Poezii

Vasile Voiculescu Despărţire Când falfaisi năframa în albul steag al mâinii Se oglindea amurgul în apele fântânii; Alături, săgetată în inimă de frică, În clipa despărţirii gemu o turturică, O rodie necoaptă cazu, de vierme roasă, Crăpând, înăbuşită de iarbă somnoroasă Şi, trist, pe poarta serii spre umbrele pieirii Ieşea, pălit şi rece, luceafărul iubirii, Trecând ca peste-o rană, pe-un vânăt cer ca fierea. Plecat peste fântână, vedeam în fund durerea Cum turbura adâncul venind să se adape Şi prefăcea în sânge cleştarul scump de ape, Cum se stingea amurgul şi veştedul luceafăr Şi cum porneai departe şi singură tu, cea făr’ De mila, luând cu tine în albul steag al mâinii, Ca-n zări să mi le fluturi, năframele luminii, Lăsându-mă, din golul fântânii cu balaur, Să mă privească noaptea cu ochii ei de aur, Pe când, cerând şi dându-şi c-un bun rămas iertarea, Se-mbrăţişau în umbră iubirea şi uitarea.