Poezii |
Nichita Stănescu
Douăsprezece noaptea, cu dor Coridor de ore, timp pierdut. Frunze zburătoare, țări de toamnă. Străzile pe care am trecut în gâtlejul amintirii se răstoarnă. Trec secundele gravide; nasc urlând picături de ploaie repetate, vorbe ce s-au spus, își caută guri să se lase în pereții lor pictate. Bate-o oră sus, dar pân-ajunge sunetul la creier, se-nserează. Dorm pavilioanele urechii, fuge pe timpane o stafie trează. |