Poezii

Vasile Alecsandri Doina * Doina, doiniţă! De-aş avea o puiculiţă, Cu flori galbene-n cosiţă, Cu flori roşii pe guriţă! De-aş avea o mândrulică Cu-ochişori de porumbică Şi cu suflet de voinică! De-aş avea o bălăioară Naltă, veselă, uşoară, Ca un pui de căprioară! Face-m-aş privighetoare De-aş cânta noaptea-n răcoare Doina cea dezmierdătoare! Doina, doinitâ! De-aş avea o puşculiţâ Şi trei glonp în punguliţâ Ş-o sorioară de bărdiţă! De-aş avea, pe gândul meu, Un cal aprig ca un leu, Negru ca păcatul greu! De-aş avea vro şapte fraţi, Toţi ca mine de bărbaţi Şi pe zmei încălecaţi! Face-m-aş un vultur mare, De-aş cânta ziua, la soare, Doina cea de răzbunare! Doina, doiniţă! Şi i-aş zice: "Mândruliţă, Mă jur p-astâ cruciuliţâ Să te ţin ca un bădiţă!" Şi i-aş zice: "Voinicele, Să te-ntreci cu rândunele Peste dealuri şi vâlcele!" Şi le-aş zice: "Şapte fraţi, Faceţi cruce şi juraţi Vii în veci să nu vă daţi!" Hai, copii, cu voinicie, Să scăpăm biata moşie De păgâni şi de robie! * Doina este cea mai vie expresie a sufletului românesc. Ea cuprinde simţurile sale de durere, de iubire si de dor. Melodia doinei, pentru cine o înţelege, este chiar plângerea duioasă a patriei noastre după gloria sa trecută!