Poezii
Romanian Voice
Ion Minulescu
De vorbă cu mine însumi

Vorbesc cu mine însumi, cum aș vorbi c-un frate
Întors rănit din lupta cu zilele de ieri,
Și parcă tot nu-mi vine să cred că n-am dreptate -
Că El și Eu nu suntem decât același frate,
Și-aceeași rană-i doare pe ambii scutieri.

Armurile alt'dată pătate de rugină
Azi par mai sclipitoare decât oricând,
Iar spada,
Încrucișată-n luptă de-atătea ori,
E plină
De sângele netrebnic al celor ce cad prada
Aceluiași proteic și veșnic Torquemada.

Vorbesc cu mine însumi și-mi zic:
- De ce mă minți
De-atâția ani de-a rândul că tu ești cel mai mare
Din toți îmblânzitorii cohortelor barbare,
Că-n gestul tău palpită străvechile altare,
Iar vasta catedrală, zidită de părinți,
Cu-ntreaga-i melodramă de Dumnezeu și sfinți,
O poți schimba-ntr-o clipă,
De nu ți-ar fi rușine
De bărbile lor albe,
De mine
Și de tine?

Vorbesc cu mine însumi și-mi zic:
- De-atâția ani,
De când mă porți spre-același sublim necunoscut,
De ce mă minți cu-aceleași îndemnuri de temut
Și-mi profanezi credința cu-același prefăcut
Surâs -
Citit pe buze de josnici curtezani?
De ce din armonia supremelor cântări
Azi nu se mai aude decât grozavul urlet
Al celor ce se-neacă în descărcâri de tunet
Departe,-n cine știe ce profunzimi de mări!...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Mă simt așa de singur, c-aproape-mi este frică
Să mai vorbesc cu mine,
Și-mi zic:
- Ascultă, frate,
Ascunde-ți rana,
Uită c-ai fost rănit și tu -
Tu, ce-ai strivit atâția ce nu se mai ridică -
Te scutură de greul armurii-nsângerate;
Iar celui ce te-ntreabă de-ți sunt sau nu-ți sunt frate
Răspunde-i: "Nu".


Inapoi