge-ncruntat!
El să fie Groza, cel ce ca o fiară,
Fără nici o grijă de negrul păcat,
A stins zile multe și lege-a călcat!"

Un moșneag atunce, cu o barbă lungă,
La Groza mergând,
Scoase doi bani netezi din vechea sa pungă,
Lângă mort îi puse, mâna-i sărutând,
Mai facu o cruce și zise plângând:

"Oameni buni! an iarnă bordeiu-mi arsese,
Și pe-un ger cumplit
Nevasta-mi cu pruncii pe câmp rămăsese.
N-aveam nici de hrană, nici țol de-nvelit,
Și nici o putere!... eram prăpădit!

Nu așteptam altâ din mila cerească
Decât a muri,
Când creștinul ăsta, Domnu-1 odihnească!
Pe-un cal alb ca iarna în deal se ivi
Ș-aproape de mine calul își opri.

"Nu plânge, îmi zise, n-ai grijă, române,
Fă piept bărbătesc;
Na, să-ți cumperi haine, și casă, și pâine..."
Și de-atunci copiii-mi ce-1 tot pomenesc,
Oameni buni! de atunce în tihnă trăiesc."

Și, sărutând mortul, bătrânul moșneag
Oftâ și se duse cu-al său vechi toiag.
Iar poporu-n zgomot strigă, plin de jale:
"Dumnezeu să ierte păcatele sale!"


Inapoi