Poezii
Romanian Voice
George Coșbuc
Coloana de atac

Porniserăm din văi adânci
Și ne târam acum pe brânci

Să nu ne prind-Osman de veste,
Că năzuim la deal spre creste,

Căci veste de-ar fi prins ai săi,
Noi n-am mai fi ieșit din văi.

Și-așa cu-ncredere vegheată
Noi răsărim pe deal deodată.

Ne văd păgânii, sar pe zid,
Potop de foc spre noi deschid.

Dar noi prin foc o rupem iute,
Crezându-ne pe sub redute.

Și nu eram! Vedeam de sus
Că altfel e de cum ne-au spus,

Că pân-acolo-i lungă cale,
O râpă-n drum și-adânca vale.

O clipă ca-mpietriți am stat;
Maiorul însă-a și plecat

Și ne-am făcut cu toții cruce:
Ei, ducă-ne-n ce foc ne-o duce!

La vale,-acum, pe râpi curând -
Un rând e mort, mai moare-un rând.

Cad bombele-n pământ și scurmă
Și altele mai vin pe urmă;

Ca grindina și plumbii cad,
Se-ntunecă și-i vai ca-n iad!

Și-un plumb veni cumplit cu zborul
Și fără glas căzu maiorul.

Atunci un ofițer înalt,
Cu spada-n vânt, iar celălalt,

Trăgând mereu din carabină,
Săriră-n front; iar pe colină

Noi după dânșii, cot la cot,
Suiam orbiș, noi, leatul tot.

Cat ai clipi, muream o sută,
Muream mai mulți, căci din redută

Nu plumbi curgeau, ci râu de foc,
Și linii-ntregi cădeau pe loc.

Și-un căpitan, cel nalt, sărmanul,
Căzuse vârfuind mormanul,

Iar celălalt, acel ce-ochea,
Muri trăsnit în fața mea.

Căci uite-așa văzui de bine
Pe-un turc bătrân ochind spre mine,

Iar bietul căpitan nu-șí cum
Se puse morții drept în drum.

Am dat să-l prind, ca să nu cadă
Și-atunci căzui cu el grămadă -

Și vezi, și-acum mi-e capul prost,
Că nu-nțeleg nici azi ce-a fost:

M-am pomenit la șanț deodată
Și-o cârp-aveam la cap legată.

De ce și când, de mâna cui?
Și-atâta drum eu când făcui?

Voiam să-ntreb, n-aveam pe cine,
Căci tot străini pe lângă mine.

Dar cârpa, orice taină-avea,
Atâta știu: c-a fost a mea -

Și-acu la șanț! Noi rupem lanțul
Și scoborâm de-a valma șanțul.

Sărim și noi, și turcii sar
Și-i moarte-n șanț, e vai ș-amar,

Ne batem ca-n pierzarea minții,
Cu pumnii dăm, mușcăm cu dinții,

Și piept la piept ne zvârcolim,
Străbatem repezi și răzbim.

Închid de veci nizamii gura,
Iar noi îi dăm pe râpi de-a dura.

Ieșim apoi, ca duși de vânt,
Pe fața negrului pământ.

Pe lături ne-ntărim șireagul:
Și iat-un căpitan cu steagul

În fruntea noastră drum făcu:
- "Ura, băieți, acu-i acu!"

Roiesc turbați pe zid păgânii,
Sub zid se-ndeas-orbiș românii

Și-aruncă scări, răzbesc prin fum,
Străbat mereu facându-și drum.

- "Trăsniți, copii, tot după mine!"
Noi trăsnet după el, vezi bine.

Și iată-l, căpitanu-i sus
Pe meterez un braț a pus,

Dar șapte turci pe el săriră,
Și șapte săbii-l și loviră,

Și-al optulea, un turc bărbos,
Izbi turbat de sus în jos

În piept cu patul puștii, fiara -
Și-atunci pocnind se rupse scara

Și bietul căpitan căzu
Pe spate-n șanț, și-atâta fu.

Căci s-adunau păgânii gloată
Și-un om era reduta toată,

Și-ntregul parapet un fes,
Atâta se-ngloteau de des.

Cădeam ca frunzele de brumă,
Iar sângele curgea cu spumă.

Nici loc să stai, nici drum să treci
Și fum de pușcă, să te-neci.

Și ce-am văzut atunci - minune -
Și-n groapă morților voi spune!

Nici chip de-acu să mergi în foc,
Nici chip să stai sub zid pe loc.

Se dete semn atuncea oastei
Să părăsească clinul coastei

Și ne-am retras departe-n văi,
Striviți, o mână de flăcăi,

Flămânzi și uzi și-ntorși din cale,
Cu sufletul topit de jale.


Inapoi