Poezii

Tudor Arghezi Blesteme Prin undele holdei şi câmpi de cucută, Fugarii-au ajuns în pustie La ceasul când luna-n zabranice, mută, Intră ca un taur cu cornu-n stihie, Şi gândul meu gândul acestora-l ştie: In împărăţie de bezna şi lut să se facă Grădina bogată şi ogada saracă. Cetatea să cada-n nămol, Păzită de spini şi de gol. Usca-s-ar izvoarele toate şi marea, Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea. Topească-se zarea ca scrumul. Funingini, cenuşă, s-a acopere drumul, Să nu mai dea ploaie, şi vântul Să zacă-mbrâncit cu pământul. Subolii şi viermii să treacă pribegi Prin stârvuri de glorii întregi. Sa fete în purpură şorecii sute. Gânganii şi molii necunoscute Să-şi facă-n tezaur cuibare, Sătule de aur şi mărgăritare. Pe strunele de la viori şi ghitare Să-ntinză păianjeni corzi necântătoare. Întâi, însă, viaţa, bolind de durată, Să nu înceteze deodată, Şi chinul să-nceapă cu-ncetul. Să usture aerul greu, ca oţelul. Să şchiopete ziua ca luntrea dogită, Să-ntârzie ora în timp să se-nghită, Şi, nemarginită, secundă Să-şi trecă prin suflet, gigantica, undă: Pe sârma tăioasa-a veciei, în scame Şi rumegătură să vi se destrame. Gâtlejul, fierbinte de sete, Să cate scuipat să se-mbete, Şi limba umflată-ntre buze Să lingă lumina şi ea să refuze, Si-n vreme ce apă din seşuri se strânge, Să soarbă-n mocirla copitelor sânge. Şi strugurii viei storşi cu muşcătură Să lase in gură coptură. Coboară-se cerul, furtuni de alice În câmp să v-alunge cu stelele-n bice. Despice-se piatra în colţi mici de cremeni, Vârtej urmărindu-i pe semeni. Odihna cerându-i, pământul să-ntepe Ivindu-se şerpii când somnul începe.