Poezii

Mircea Cărtărescu Ciocnirea într-un târziu am încercat să-ţi dau telefon, dar telefonul murise receptorul duhnea a formol, am deşurubat capacul microfonului şi am găsit fierul ruginit, plin de viermi; am căutat şurubelniţa şi-am desfăcut carcasa: de liţa bobinelor îşi prinseseră păianjenii pânza. pe şnurul împletit, acum putred, cu cauciucul mâncat şi sârma zdrelită îşi lăsau mirosul furnicile; l-am apucat, l-am smucit pân-a ieşit din pioneze cu tencuială cu tot, am tras de el până am început să apropii metru cu metru cartierul tău de al meu turtind farmaciile, cofetăriile, pleznind ţevile de canalizare încălecând asfalturile, presând atât de mult stelele pe cerul violaceu, de amurg, dintre case încât deasupra a rămas doar o muchie de lumină scânteietoare pulsând în aerul ars, ca de fulger. trăgeam de fir, şi ca un sfânt indian făcând trapezul pe ape statuia lui c.a. rosetti aluneca spre miliţie consiliul popular al sectorului doi se ciocni de foişorul de foc şi se duse la fund cu tot cu o nunta iar strada latină zâmbi; trăgeam de fir, încolăcindu-l pe braţ, şi deodată casa ta cu brauri albe şi roz ca o prajitura de var apăru cu fereastra ta în dreptul ferestrei mele geamurile plezniră cu zgomot iar noi ne-am trezit faţă-n faţă şi ne-am apropiat din ce în ce mai mult până ne-am îmbrăţişat strivindu-ne buzele pulverizându-ne hainele, pieile, amestecându-ne inima mâncându-ne genele, smalţul ochilor, coastele, sângele, ciobindu-ne şira spinării, arzând. arzând cu troznete, că daţi cu benzină arzând cu gheţuri albastre, cu stalactite de fum cu ceară sfârâitoare, cu seu orbitor până cenuşa a umplut lada de studio şi chiuveta din baie şi păianjenii şi-au făcut plase în coşul pieptului nostru.