Poezii

George Topârceanu Blesteme (Tudor Arghezi) Usure, prin lesia diminetii, La ceasul cînd se iscă precupetii, Am fost lovit din trecere o babă Ce se ivise-n calea lumii, slabă. Gîndul, rămas în urma mea, O a ghicit zicînd pre ea: În două surcele de vreasc să se facă Picerele tele, făptură buimacă. Presni-ti-ar timpanu, Să n-auzi cînd trece traivanul. Să uiti la cetanii tipicul Si psalmii în zi de Crăciun. Să n-ai după masă tutun. Să-ti pută buricul. Vedea-te-as în vreo fituică Pus cu litere de-o schioapă. Curge-ti-ar pe-o nară tuică, Pe cealaltă numai apă. Lăuda-te-ar Bogdan Duică Si pupa-te-ar Popa Iapă ! Răstoarne-se cerul, să-ti cadă-mprejur Tăria sfărîmată în cioburi de-azur. Pornească-se vîntul, cînd somnul începe, La să-ti necheze o mie de iepe. Stihia, deasupra, să macine-n guse Ninsori de funingini si ploi de cenusse. Să latre la tine căzut în noroi Zăvozii furtunii cu coada vulvoi. La urmă si muntii, sculati în picioare Cu labele-n solduri porinind fiecare, Pe crestet să-ti calce, făcîndu-te turtă, Să nu se cunoască genunchii de burtă. Pe tine, jivină de mare valoare, Te blestem s-adormi de-a-n picioare Si cînd vei cerca să mai scrii vreo sudalmă, Să-ti fete un soarece-n palmă. La fund, călimara apropae uscată Să aibă si-o muscă-necată Si, stropi de cerneală zvîrlind pe hîrtie Penita crăcită să nu vrea să scrie. Un dinte să-ti crească, de cremene lungă Întors către lume să-mpungă, Iar altul, de cocă si moale, atins, Să-l simti că te doare-ntr-adins... La urmă, o droaie de tipuri nefaste, Profund imbecile si vag pederaste, Să-ti strîmbe-n nestire tinuta si graiul, Si-n uliti să crească alaiul Vîrtej petrecîndu-te-n cale Păcate, măscări, osanale. Iar tu, piază rea, Nu te depărta De prin preajma sa. Dă-i în ochi albeată, În păr mătreată, În nas roseată, În inima un ceas rău, În piept o scoabă Si-n pat o babă. Fă din el păpuse, Să-l strivească-n use Fată jucăuse: Să-i smulgă urechea si tîtele Să-i curgă prin coate tărîtele, Stuchi-l-ar mîtele !