Poezii

Mihai Eminescu Diana Ce cauţi unde bate luna Pe-un alb izvor tremurător Şi unde păsările-ntruna Se-ntrec cu glas ciripitor? N-auzi cum frunzele-n poiană Şoptesc cu zgomotul de guri Ce se sărută, se hârjoană În umbr-adâncă de păduri? În cea oglindă mişcătoare Vrei să priveşti un straniu joc. O apă vecinic călătoare Sub ochiul tău rămas pe loc? S-a desprimăvărat pădurea, E-o nouă viaţă-n orice zvon, Şi numai tu gândeşti aiurea, Ca tânărul Endymion. De ce doreşti singurătate Şi glasul tainic de izvor? S-auzi cum codrul frunza-şi bate, S-adormi pe verdele covor? Iar prin lumina cea rărită, Din valuri reci, din umbre moi, S-apar-o zână liniştită Cu ochii mari, cu umeri goi? Ah! acum crengile le-ndoaie Mâinuţe albe de omăt, O faţă dulce şi bălaie, Un trup înalt şi mlădiet. Un arc de aur pe-al ei umăr, Ea trece mândră la vânat Şi peste frunze fără număr Abia o urmă a lăsat.