Poezii
Ion Minulescu
Drum crucial

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conștiința mea,
Iar El urca surâzător spre ea!...

Și ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucișându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgețile perechilor de ochi ca de-obicei -
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conștiința mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!...


Inapoi