Poezii
Ana Blandiana
Delimitări

Noi, plantele,
Nu suntem ferite
Nici de boală,
Nici de nebunie
(N-ați văzut niciodată
O plantă
Înnebunită,
Încercând să intre
Cu mugurii în pământ?),
Nici de foame,
Nici de frică
(N-ați văzut niciodată
O tulpină galbenă
Încolăcindu-se printre gratii?).
Singurul lucru
De care suntem ferite
(Sau poate private)
E fuga.


Inapoi