| Poezii |
|
|
|
|
|
|
Magda Isanos
Cānt Cint ca privighetorile oarbe. Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe. Atit de sus ne-naltam citeodata... Sufletu-mi arde de-o flacara infricosata. Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu, asa arde sufletul meu. Cred in zine, in sfinti si minuni ; prieteni, nu-mi impletiti cununi. Cintecul e-n mine ca-n voi tacerea ; ii banuiesc uneori puterea, insa nu stiu nimic si ma-nchin smerit ingerului linga mine ivit. Fa-ma sa cint despre oameni si suferinti, soptesc cu buzele reci, fierbinti, despre saraci, despre copii si foame... Si-n mijlocul cerestii mele spaime, intrezaresc cuvintele de foc, cu care-ar trebui sa creez lumea, s-o pun la loc. Apoi ramin singura. Nu stiu nici eu de ce mi-a vorbit din stufisul aprins Dumnezeu. 
|
|
 |