Poezii |
Lucian Blaga
Din cer a venit un cântec de lebădă Din cer a venit un cântec de lebădă. Îl aud fecioarele ce umblă cu frumuseți desculțe peste muguri. Și pretutindeni îl aud eu și tu. Călugării și-au închis rugăciunile în pivnițele pământului. Toate-au încetat murind sub zăvor. Sângeram din mâni, din cuget și din ochi. În zadar mai cauți în ce-ai vrea să crezi. Țărâna e plină de zumzetul tainelor, dar prea e aproape de călcâie și prea e departe de frunte. Am privit, am umblat, și iată cânt: cui să mă-nchin, la ce să mă-nchin? Cineva a-nveninat fântânile omului. Fără să știu mi-am muiat și eu mânile în apele lor. Și-acuma strig: O, nu mai sunt vrednic Să trăiesc printre pomi și printre pietre. Lucruri mici, lucruri mari, lucruri sălbatice - omorâți-mi inima! |