Poezii

Mihai Eminescu Doina De la Nistru pân' la Tissa Tot românul plânsu-mi-s-a, Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin şi pân' la mare Vin muscalii de-a călare, De la mare la Hotin Mereu calea ne-o aţin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii, Şi străinul te tot paşte De nu te mai poţi cunoaşte. Sus la munte, jos pe vale Şi-au făcut duşmanii cale, Din Sătmar pân' în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet român săracul! Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se-ndeamnă, Nici îi este toamna toamnă, Nici e vară vara lui, Şi-i străin în ţara lui. De la Turnu-n Dorohoi Curg duşmanii în puhoi Şi s-aşează pe la noi; Şi cum vin cu drum de fier Toate cântecele pier, Zboară păsările toate De neagra străinătate; Numai umbra spinului La uşa creştinului. Îşi dezbracă ţara sânul, Codrul - frate cu românul - De secure se tot pleacă Şi izvoarele îi seacă - Sărac în ţară săracă! Cine-au îndrăgit străinii, Mâncă-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia, Şi neamul nemernicia! Ştefane, Măria ta, Tu la Putna nu mai sta, Las' arhimandritului Toată grija schitului, Lasă grija sfinţilor În sama părinţilor, Clopotele să le tragă Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă, Doar s-a-ndura Dumnezeu, Ca să-ţi mântui neamul tău! Tu te-nalţă din mormânt, Să te-aud din corn sunând Şi Moldova adunând. De-i suna din corn o dată, Ai s-aduni Moldova toată, De-i suna de două ori, Îţi vin codri-n ajutor, De-i suna a treia oară Toţi duşmanii or să piară Din hotară în hotară - Îndrăgi-i-ar ciorile Şi spânzurătorile!