Poezii
Romanian Voice
Ana Blandiana
De-a v-ați ascunselea

Și iată, bisericile
Pornesc să alunece pe asfalt
Ca niște corăbii
Încărcate de spaimă,
Cu turnul catarg
Și pânze umflate
De vântul
Bătând mereu din altă direcție,
Încât,
Dacă mergi neatent pe stradă,
Poți fi oricând călcat de o biserică
Înnebunită,
Grăbită să se ascundă.


Inapoi