Poezii

Lucian Blaga La cumpăna apelor Tu eşti în vară, eu sunt în vară. În vară pornită către sfârşit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor. Cu gând ducăuş - mângâi părul pământului. Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit. Priveşte în jos! Priveşte-ndelung, dar să nu vorbim. S-ar putea întâmpla să ne tremure glasul. Din poarta-nălţimei şi până-n vale îmbătrâneşte, ah, cât de repede, apa. Şi ceasul. E mult înapoi? Atâta e şi de-acum înainte cu toate că mult mai puţin o să pară. Ne-ascundem - stins arzând - după năluca de vară. Ne-nchidem inima după nespuse cuvinte. Poteca de-acum coboară ca fumul din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăşi drumul spre ţărna şi valea trădate-nmiit pentr-un cer chemător şi necucerit.