Poezii

Adrian Păunescu Călugăr Doamne, fă-mă călugăr Şi cheamă-mă până la tine Să-ţi spun adevarul Despre marele dezastru pământesc. Doamne, fă-mă călugăr. Au fost haituiţi, Au fost ofensaţi, Dar călugării au totuşi O oarecare liberă trecere La vamile cerului. Undeva, la Cheia, Am auzit eu că există O scară de răşină de brad Care ajunge până la tine, Doamne, Lasă-mă să urc şi să-ţi spun. Voi gasi-o chiar dacă Nu e în evidenţa primăriei din Mîneciu O voi gasi-o după miros, După mirosul morţilor După mirosul viilor, După mirosul de tămâie. O voi gasi-o şi voi veni Să-ţi spun ce rău e pe pământ Să-ţi spun că-n luptele pentru dreptate Dreptate a ieşit Atât de zdrobitor victorioasă Încât a devenit idee, Nu mai are nici o realitate. Doamne e nedrept totul, Copiii nu mai au decât recreaţii şi examene, Ore de clasă nu mai sunt, Bătrânii sunt puşi la zid Sub nişte taloane de pensii Care sunt trase din tunuri Ale binevoinţei generale. În rest muncim până ne cad mâinile din umeri Şi nu mai ştim pentru cine muncim Mai ales că ei ne dau să facem Lucruri pe care tot ei le considera inutile Şi ne reproşează nouă Că facem lucruri inutile. Dar, în fine Doamne, primeşte-mă în audienţă Pe mine, călugărul cel mai limbut, Al mânăstirii tale cu 5 continente. Hai, Doamne, fi bun şi primeşte-mă Că, alttel, dacă întârzii, Nu mai am pe unde urca Vine omenirea flămândă Să mănânce scara de răşină Care duce la tine, Doamne, fă-mă călugăr, Fă-mă şi ascultă-mă La ora când mânăstirea ta Cu 5 continente Şi cu 4 miliarde de prăpădiţi Instalează ultimele arme În clopotniţă! 10 decembrie 1983