Poezii

Adrian Păunescu Descântec de viaţă şi moarte Să fie de dulce, să fie de vară, Să fie de iarbă ajunsă la brâu, Să fie de dragoste ultima oară, Să fie de pietre spălate de-un râu. Să fie de mine, să fie de tine, Să fie cumva şi de noi amândoi, Să fie de rău şi să fie de bine, Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi. Să fie de cer şi să fie de munte, Să fie de mâine, să fie de azi, Să fie de tâmplele mele cărunte, Să fie de ceaţa ieşită din brazi. Să fie de zi şi să fie de noapte, Să fie de clipa când vrei să şi mori, Să fie de gustul cireşelor coapte, Să fie de drumul spre Malu cu flori. Să fie de calul ce mânzu-şi învaţă, Să pască în voie, s-alerge constrâns, Să fie de ziua schimbării la faţă, Să fie de purificare prin plâns. Să fie de pas şi să fie de pernă, Să fie de toată intrarea-n destin, Să fie de ţara asta eternă, Pe când o femeie îţi iese cu plin. Să fie de-a-nvinge, să fie de-a pierde, Să fie de brazdă, să fie de spic, Să fie de treflă, să fie de verde, Să fie de mare, să fie de mic. Să fie de viaţă, să fie de moarte, Să fie de gustul de măr pădureţ, Fecioara muşcându-l cu buzele sparte, Să fie de sângele ei fără preţ. Să fie de salcia plânsului veşnic, Când teatrele lacrimi confiscă din ochi, Să fie de ornic, să fie de sfeşnic, Să fie de drag, spre a fi de deochi. Să fie de toate în devălmăşie, Plătind consecvent cel din urmă pariu, Să fie, să fie, dar cine să fie? O ştiţi fiecare. Eu asta n-o ştiu.